Ordinul nr. 35/2011
privind aprobarea Condițiilor minime de funcționare a abatoarelor de capacitate mică
prezumat în vigoare 1 act modificator
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
Modificat prin 1
- Ordinul nr. 140/2016 16 decembrie 2016 pentru modificarea și completarea Condițiilor minime de funcționare a abatoarelor de capac…
Văzând Referatul de aprobare nr. 578 din 23 martie 2011, întocmit de Direcția de igienă veterinară și epidemiologie din cadrul Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor,
având în vedere:
a) prevederile
Regulamentului (CE) nr. 178/2002
al Parlamentului European și al Consiliului din 28 ianuarie 2002 de stabilire a principiilor și a cerințelor generale ale legislației alimentare, de instituire a Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară și de stabilire a procedurilor în domeniul siguranței produselor alimentare;
b) prevederile
Regulamentului (CE) nr. 852/2004
al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind igiena produselor alimentare;
c) prevederile
Regulamentului (CE) nr. 853/2004
al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 de stabilire a unor norme specifice de igienă care se aplică alimentelor de origine animală;
d) prevederile
Regulamentului (CE) nr. 854/2004
al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 de stabilire a normelor specifice de organizare a controalelor oficiale privind produsele de origine animală destinate consumului uman;
e) prevederile
Regulamentului (CE) nr. 999/2001
al Parlamentului European și al Consiliului din 22 mai 2001 de stabilire a unor reglementări pentru prevenirea, controlul și eradicarea anumitor forme transmisibile de encefalopatie spongiformă;
f) prevederile
Regulamentului (CE) nr. 1.069/2009
al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a normelor sanitare privind subprodusele de origine animală care nu sunt destinate consumului uman și de abrogare a
Regulamentului (CE) nr. 1.774/2002
;
g) prevederile
Regulamentului (CE) nr. 2.073/2005
al Comisiei din 15 noiembrie 2005 privind criteriile microbiologice pentru produsele alimentare;
h) prevederile
Regulamentului (CE) nr. 2.075/2005
al Comisiei din 5 decembrie 2005 de stabilire a normelor specifice aplicabile controalelor oficiale privind prezența de Trichinella în carne,
ținând cont de prevederile art. 6^6 și
art. 10 lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004
privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 215/2004 , cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul art. 3 alin. (3) și al
art. 4 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.415/2009
privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și a unităților din subordinea acesteia, cu modificările și completările ulterioare,
președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor emite următorul ordin:
Articolul 1
Se aprobă Condițiile minime de funcționare a abatoarelor de capacitate mică, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 2
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Radu Roatiș Chețan București, 10 august 2011. Nr. 35.
Anexa CONDIȚII MINIME
de funcționare a abatoarelor de capacitate mică
Articolul 1
Condițiile minime de funcționare a abatoarelor de capacitate mică se stabilesc în baza art. 10 alin. (4) lit. b) din
Regulamentul (CE) nr. 853/2004
al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 de stabilire a unor norme specifice de igienă care se aplică alimentelor de origine animală, cu respectarea prevederilor din anexa III la același regulament, precum și cu respectarea
pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind protecția animalelor în timpul sacrificării și uciderii și a
pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind procedura de autorizare sanitară veterinară a unităților care produc, procesează, depozitează, transportă și/sau distribuie produse de origine animală, fără a aduce atingere:
a) normelor corespunzătoare de sănătate animală și de sănătate publică, inclusiv normelor pentru prevenirea, controlul și eradicarea anumitor encefalopatii spongiforme transmisibile;
b) cerințelor în domeniul bunăstării animalelor;
c) cerințelor privind identificarea animalelor și trasabilitatea produselor de origine animală.
