Decizia nr. 993/2011

Augustin Zegrean - președinte

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Fabian Niculae - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 27 alin. (2) lit. b) și c) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de Societatea Comercială "Zinc Transilvania" - S.R.L. din Blaj în Dosarul nr. 6.038/107/2009 al Tribunalului Alba - Secția comercială și contencios administrativ.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 1 iunie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 6.038/107/2009, Tribunalul Alba - Secția comercială și contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 27 alin. (2) lit. b) și c) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală.

Excepția a fost invocată de Societatea Comercială "Zinc Transilvania" - S.R.L. din Blaj, într-un dosar având ca obiect anularea unui act administrativ.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că atragerea răspunderii solidare a unei societăți cu altă societate comercială declarată insolvabilă, motivat de faptul că cele două societăți au avut aceleași raporturi comerciale contractuale și, respectiv, au raporturi de muncă sau civile de prestări servicii cu cel puțin jumătate dintre angajații ori prestatorii de servicii ai debitorului insolvabil, este neconstituțională. În opinia autorului, o societate comercială nu are posibilitatea de a verifica activitatea desfășurată de o altă societate comercială cu același obiect de activitate, nici care sunt terții cu care societățile comerciale concurente au relații contractuale și nici cine sunt prestatorii de servicii către respectivele societăți concurente.

Dreptul de proprietate privată este încălcat în condițiile în care societatea a cărei răspundere este solidară nu are nicio posibilitate de a verifica activitatea economică a unei alte societăți. De asemenea, atragerea răspunderii solidare retroactive pentru debitele avute de debitorul insolvabil și în perioada în care cele două societăți nici nu desfășurau efectiv aceeași activitate și nu aveau niciun asociat comun încalcă prevederile constituționale referitoare la principiul neretroactivității legii civile.

Tribunalul Alba - Secția comercială și de contencios administrativ apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile legale criticate sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 27 alin. (2) lit. b) și c) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, care la data ridicării excepției de neconstituționalitate aveau următorul conținut: "Persoana juridică răspunde solidar cu debitorul declarat insolvabil în condițiile prezentului cod sau declarat insolvent dacă, direct ori indirect, controlează, este controlată sau se află sub control comun cu debitorul, dacă desfășoară efectiv aceeași activitate sau aceleași activități ca și debitorul și dacă este îndeplinită cel puțin una dintre următoarele condiții: [...]

b) are raporturi comerciale contractuale cu clienții și/sau cu furnizorii, alții decât cei de utilități, care, în proporție de cel puțin jumătate, au avut sau au raporturi contractuale cu debitorul;

c) are raporturi de muncă sau civile de prestări de servicii cu cel puțin jumătate dintre angajații sau prestatorii de servicii ai debitorului."

Ulterior sesizării Curții, dispozițiile legale criticate au fost modificate prin

art. XI pct. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2010

privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 23 iunie 2010, astfel soluția legislativă cuprinsă în prevederile

art. 27 alin. (2) lit. b) și c) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală a fost preluată de art. 27 alin. (3) lit. b) și c) din același cod.

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivității legii, ale art. 44 alin. (1) și (2) privind dreptul de proprietate privată, ale art. 56 privind contribuțiile financiare, ale art. 135 privind economia, precum și ale art. 136 privind proprietatea.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele:

Prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, nepublicată la data pronunțării prezentei decizii, Curtea Constituțională și-a reconsiderat jurisprudența cu privire la sintagma "în vigoare" din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (1) și ale

art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, constatând că aceasta este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare.

