HG nr. 776/2011
privind desființarea unor unități sanitare publice cu paturi pentru care managementul asistenței medicale a fost transferat către autoritățile administrației publice locale din județele Argeș, Bihor, Caraș-Severin, Vrancea și municipiul București
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Are ca temei 1
- Constituția din 1991 21 noiembrie 1991 (prevederi anume) CONSTITUȚIE din 21 noiembrie 1991
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al
art. 174 alin. (3) din Legea nr. 95/2006
privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Se aprobă desființarea unităților sanitare publice cu paturi, cu personalitate juridică, prevăzute în lista din anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, ca urmare a aprobării prin hotărârea autorităților locale a înființării căminelor pentru persoane vârstnice, în vederea îndeplinirii condițiilor de eligibilitate prevăzute de
Hotărârea Guvernului nr. 212/2011
pentru aprobarea Programului de interes național "Dezvoltarea rețelei naționale de cămine pentru persoanele vârstnice", cu modificările ulterioare.
Patrimoniului și personalului unităților sanitare publice cu paturi, desființate potrivit alin. (1), inclusiv echipamentelor medicale din dotarea acestor unități sanitare li se aplică regimul prevăzut în
Hotărârea Guvernului nr. 212/2011 , cu modificările ulterioare.
Articolul 2
La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, la
Hotărârea Guvernului nr. 529/2010
pentru aprobarea menținerii managementului asistenței medicale la autoritățile administrației publice locale care au desfășurat faze-pilot, precum și a Listei unităților sanitare publice cu paturi pentru care se menține managementul asistenței medicale la autoritățile administrației publice locale și la Primăria Municipiului București și a Listei unităților sanitare publice cu paturi pentru care se transferă managementul asistenței medicale către autoritățile administrației publice locale și către Primăria Municipiului București, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 385 din data de 10 iunie 2010, cu modificările și completările ulterioare, se abrogă:
a) nr. crt. 7 din rubrica "Municipiul București" din anexa nr. 1;
b) nr. crt. 30, 39 și 40 din rubrica "Județul Argeș" din anexa nr. 2;
c) nr. crt. 55 din rubrica "Județul Bihor" din anexa nr. 2;
d) nr. crt. 101 din rubrica "Județul Caraș-Severin" din anexa nr. 2;
e) nr. crt. 344 din rubrica "Județul Vrancea" din anexa nr. 2.
PRIM-MINISTRU EMIL BOC Contrasemnează: Ministrul sănătății, Cseke Attila Ministrul administrației și internelor, Constantin-Traian Igaș Ministrul muncii, familiei și protecției sociale, Laurențiu Sebastian Lăzăroiu București, 3 august 2011. Nr. 776.
Anexa LISTA
unităților sanitare publice cu paturi pentru
care managementul asistenței medicale a fost
transferat către autoritățile administrației
publice locale din județele Argeș, Bihor, Caraș-Severin,
Vrancea și municipiul București, care se desființează
Nr.
crt
Denumirea autorității
administrației publice
locale
Județul
Unitatea sanitară cu paturi al cărei
management al asistenței medicale
fost transferat autorităților
administrației publice
locale, care se desființează
1.
Consiliul Județean Argeș
Argeș
Spitalul de Boli Cronice Mozăceni
HCJ nr. 58/2011
2.
Consiliul Județean Argeș
Argeș
Spitalului "Dr. Teja Papahagi"
Domnești
HCJ nr. 60/2011
3.
Consiliul Județean Argeș
Argeș
Spitalul de Boli Cronice Rucăr
HCJ nr. 59/2011
4.
Consiliul Local Bratca
Bihor
Centrul de Sănătate Bratca
HCL nr. 65/2011
5.
Consiliul General al
Municipiului București
Municipiul
București
Spitalul Clinic Caritas -
Academician Nicolae Cajal
București
HCGMB nr. 72/2011
6.
Consiliul Local Anina
Caraș-
Severin
Spitalul Orășenesc Anina
HCL nr. 36/2011
HCL nr. 38/2011
7.
Consiliul Local Mărășești
Vrancea
Spitalul Orășenesc Mărășești
HCL nr. 31/2011
HCL nr. 48/2011
--------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.