Articolul 2
În sensul prezentului ordin, următorii termeni se definesc astfel:
a) abator de capacitate mică - unitate cu spații și dotări adecvate în care se desfășoară activități pentru recepția, cazarea și tăierea unui număr redus de animale, precum și pentru livrarea produselor comestibile și necomestibile rezultate;
b) număr redus de animale - numărul maxim de animale care, într-un interval de timp prestabilit, pot fi sacrificate, incluzând tăierile de urgență:
1. porcine, ovine sau caprine - 100 de capete/lună;
2. bovine - 20 de capete/lună;
3. orice combinație a acestor specii, dar care nu depășește 2,5 UVM/zi;
c) UVM - unitate vită mare, conform prevederilor
Regulamentului (CE) nr. 1.698/2005
al Consiliului din 20 septembrie 2005 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) și ale
Regulamentului (CE) nr. 1.974/2004
al Comisiei din 29 octombrie 2004 de modificare a
Regulamentului (CE) nr. 795/2004
de stabilire a normelor de aplicare a schemei de plată unică prevăzute în
Regulamentul (CE) nr. 1.782/2003
al Consiliului de stabilire a normelor comune pentru schemele de sprijin direct în cadrul politicii agricole comune și de stabilire a anumitor scheme de sprijin pentru agricultori:
1. carne provenită de la bovine adulte = 1,00 UVM;
2. carne provenită de la alte categorii de bovine = 0,50 UVM;
3. carne provenită de la porcine cu peste 100 kg greutate vie = 0,20 UVM;
4. carne provenită de la alte categorii de porcine = 0,15 UVM;
5. carne provenită de la ovine și caprine = 0,10 UVM;
6. carne provenită de la miei, iezi, purcei sub 15 kg greutate vie = 0,05 UVM.
Articolul 3
Abatoarele de capacitate mică funcționează în baza autorizației sanitare veterinare eliberate de serviciile sanitare veterinare, în conformitate cu legislația specifică în vigoare.
În vederea obținerii autorizației sanitare veterinare prevăzute la alin. (1), abatoarele de capacitate mică trebuie să corespundă cerințelor minime prevăzute în
Regulamentul (CE) nr. 853/2004
, precum și în
Ordinul președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 180/2006 , după cum urmează:
a) să dețină un padoc acoperit, la amenajarea căruia trebuie avute în vedere criteriile epidemiologice și de bunăstare a animalelor, în funcție de capacitatea maximă zilnică de sacrificare;
b) condiția prevăzută la lit. a) nu este obligatorie dacă animalele sunt sacrificate imediat la sosirea la abator și dacă nu sunt transportate de la o distanță mai mare de 50 km;
c) examenul ante-mortem trebuie să aibă loc imediat după sosirea animalelor la unitate;
d) se poate utiliza același spațiu al unității pentru mai multe faze de lucru, cu condiția ca acestea să fie succesive și separate în timp, iar între diferitele faze să se efectueze curățenia și dezinfecția, după caz;
e) în cazul curățeniei și al dezinfecției, în baza analizei de risc, unitatea trebuie să se îngrijească de protecția carcaselor, a cărnii și a organelor care nu au fost încă livrate;
f) trebuie să se asigure un număr suficient de cuțite și alte instrumente de lucru, care să fie sterilizate într-o singură etapă, astfel ca ele să fie de ajuns numeric și igienic pe tot parcursul procesului de sacrificare;
g) trebuie să se asigure câte un sterilizator, atât în spațiul murdar, cât și în spațiul curat, după caz;
h) trebuie să se asigure utilizarea instrumentelor de lucru în condiții igienice;
i) produsele finite, respectiv semicarcasele, sferturile de carcasă și organele, trebuie depozitate în condiții de frig, în spații dimensionate în funcție de capacitatea unității;
j) nu sunt necesare spațiile de frig în cazul în care produsele rezultate se prelucrează imediat după obținere sau sunt destinate prelucrării într-o altă unitate, unde se pot asigura condițiile de frig, inclusiv condițiile de trasabilitate;
k) în cazul sacrificărilor de bovine și ovine adulte este necesară existența spațiului de frig pentru depozitarea carcaselor până la primirea rezultatelor privind testarea pentru encefalopatiile spongiforme transmisibile;
l) din punct de vedere al amenajărilor constructive și al instalațiilor interioare:
1. pereții și pavimentul unității trebuie să fie ușor de spălat, de dezinfectat și din materiale care să nu permită pătrunderea și staționarea apei;
2. pavimentul trebuie să fie astfel construit încât să permită drenarea apei către sistemul de canalizare;
3. capacele canalelor de scurgere trebuie să fie acoperite cu clopot pentru împiedicarea apariției mirosurilor neplăcute; pentru unitățile care sacrifică bovine și ovine, canalizarea trebuie protejată de site cu diametrul de 6 mm;
4. tavanul trebuie realizat astfel încât să nu permită acumularea de murdărie, condens sau mucegaiuri și, de asemenea, să fie ușor de igienizat și dezinfectat;
