Decizia nr. 633/2011

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Valentina Bărbățeanu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 88 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 122/2006

privind azilul în România, excepție ridicată de Guo Jinshun în Dosarul nr. 1.236/4/2010 al Judecătoriei Sectorului 4 București.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Se prezintă domnul Ioan Budura, interpret autorizat de limba chineză.

Magistratul-asistent învederează faptul că partea Oficiul Român pentru Imigrări a depus note scrise prin care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate. Totodată, precizează că dosarul se află la al doilea termen de judecată, acordat de Curte la cererea autorului excepției, care, la termenul din 12 aprilie 2011, a solicitat amânarea judecării cauzei pentru lipsă de apărare.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, arătând că textele de lege criticate nu contravin dispozițiilor constituționale invocate de autorul acesteia.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 18 iunie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 1.236/4/2010, Judecătoria Sectorului 4 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 88 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 122/2006

privind azilul în România, excepție ridicată de Guo Jinshun într-o cauză având ca obiect soluționarea plângerii împotriva hotărârii Oficiului Român pentru Imigrări de respingere a cererii de acordare a accesului la o nouă procedură de azil.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile textului de lege criticat nu îndeplinesc criteriul de calitate prevăzut de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în înțelesul dat de practica jurisprudențială a Curții Europene a Drepturilor Omului, întrucât sunt lipsite de precizie și claritate cu privire la înțelesul noțiunii de "motive neimputabile". Arată că prin dispozițiile de lege criticate s-a conferit puterii administrative competența de a decide, pe baza unor criterii aleatorii, cu privire la temeinicia cererii de acordare a accesului la o nouă procedură de azil. Susține că din cauza acestei lipse de precizie și claritate este afectată însăși substanța dreptului dedus judecății, ceea ce aduce o vătămare gravă dreptului petentului la un proces echitabil.

Judecătoria Sectorului 4 București apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, norma criticată fiind suficient de clară și precisă, atât în privința noțiunii de "elemente noi", cât și în privința celei de "motive neimputabile".

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 88 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 122/2006

privind azilul în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006, care au următorul conținut:

- Art. 88 alin. (2) lit. a): "(2) Accesul la o nouă procedură de azil se acordă dacă sunt îndeplinite, alternativ, următoarele condiții:

a) pe parcursul procedurii de soluționare a cererii anterioare sau după soluționarea cererii anterioare printr-o hotărâre irevocabilă ori, după caz, printr-o decizie de închidere a dosarului, solicitantul invocă elemente noi care nu au putut fi prezentate din motive neimputabile acestuia, cu condiția ca aceste elemente să nu fie rezultatul unor acțiuni provocate în scopul obținerii unei forme de protecție din partea statului român. Solicitantul este obligat să facă dovada existenței noilor motive invocate și a imposibilității prezentării lor până la data depunerii cererii de acordare a accesului la o nouă procedură de azil."

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Constituție, care consacră dreptul părților la un proces echitabil, raportate la dispozițiile art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care consacră dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că textul de lege ce formează obiectul acesteia descrie una dintre situațiile în care străinului i se poate acorda accesul la o nouă procedură de azil, anume aceea în care, fie pe parcursul procedurii de soluționare a cererii de azil anterioare, fie ulterior soluționării acesteia, solicitantul invocă elemente noi, despre care susține că nu au putut fi prezentate din motive care nu îi sunt imputabile.

Curtea constată că prevederile legale criticate oferă suficiente repere și elemente pentru ca persoana căreia acestea i se adresează să înțeleagă condițiile pe care trebuie să le îndeplinească pentru a i se recunoaște dreptul de acces la o nouă procedură de azil. Referitor la respectarea criteriului calității legii în cadrul procesului de legiferare, instanța de contencios constituțional a reținut că însăși Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat în jurisprudența sa că previzibilitatea consecințelor ce decurg dintr-un act normativ determinat nu poate avea o certitudine absolută, întrucât, oricât de dorită ar fi aceasta, ea ar da naștere la o rigiditate excesivă a reglementării (Hotărârea din 20 mai 1999, pronunțată în Cauza Rekvιnyi contra Ungariei, paragraful 34).

În cazul de față, sintagma "motive neimputabile acestuia", pe care autorul excepției o critică sub aspectul pretinsei lipse de precizie și claritate, nu este de natură să aducă atingere dreptului la un proces echitabil. Instanța de judecată învestită cu soluționarea plângerii formulate împotriva hotărârii de respingere a cererii emise de Oficiul Român pentru Imigrări se va pronunța în cadrul unui proces care satisface toate exigențele impuse de art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală și de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Judecătorul va aprecia dacă elementele noi de care petentul se prevalează în vederea obținerii dreptului de acces la o nouă procedură de azil puteau sau nu să fie prezentate în cadrul procedurii anterioare, stabilind astfel dacă neprezentarea a fost făcută din motive imputabile solicitantului sau din alte motive, în raport cu care acestuia nu i se poate reproșa niciun comportament culpabil. Așa fiind, Curtea nu poate reține nici critica referitoare la nesocotirea dreptului la un proces echitabil din perspectiva faptului că s-a conferit puterii administrative - reprezentată de Oficiul Român pentru Imigrări - competența de a decide, pe baza unor criterii aleatorii, cu privire la temeinicia cererii de acordare a accesului la o nouă procedură de azil, hotărârea emisă de această autoritate administrativă fiind supusă cenzurii instanței judecătorești, care va putea înlătura eventualul refuz nejustificat de acordare a accesului la o nouă procedură de azil.

Totodată, Curtea observă că autorul excepției arată elementele de fapt care îi justifică temerea că odată reîntors în țara de origine va fi supus unei operații de sterilizare. Acestea nu pot fi însă luate în considerare de Curtea Constituțională cu prilejul verificării constituționalității dispozițiilor de lege criticate, ci doar de instanța ordinară, în cadrul controlului judecătoresc al actului contestat.

De altfel, asupra unei excepții având același obiect și motivată în mod similar, prin raportare la aceleași dispoziții constituționale și convenționale, Curtea s-a mai pronunțat prin

Decizia nr. 483*) din 12 aprilie 2011 , nepublicată însă până la data pronunțării prezentei decizii.

---------

a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 419 din 15 iunie 2011.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 88 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 122/2006

privind azilul în România, excepție ridicată de Guo Jinshun în Dosarul nr. 1.236/4/2010 al Judecătoriei Sectorului 4 București.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 12 mai 2011.