Ordonanță de urgență · Guvernul

OUG nr. 73/2011

pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății

prezumat în vigoare

Data actului
7 septembrie 2011
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 647 din 9 septembrie 2011
Aprobat
prin Legea nr. 180/2013
Citat de
3 acte
Citează
2 acte
Structură
1 articol · 7.832 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce i s-a întâmplat acestui act

Aprobat prin 1

  • Legea nr. 180/2013 11 iunie 2013 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 73/2011 pentru modificarea și com…

Ce face acest act

Modifică 1

Are ca temei 1

În vederea eficientizării activității instituțiilor din domeniul sanitar și a funcționării sistemului de asigurări sociale de sănătate, în acord cu prioritățile Guvernului de reformă în administrația publică,

ținând cont de urgența stabilirii unor măsuri economico-financiare, ca urmare a recesiunii economice severe care pune în pericol stabilitatea economică a României, și pentru asigurarea respectării angajamentelor asumate de Guvernul României cu ocazia negocierilor acordurilor de împrumut cu organismele financiare în ceea ce privește nivelul deficitului bugetului general consolidat pentru anul 2011,

având în vedere continuarea strategiei de reformă unitară în domeniul sanitar, precum și complexitatea activității medicale și a surselor de finanțare, neadoptarea unor măsuri imediate ar conduce la imposibilitatea organizării corespunzătoare a activităților specifice și la imposibilitatea îmbunătățirii condițiilor de desfășurare a activităților din domeniul sanitar.

În considerarea faptului că elementele sus-menționate trebuie luate în calcul la fundamentarea bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, se impune adoptarea unor măsuri imediate, în vederea stabilirii cadrului legislativ optim de funcționare.

Întrucât neadoptarea de măsuri imediate, prin ordonanță de urgență, ar conduce la dificultăți atât din punctul de vedere al organizării și funcționării, cât și din punct de vedere financiar, în ceea ce privește încadrarea în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat,

având în vedere necesitatea coordonării tuturor activităților și măsurilor care vizează sistemul de sănătate din România asumate cu FMI și care trebuie puse în aplicare până la următoarea vizită din luna septembrie 2011,

în considerarea faptului că este necesară asigurarea elaborării coordonate a bugetului pentru sistemul sanitar (bugetul Ministerului Sănătății și bugetul FNUASS) - proiect care se înaintează Ministerului Finanțelor Publice până la data de 15 septembrie 2011,

în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public și constituie situații extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată,

în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

Articol unic

Legea nr. 95/2006

privind reforma în domeniul sănătății, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 208, alineatul (7) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(7) Ministerul Sănătății, ca autoritate națională în domeniul sănătății, exercită controlul asupra sistemului de asigurări sociale de sănătate, din punctul de vedere al aplicării politicilor și programelor în domeniul sanitar aprobate de Guvernul României, și realizează coordonarea funcționării eficiente a sistemului de asigurări sociale de sănătate organizat prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate."

2. La articolul 209, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(4) CNAS propune, cu avizul conform al Ministerului Sănătății, proiecte de acte normative pentru asigurarea funcționării sistemului de asigurări sociale de sănătate. Pentru proiectele de acte normative care au incidență asupra Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, elaborate de ministere și de celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, este obligatorie obținerea avizului conform al CNAS."

3. La articolul 266, alineatele (1) și (3) se modifică și vor avea următorul cuprins:

"Art. 266. - (1) CNAS, instituție publică, autonomă, de interes național, cu personalitate juridică, este organ de specialitate al administrației publice centrale, care administrează și gestionează sistemul de asigurări sociale de sănătate, are sediul în municipiul București, Calea Călărașilor nr. 248, sectorul 3.

..................................................................................................

(3) CNAS funcționează pe baza statutului propriu, avizat de consiliul de administrație, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului, cu avizul Ministerului Sănătății. Casele de asigurări funcționează pe baza statutului propriu, care trebuie să respecte prevederile statutului-cadru și care se aprobă de consiliul de administrație al CNAS, cu avizul Ministerului Sănătății, iar în cazul Casei Asigurărilor de Sănătate a Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului și cu avizul conform al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii. Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești își desfășoară activitatea potrivit prevederilor legale de organizare și funcționare a caselor de asigurări județene din cadrul sistemului de asigurări de sănătate, cu păstrarea specificului activității."

4. La articolul 266, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:

"(1^1) În domeniul sanitar, CNAS asigură aplicarea politicilor și programelor Guvernului în coordonarea Ministerului Sănătății."

5. La articolul 270 alineatul (1), literele d), f), n) și r) se modifică și vor avea următorul cuprins:

"d) elaborează și publică raportul anual și planul de activitate pentru anul următor, cu avizul conform al Ministerului Sănătății;

...............................................................................................

f) răspunde pentru activitățile proprii sistemului de asigurări sociale de sănătate în fața Guvernului, a ministrului sănătății și a asiguraților;

...............................................................................................

n) organizează licitații naționale pe domeniul de competență și participă la licitații naționale organizate de Ministerul Sănătății pentru achiziția de medicamente și materiale specifice pentru realizarea obiectivelor proprii;

...............................................................................................

r) inițiază, negociază și încheie cu instituții similare documente de cooperare internațională în domeniul său de activitate, cu avizul conform al Ministerului Sănătății."

6. La articolul 278, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (6), cu următorul cuprins:

"(6) Ministrul Sănătății are calitatea de invitat permanent la ședințele consiliului de administrație al CNAS și prezidează, fără a avea drept de vot, ședințele la care participă."

7. La articolul 281 alineatul (1), literele g) și h) se modifică și vor avea următorul cuprins:

"g) solicită avizul Ministerului Sănătății înaintea depunerii proiectului bugetului de venituri și cheltuieli, precum și a proiectului de rectificare bugetară la Ministerul Finanțelor Publice;

h) prezintă Ministerului Sănătății trimestrial și anual, precum și în cadrul unor analize funcționale, activitățile realizate de CNAS cu privire la serviciile medicale, medicamentele și dispozitivele medicale furnizate asiguraților, inclusiv cele din cadrul programelor naționale de sănătate, contractarea, decontarea și finanțarea acestora în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și execuția bugetului."

PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemnează:
Ministrul sănătății,
Ritli Ladislau
Ministrul finanțelor publice,
Gheorghe Ialomițianu
Președintele Casei Naționale
de Asigurări de Sănătate,
Nicolae-Lucian Duță
București, 7 septembrie 2011.
Nr. 73.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.