Raport · Autoritatea Electorală Permanentă

Raportul nr. 3786/2011

privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat - Organizația Județeană Bacău

prezumat în vigoare

Data actului
20 iulie 2011
Emitent
Autoritatea Electorală Permanentă
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 564 din 9 august 2011
Citează
4 acte
Structură
0 articole · 3.142 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

În conformitate cu prevederile art. 35 alin. (1) și

art. 36 alin. (1), (5) și (6) din Legea nr. 334/2006

privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu completările ulterioare, și cu Planul de control pe anul 2011, aprobat de președintele Autorității Electorale Permanente, precum și cu notificarea misiunii de control, în perioada 20-27 iunie 2011 s-a efectuat controlul finanțării Partidului Național Țărănesc Creștin Democrat - Organizația Județeană Bacău pentru anul 2010.

I. Constatări:

Ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziția echipei de control s-a constatat că veniturile Partidului Național Țărănesc Creștin Democrat - Organizația Județeană Bacău au fost obținute din cotizațiile membrilor de partid în sumă de 8.312,00 lei.

În urma verificării modului de respectare a prevederilor

Legii contabilității nr. 82/1991 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, și a

Ordinului ministrului economiei și finanțelor nr. 1.969/2007

privind aprobarea Reglementărilor contabile pentru persoane juridice fără scop patrimonial, cu modificările ulterioare, s-au constatat următoarele:

- contabilitatea patrimoniului a fost organizată și condusă cu respectarea normelor prevăzute pentru persoanele juridice fără scop patrimonial;

- contabilitatea este ținută în partidă dublă și se utilizează registrele contabile prevăzute de lege;

- balanța de verificare a fost întocmită conform prevederilor

art. 22 din Legea nr. 82/1991 , republicată, cu modificările și completările ulterioare. Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat - Organizația Județeană Bacău nu are personalitate juridică, evidența contabilă fiind ținută până la nivel de balanță de verificare, întocmirea bilanțului contabil și a celorlalte situații financiare la 31 decembrie 2010 fiind realizate de organizația centrală a partidului;

- inventarierea generală a elementelor de patrimoniu a fost efectuată în conformitate cu Normele privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, aprobate prin

Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2.861/2009 . Inventarierea patrimoniului s-a făcut atât la nivelul Organizației Locale Onești, cât și la nivelul Organizației Județene Bacău;

- au fost întocmite registrele obligatorii de contabilitate.

II. Recomandări:

- actualizarea în mod permanent a procedurilor financiar-contabile în conformitate cu prevederile legale în vigoare;

- întocmirea situațiilor ce trebuie înaintate Autorității Electorale Permanente, conform prevederilor

Legii nr. 334/2006 , republicată, cu completările ulterioare.

Nu au fost constatate deficiențe ce puteau fi sancționate contravențional.

București, 20 iulie 2011.
Nr. 3.786.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.