Decizia nr. 819/2011

Augustin Zegrean - președinte

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Maria Bratu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 42 alin. 1 și 4 din Codul familiei, excepție ridicată de Eduard Coșa în Dosarul nr. 1.817/180/2010 al Judecătoriei Bacău - Secția civilă.

La apelul nominal, lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza se află în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, invocând jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 27 octombrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 1.817/180/2010, Judecătoria Bacău - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 42 alin. 1 și 4 din Codul familiei, excepție ridicată de Eduard Coșa într-un proces de divorț.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile art. 42 alin. 1 din Codul familiei sunt neconstituționale, întrucât prin audierea unui minor care nu are capacitatea deplină de exercițiu se va crea întotdeauna o imagine deformată a interesului minorului prin influența pe care o poate avea unul dintre părinți asupra acestuia la data când este audiat, aducându-se atingere egalității de șanse în fața judecătorului la administrarea de probe.

În ce privește alin. 4 al aceluiași articol, autorul excepției arată că acest text de lege dă posibilitatea fraudării și încălcării dreptului minorului la o pensie de întreținere cel puțin egală cu venitul pe care îl realizează părintele obligat la plata acesteia.

Judecătoria Bacău - Secția civilă nu și-a exprimat opinia cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile de lege criticate raportate la dispozițiile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2),

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 42 alin. 1 și 4 din Legea nr. 4/1953

- Codul familiei, republicată în Buletinul Oficial nr. 13 din 18 aprilie 1956, cu modificările și completările ulterioare, care au următorul conținut: "Instanța judecătorească va hotărî, odată cu pronunțarea divorțului, căruia dintre părinți vor fi încredințați copiii minori. În acest scop, instanța va asculta părinții și autoritatea tutelară și, ținând seama de interesele copiilor, pe care de asemenea îi va asculta, dacă au împlinit vârsta de zece ani, va hotărî, pentru fiecare dintre copii, dacă va fi încredințat tatălui sau mamei."; [...]

Învoiala părinților privitoare la încredințarea copiilor și la contribuția fiecărui părinte la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a acestora va produce efecte numai dacă a fost încuviințată de instanța judecătorească."

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, textul de lege criticat contravine dispozițiilor constituționale ale art. 21 privind accesul liber la justiție, art. 48 referitor la protecția familiei și art. 49 referitor la protecția copiilor și a tinerilor. Este invocată și încălcarea art. 17 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitor la interzicerea abuzului de drept.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține următoarele:

Potrivit art. 42 alin. 1 din Codul familiei, chiar dacă nu există o cerere expresă a soților, instanța judecătorească este obligată să se pronunțe prin hotărârea de divorț și asupra încredințării copiilor minori care nu pot fi lăsați fără îngrijire și întreținere, pentru a se evita introducerea ulterioară a unei noi acțiuni, ceea ce nu ar fi în interesul acestora.

Orice hotărâre judecătorească pronunțată de către instanță în procedura de desfacere a căsătoriei prin divorț va ține seama de interesul superior al copilului. În acest sens sunt și prevederile de lege criticate cu privire la ascultarea minorului care a împlinit vârsta de 10 ani în vederea pronunțării unei hotărâri de încredințare a acestuia unuia dintre părinți, cele referitoare la învoiala părinților privitoare la încredințarea lui, precum și la contribuția fiecărui părinte la creșterea, educarea, învățătura și pregătirea profesională a acestuia.

Așadar, interesul superior al copilului trebuie să prevaleze în toate demersurile și deciziile care-l privesc, acest interes fiind ridicat la rang de principiu atât prin normele naționale ( Legea nr. 272/2004

privind protecția și promovarea drepturilor copilului, art. 2), cât și prin normele internaționale (Convenția cu privire la drepturile copilului, art. 3).

Cu privire la respectarea acestui principiu, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Hotărârea din 25 ianuarie 2000, pronunțată în Cauza Ignaccolo - Zenaide contra României, a stabilit că judecătorul este obligat ca la soluționarea cererilor accesorii divorțului, cum ar fi cea referitoare la încredințarea copiilor minori, la obligația de întreținere, folosința locuinței, să țină seama de interesele minorilor care atunci când interesele părinților sunt în conflict, iar copiii nu sunt suficient de maturi pentru a-și exprima ei înșiși în mod clar propriile preferințe, interesele superioare ale acestora să fie promovate.

Pentru stabilirea interesului superior al minorului în cazul încredințării acestuia la divorț sunt avute în vedere vârsta copilului, posibilitățile părinților de a-i asigura o bună dezvoltare fizică, intelectuală și morală, atașamentul acestora față de minor, precum și al minorului față de ei, grija manifestată de părinți față de copil în timpul conviețuirii lor și, nu în ultimul rând, opțiunea exprimată de acesta la audierea în instanță, în condițiile legii.

Faptul încredințării copilului unuia dintre părinți, chiar dacă acesta are mijloace materiale suficiente, nu îl scutește pe celălalt părinte de a contribui la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a acestuia.

Această soluție se impune întrucât ambii părinți au aceleași drepturi și obligații față de copiii lor. Astfel, potrivit art. 97 alin. 1 din Codul familiei, "Ambii părinți au aceleași drepturi și îndatoriri față de copiii lor minori, fără a deosebi după cum aceștia sunt din căsătorie, din afara căsătoriei, ori adoptați.[... ]". Totodată, potrivit art. 101 din același cod, "Părinții sunt datori să îngrijească de persoana copilului.

Ei sunt obligați să crească copilul, îngrijind de sănătatea și dezvoltarea lui fizică, de educarea, învățătura și pregătirea profesională a acestuia, potrivit cu însușirile lui[... ]", iar art. 107 alin. 2 și 3 din același act normativ stabilește faptul că minorul este întreținut de părinții săi chiar "dacă minorul are un venit propriu, care nu este îndestulător, părinții au îndatorirea să asigure condițiile necesare pentru creșterea, educarea, învățătura și pregătirea sa profesională.

În caz de neînțelegere, întinderea obligației de întreținere datorată de părinți minorului, felul și modalitățile executării, precum și contribuția fiecăruia dintre părinți se vor stabili de instanța judecătorească cu ascultarea autorității tutelare."

În aceste condiții, nu se poate susține că prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale invocate de autorul excepției.

De altfel, art. 42 alin. 1 din Codul familiei a mai făcut obiectul controlului de constituționalitate prin raportare la dispozițiile constituționale ale art. 21 și ale

art. 49 alin. (1) din Legea fundamentală. Astfel, prin Decizia nr. 20 din 12 ianuarie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 5 februarie 2010, Curtea, respingând excepția de neconstituționalitate referitoare la acest text de lege, a reținut că art. 42 alin. 1 din Codul familiei nu aduce atingere dispozițiilor constituționale ale art. 49 alin. (1) relative la protecția copiilor și a tinerilor.

Atât considerentele, cât și soluția deciziei menționate sunt valabile și în cauza de față, întrucât nu au intervenit elemente noi de natură a reconsidera această jurisprudență.

Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 42 alin. 1 și 4 din Codul familiei, excepție ridicată de Eduard Coșa în Dosarul nr. 1.817/180/2010 al Judecătoriei Bacău - Secția civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 21 iunie 2011.