Astfel, Curtea a statuat că "se poate solicita controlul de constituționalitate numai al acelor dispoziții legale care, în cazuri concrete, sunt incidente pentru soluționarea litigiilor aflate pe rolul instanțelor, legi sau ordonanțe în ansamblu ori doar anumite reglementări din cuprinsul acestora. Instituirea acestei proceduri de control al constituționalității legii aplicabile în cauza dedusă judecății instanței de fond, ca modalitate de acces la justiție, implică în mod necesar asigurarea posibilității de a o utiliza pentru toți cei care au un drept, un interes legitim, capacitate și calitate procesuală. Condiția ca dispoziția legală criticată pentru neconstituționalitate să aibă legătură cu soluționarea cauzei este, evident, necesară, dar și suficientă."

Curtea a mai constatat că "prin aplicarea rigidă a condiției ca legea sau ordonanța să fie «în vigoare» la data ridicării excepției, ca și la data soluționării acesteia de Curtea Constituțională, se înlătură de la controlul de constituționalitate dispozițiile legale determinante în soluționarea cauzei".

În aceste condiții, Curtea va analiza constituționalitatea dispozițiilor

art. 27 alin. (2) lit. b) și c) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală în forma avută la data ridicării excepției de neconstituționalitate, întrucât acestea continuă să își producă efectele față de autorul excepției de neconstituționalitate, potrivit principiului tempus regit actum.

Examinând excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 27 alin. (2) lit. b) și c) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, Curtea constată că s-a mai pronunțat asupra lor, prin raportare la critici similare, constatând că acestea sunt constituționale.

Astfel, prin

Decizia nr. 325 din 13 martie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 344 din 5 mai 2008, Curtea a reținut că răspunderea solidară a persoanei juridice cu debitorul său nu are loc în orice condiții, ci trebuie să fie îndeplinite cerințele restrictive prevăzute de textul de lege atacat, cerințe firești având în vedere relațiile contractuale dintre persoana juridică ce va răspunde solidar alături de debitorul său.

Totodată, Curtea a constatat că, potrivit art. 44 alin. (1) din Constituție, dreptul de proprietate este garantat, însă conținutul și limitele acestui drept sunt stabilite de lege. Așadar, nu a putut reține că textul de lege criticat încalcă prevederile referitoare la proprietate din Constituție și din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Curtea nu a putut reține pretinsa încălcare a prevederilor art. 53 din Constituție, întrucât nu a constatat existența vreunui drept sau a vreunei libertăți care să fi fost restrânse prin dispozițiile de lege criticate.

De asemenea, prin

Decizia nr. 1.112 din 8 septembrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 664 din 6 octombrie 2009, Curtea a statuat că este neîntemeiată critica referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 135 din Constituție, care consfințesc natura economiei românești ca fiind o economie de piață ce se bazează pe libera inițiativă și libera concurență și stabilesc obligațiile statului în domeniul economiei. Or, pentru a asigura caracterul economiei de piață, statul are obligația ca, prin autoritățile publice competente, să ia toate măsurile necesare pentru revigorarea economiei, cum ar fi și măsura eliminării din viața economică a operatorilor economici neviabili. Una dintre măsuri este legislația în domeniul insolvenței persoanelor juridice, precum și al răspunderii pentru plata obligațiilor restante ale debitorului declarat insolvabil în condițiile Codului de procedură fiscală. În ipoteza în care, în cadrul politicii fiscale, legiuitorul ar stabili că persoanele juridice legate prin relații contractuale de debitorul declarat insolvabil nu răspund solidar ar însemna să le exonereze de răspundere juridică și să renunțe la colectarea venitului bugetar cuvenit. Or, aceasta ar avea semnificația unei subvenții indirecte sau a unui ajutor de stat, care nu se pot acorda decât în condițiile legislației comunitare, conform dispozițiilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 117/2006

privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.042 din 28 decembrie 2006, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 137/2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 354 din 24 mai 2007.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței Curții, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în aceste decizii își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 27 alin. (2) lit. b) și c) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de Societatea Comercială "Zinc Transilvania" - S.R.L. din Blaj în Dosarul nr. 6.038/107/2009 al Tribunalului Alba - Secția comercială și contencios administrativ.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 14 iulie 2011.