Decizia nr. 587/2011

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent-șef

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află pronunțarea asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 154 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de Virgil Covercă în Dosarul nr. 2.318/288/2010 al Judecătoriei Râmnicu-Vâlcea - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.977D/2010.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca inadmisibilă, întrucât autorul solicită modificarea și completarea textului de lege criticat, operațiune care excedează competenței Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 27 mai 2010, pronunțată în Dosarul nr. 2.318/288/2010, Judecătoria Râmnicu-Vâlcea - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 154 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de Virgil Covercă într-o cauză având ca obiect partajul unor bunuri comune.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia arată că dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale, întrucât relațiile de familie, în urma partajării universalității de bunuri supuse regimului proprietății devălmașe, sunt în mod iremediabil vătămate, având în vedere absența pe mai departe a unui interes comun al soților în ceea ce privește dezvoltarea familiei, bazată pe o susținere materială comună. Mai mult, relațiile de familie sunt vătămate și pe plan moral datorită conflictelor care pot apărea o dată cu discuțiile asupra modalității împărțirii efective a bunurilor.

Judecătoria Râmnicu-Vâlcea - Secția civilă consideră că dispoziția legală criticată nu conține nicio prevedere prin care s-ar aduce atingere proprietății private, inviolabilității domiciliului sau vieții de familie, în cuprinsul său existând prevederi de garantare și ocrotire a proprietății private a soției debitorului pentru ca aceasta să nu riște să fie executată silit asupra părții din bunurile devălmașe ce îi revine. În plus, în egală măsură este garantat și dreptul de proprietate al creditorului, acesta având posibilitatea să se îndestuleze în măsura acoperirii creanței, independent dacă părțile vor divorța sau nu pe viitor.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 154 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, cu modificările și completările ulterioare, text de lege care are următorul cuprins: "Sunt supuse executării silite bunurile imobile proprietate a debitorului. În situația în care debitorul deține bunuri în proprietate comună cu alte persoane, executarea silită se va întinde numai asupra bunurilor atribuite debitorului în urma partajului judiciar, respectiv asupra sultei."

În opinia autorului excepției, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 27 privind inviolabilitatea domiciliului, art. 44 alin. (2) care consacră garantarea proprietății private, art. 48 referitor la familie și art. 136 privind proprietatea.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, în cadrul procedurii de executare silită a creanțelor fiscale, instanța poate dispune împărțirea bunurilor imobile pe care debitorul le deține în proprietate comună cu alte persoane atunci când organele fiscale care administrează creanțe fiscale solicită partajul judiciar. Această posibilitate este în deplină concordanță cu dispozițiile Codului de procedură civilă cuprinse în cartea VI "Proceduri speciale", capitolul VII^1 privind "Procedura împărțelii judiciare", care constituie dreptul comun în materia partajului judiciar.

Textul de lege criticat asigură, pe de o parte, protejarea intereselor patrimoniale ale acelor coproprietari care nu sunt parte în raportul juridic supus judecății, iar, pe de altă parte, permite creditorilor să treacă la executarea silită al cărei obiect îl pot constitui doar bunurile debitorului. Așa fiind, existența proprietății comune împiedică temporar realizarea executării silite, numai după finalizarea procedurii de împărțeală a bunurilor indivize executarea putând continua cu privire la bunurile ce aparțin exclusiv debitorului urmărit.

Prin efectul partajului, creditorul păstrează posibilitatea fie de a urmări întregul bun care a făcut obiectul partajului, dacă acesta a fost atribuit debitorului, fie sulta la care a fost obligat coproprietarul nedebitor căruia i-a fost atribuit bunul, fie partea cuvenită debitorului din prețul obținut din vânzarea întregului imobil.

Așa fiind, Curtea reține că reglementarea criticată are ca finalitate protejarea intereselor coproprietarilor nedebitori, puși, în acest mod, la adăpost de riscul de a fi obligați să participe la achitarea unei datorii care nu le incumbă, efectuând astfel o plată nedatorată.

Examinarea

art. 154 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, în raport cu prevederile art. 27 privind inviolabilitatea domiciliului și ale art. 48 referitoare la familie, nu relevă nicio contrarietate, de vreme ce bunul imobil aparține unui debitor rău platnic, care nu înțelege să-și execute voluntar obligația asumată constituită într-o creanță certă, lichidă și exigibilă. În situația debitorului care nu are venituri și/sau bunuri proprii din/cu care să-și stingă obligația scadentă, îndestularea creditorului se va face pe seama executării silite asupra părții din bunurile comune (devălmașe) ale debitorului și soției sale în condițiile

art. 154 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală coroborate cu cele ale art. 493 din Codul de procedură civilă, astfel că deteriorarea relațiilor dintre soți, cu consecințe iremediabile asupra raporturilor de familie, deși regretabilă din perspectiva acestora, nu prezintă niciun interes pentru creditorul îndreptățit să își valorifice creanța. Posibilitatea recunoscută acestuia din urmă ca, în anumite condiții, expres și limitativ prevăzute de lege, să poată interveni pentru a-și apăra drepturile și interesele legitime, nu constituie o măsură discriminatorie în defavoarea debitorului, ci reprezintă exclusiv o garanție a asigurării echilibrului între persoane cu interese contrare, prin determinarea cadrului legal de exercitare a drepturilor lor legitime.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 154 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de Virgil Covercă în Dosarul nr. 2.318/288/2010 al Judecătoriei Râmnicu-Vâlcea - Secția civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 5 mai 2011.