5. conductele și cablurile trebuie să fie protejate;
6. corpurile de iluminat trebuie să fie ușor de curățat și să fie prevăzute cu protecție împotriva contaminării carcaselor cu sticlă;
7. ușile și ferestrele trebuie să se închidă ermetic pentru a asigura protecția împotriva rozătoarelor și a insectelor; ferestrele care comunică cu exteriorul trebuie să fie protejate de plase contra insectelor;
8. instalațiile și echipamentele din unitate trebuie să fie ușor de curățat, dezinfectat, rezistente la coroziune;
9. instalațiile și echipamentele trebuie să prevină contactul între carne și pardoseli, pereți și dispozitive de fixare;
m) după terminarea activităților zilnice se asigură, în mod obligatoriu, efectuarea curățeniei și a dezinfecției spațiilor, aparaturii, instalațiilor și ustensilelor de lucru;
n) trebuie să se asigure apă potabilă în cantitate suficientă, din rețeaua publică sau din sursă proprie, care să fie verificată în conformitate cu legislația în vigoare;
o) să nu permită accesul dăunătorilor și să dispună de proceduri privind controlul rozătoarelor;
p) trebuie să asigure trasabilitatea documentată a mișcării animalelor, a procesului de sacrificare și de livrare a produselor, inclusiv a informațiilor lanțului alimentar, în acest sens fiind necesară sacrificarea numai a animalelor identificate, precum și actualizarea bazei de date conform legislației în vigoare;
q) să respecte normele privind bunăstarea animalelor în timpul sacrificării prin asigurarea echipamentelor de contenție și asomare corespunzătoare speciei animalelor sacrificate;
r) să anunțe medicul veterinar oficial asupra transportului, pentru examenul ante-mortem, precum și a datei și orei sacrificării animalelor, pentru examenul post-mortem, cu cel puțin 24 de ore înainte de începerea acestuia;
s) să informeze medicul veterinar oficial asupra datelor privind numărul, specia, categoria și proveniența animalelor care urmează a fi sacrificate;
t) pentru personalul sanitar-veterinar care asigură supravegherea și controlul cărnii se asigură un spațiu separat sau un dulap, după caz, cu posibilități de închidere; dulapul poate fi amplasat în aceeași cameră cu cea a administratorului unității;
u) sacrificarea animalelor în unitate este permisă doar cu acceptul medicului veterinar oficial, după efectuarea examenului ante-mortem;
v) din punct de vedere al subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman:
1. subprodusele rezultate în urma sacrificărilor trebuie să fie colectate în mod igienic în cazul fiecărei unități;
2. dacă în cadrul aceleiași unități se sacrifică animale care aparțin mai multor specii, iar subprodusele se încadrează în categorii diferite de risc, ele trebuie colectate diferit conform reglementărilor din domeniu;
3. poate fi aprobată și folosirea unui singur container, caz în care subprodusele de origine animală care nu sunt destinate consumului uman trebuie încadrate în categoria cea mai mare de risc;
w) trebuie să se efectueze teste microbiologice aplicabile alimentelor conform prevederilor
Regulamentului (CE) nr. 2.073/2005
al Comisiei din 15 noiembrie 2005 privind criteriile microbiologice pentru produsele alimentare, cu modificările și completările ulterioare;
x) marcarea și etichetarea cărnii se fac în conformitate cu prevederile legislației sanitare veterinare în vigoare;
y) din punct de vedere al aspectelor legate de personal:
1. pentru un număr redus de personal vestiarul poate să fie format și dintr-o singură cameră, unde se poate respecta principiul sistemului alb-negru prin utilizarea a două dulapuri, din care unul pentru hainele de stradă și unul pentru hainele de lucru;
2. dacă în unitate lucrează atât personal de sex feminin, cât și de sex masculin, se pot amenaja două vestiare sau, în cazul unui singur vestiar, trebuie reglementat și documentat fluxul alternant al persoanelor de sexe diferite;
3. toaletele trebuie să fie într-un număr suficient, fără ca ele să se deschidă în spațiile de lucru; ele trebuie dotate cu instalații adecvate de spălare, dezinfecție și de uscare a mâinilor;
4. personalul muncitor trebuie să poarte permanent echipament de protecție, care să poată fi schimbat ori de câte ori este nevoie;
5. starea de sănătate a personalului lucrător trebuie verificată periodic, în conformitate cu prevederile legislației specifice în vigoare.
Articolul 4
Animalele destinate sacrificării trebuie să fie obligatoriu identificate și însoțite de certificat sanitar veterinar, documentul privind informațiile pentru lanțul alimentar, precum și de documentele de identificare conform legislației în vigoare.
---------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.