Ordinul nr. 178/2011
privind stabilirea taxelor de autorizare pentru efectuarea de operațiuni cu metale prețioase și pietre prețioase
prezumat în vigoare
Având în vedere Referatul de aprobare nr. 1/1.598 din 15 septembrie 2011 al Direcției generale metale prețioase, pietre prețioase și Proces Kimberley,
în temeiul prevederilor
art. 8 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 190/2000
privind regimul metalelor prețioase și pietrelor prețioase în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 9 din Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 190/2000
privind regimul metalelor prețioase și pietrelor prețioase în România, cu modificările și completările ulterioare, aprobate prin
Hotărârea Guvernului nr. 1.344/2003 , și ale
art. 5 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 882/2010
privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor,
președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor emite următorul ordin:
Articolul 1
Se stabilesc taxele de autorizare în cuantum de 540 lei pentru fiecare dintre operațiunile cu metale prețioase și pietre prețioase prevăzute la
art. 2 pct. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 190/2000
privind regimul metalelor prețioase și pietrelor prețioase în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 2
Taxele de autorizare se vor plăti prin mandat poștal sau ordin de plată, în contul nr. RO31TREZ7005032XXX004173 al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, deschis la Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București.
Articolul 3
Ordinul președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor nr. 470/2005 privind stabilirea taxelor de autorizare pentru efectuarea de operațiuni cu metale prețioase, aliaje ale acestora și pietre prețioase, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 861 din 23 septembrie 2005, se abrogă.
Articolul 4
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Constantin Cerbulescu București, 16 septembrie 2011. Nr. 178.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.