Ordonanță · Guvernul

OG nr. 18/2011

pentru stabilirea măsurilor privind verificarea și controlul unităților sanitare cu paturi de către Ministerul Sănătății și instituțiile din subordinea acestuia

prezumat în vigoare

Data actului
24 august 2011
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 607 din 29 august 2011
Aprobat
prin Legea nr. 181/2013
Citat de
3 acte
Citează
3 acte
Structură
6 articole · 6.392 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce i s-a întâmplat acestui act

Aprobat prin 1

  • Legea nr. 181/2013 11 iunie 2013 privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 18/2011 pentru stabilirea măsurilor privind ve…

Ce face acest act

Are ca temei 1

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al

art. 1 pct. VII.2 din Legea nr. 131/2011

privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanță.

Articolul 1

Prezenta ordonanță stabilește cadrul legal pentru verificarea și controlul unităților sanitare cu paturi de către Ministerul Sănătății și instituțiile din subordinea acestuia.

Articolul 2

În sensul prezentei ordonanțe, termenii de mai jos au următoarele înțelesuri:

a) control - orice formă de control efectuat din dispoziția ministrului sănătății în unitățile sanitare publice și private, prin personalul împuternicit, pentru verificarea conformității cu legislația în vigoare specifică fiecărui domeniu de activitate;

b) control mixt - orice formă de control efectuat la solicitarea ministrului sănătății de o comisie alcătuită din reprezentanți ai Ministerului Sănătății și ai ministerelor și instituțiilor cu rețea sanitară proprie, pentru verificarea conformității cu legislația în vigoare specifică fiecărui domeniu de activitate în unitățile sanitare, altele decât cele din subordinea Ministerului Sănătății, și în unitățile sanitare private;

c) control mixt în cadrul ministerelor și instituțiilor cu rețea sanitară proprie din domeniul apărării, ordinii publice și securității naționale - orice formă de control efectuat la solicitarea ministrului sănătății de o comisie alcătuită din reprezentanți ai Ministerului Sănătății și ai ministerelor și instituțiilor cu rețea sanitară proprie din domeniul apărării, ordinii publice și securității naționale, pentru verificarea conformității cu legislația în vigoare specifică asistenței medicale și sănătății publice, cu respectarea prevederilor în domeniul protecției informațiilor clasificate;

d) personal împuternicit - inspectorul sanitar, asistentulinspector, farmacistul-inspector, definiți conform legislației în vigoare, precum și persoanele împuternicite în vederea verificării respectării legislației în domeniile medical, economic, resurse umane, normare, organizare și salarizare, nominalizați de ministrul sănătății sau de reprezentanții ministerelor și instituțiilor cu rețea sanitară proprie implicate, în vederea constituirii unei comisii mixte de control.

Articolul 3

În situația în care ministrul sănătății dispune efectuarea unui control la o unitate sanitară cu paturi, alta decât cele din subordinea Ministerului Sănătății, sau la unitățile sanitare private, acesta solicită, în vederea desemnării în comisia de control, participarea unor reprezentanți ai ministerelor și ai instituțiilor cu rețea sanitară proprie implicate, în vederea constituirii unei comisii mixte de control.

Articolul 4

(1)

Activitatea inspectorilor sanitari, a asistenților-inspectori și a farmaciștilor-inspectori se desfășoară în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare care reglementează activitatea de control în domeniul sănătății publice și în domeniul farmaceutic.

(2)

Personalul împuternicit cu atribuții în domeniile medical, farmaceutic, economic, resurse umane, normare, organizare și salarizare supune aprobării ministrului sănătății raportul de control întocmit în urma verificărilor efectuate.

(3)

Măsurile propuse în domeniul asistenței medicale și în domeniul farmaceutic, prevăzute în raportul de control și aprobate de ministrul sănătății, sunt obligatorii și sunt duse la îndeplinire de unitățile sanitare publice sau private controlate în termenele stabilite.

(4)

Nerespectarea măsurilor stabilite în calitatea serviciilor de asistență medicală poate duce la suspendarea sau ridicarea autorizației de funcționare a unității sanitare controlate, în cazurile și condițiile prevăzute de lege, ori la aplicarea altor sancțiuni, după caz.

(5)

Unitățile sanitare din subordinea Ministerului Sănătății au obligația ducerii la îndeplinire a măsurilor stabilite prin raportul de control aprobat de ministrul sănătății în domeniile medical, farmaceutic, economic, resurse umane, normare, organizare și salarizare, în termenele stabilite.

(6)

Pentru unitățile sanitare, altele decât cele din subordinea Ministerului Sănătății, raportul de control poate conține și recomandări asupra domeniilor economic, resurse umane, normare, organizare și salarizare, potrivit reglementărilor în vigoare. Recomandările prevăzute în raportul de control care sunt aplicabile unităților sanitare, altele decât cele din subordinea Ministerului Sănătății, vor fi comunicate instituțiilor implicate.

(7)

Unitățile sanitare publice sau private supuse controlului au obligația de a permite accesul comisiilor de control în incinta unității sanitare și de a pune la dispoziția acestora toate documentele solicitate de membrii comisiilor de control, cu respectarea prevederilor

art. 198 alin. (4) din Legea nr. 95/2006

privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 5

În 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, Guvernul va adopta hotărârea privind stabilirea contravențiilor și a sancțiunilor aplicabile pentru nerespectarea dispozițiilor prezentei ordonanțe.

Articolul 6

Normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe vor fi aprobate în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, prin ordin al ministrului sănătății, cu avizul ministerelor și al instituțiilor cu rețea sanitară proprie.

PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemnează:
Ministrul sănătății,
Ritli Ladislau
Ministrul administrației și internelor,
Constantin-Traian Igaș
Ministrul transporturilor și infrastructurii,
Anca Daniela Boagiu
Ministrul apărării naționale,
Gabriel Oprea
Ministrul muncii, familiei și protecției sociale,
Laurențiu Sebastian Lăzăroiu
Ministrul finanțelor publice,
Gheorghe Ialomițianu
București, 24 august 2011.
Nr. 18.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.