Decizia nr. 923/2011

Articolul 40

alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 97/2001 : "(1) Autoritatea desemnată pentru controlul alimentelor, în toate cazurile în care constată nerespectarea prevederilor prezentei ordonanțe de urgență sau ale altor acte normative în vigoare, este împuternicită:

a) să interzică funcționarea unităților care produc, prelucrează, depozitează, transportă sau comercializează alimente, precum și folosirea unor materii prime, aditivi, adjuvanți, materiale de ambalare, echipamente, ustensile, utilaje și substanțe de decontaminare;

b) să declare alimentele ca fiind improprii consumului sau necorespunzătoare din punct de vedere calitativ, să limiteze sau să interzică utilizarea și comercializarea acestora, să le dirijeze pentru consum condiționat pentru utilizarea sau comercializarea în alte scopuri și să ordone distrugerea lor în conformitate cu reglementările legale în vigoare;

c) să retragă autorizația de funcționare a unităților producătoare și de comercializare a alimentelor;

d) să sesizeze organele de cercetare penală în cazul în care faptele constatate pot constitui infracțiuni;

e) să interzică temporar comercializarea loturilor de alimente suspecte sub aspect calitativ. Deținătorul alimentelor interzise temporar de la comercializare trebuie să asigure condiții de păstrare și de conservare adecvate până la clarificarea situației acestora."

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții, autorul excepției invocă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (5) referitoare la obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, art. 4 alin. (2) referitoare la unitatea poporului și egalitatea între cetățeni, art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1) și (3) referitoare la accesul liber la justiție și ale art. 124 alin. (2) referitoare la înfăptuirea justiției.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că s-a pronunțat asupra unor excepții de neconstituționalitate identice atât din perspectiva obiectului excepției, cât și din cea a criticii de neconstituționalitate.

Astfel, în ceea ce privește dispozițiile

art. 318 din Codul de procedură civilă, prin Decizia nr. 387 din 30 septembrie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.041 din 10 noiembrie 2004, Curtea a reținut că aceste dispoziții reglementează contestația în anulare specială, care este o cale de atac extraordinară, ce se poate exercita în cazurile limitativ prevăzute de lege numai împotriva hotărârilor pronunțate de instanțele de recurs. Așa cum rezultă în mod univoc din textul de lege criticat, calea procedurală a contestației în anulare specială poate fi utilizată de părțile care au participat la soluționarea recursului și este limitată la cazurile în care dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau al omisiunii instanței de a cerceta vreunul dintre motivele de modificare sau de casare invocate de recurent. În ceea ce privește obiectul contestației în anulare specială, acesta este format dintr-o singură categorie de hotărâri, respectiv doar hotărârile pronunțate de instanțele de recurs. Curtea a constatat că pretinsa încălcare a art. 16 din Constituție privind egalitatea în drepturi a cetățenilor nu poate fi reținută, deoarece reglementarea este aplicabilă în cazul tuturor persoanelor aflate în situația prevăzută de ipoteza normei, fără nicio distincție, și anume părților care au participat la soluționarea recursului a cărui dezlegare este rezultatul unei greșeli materiale sau al omisiunii instanței de a cerceta vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Textul de lege criticat nu încalcă nici prevederile art. 21 din Constituție, întrucât, potrivit jurisprudenței constante a instanței constituționale, dacă legiuitorul este suveran în a reglementa diferit în situații diferite accesul la o cale ordinară de atac, fără ca prin aceasta să fie afectat liberul acces la justiție, a fortiori o atare concluzie se impune atunci când în discuție este accesul la o cale extraordinară de atac, care, prin definiție, are caracter de excepție și deci poate fi valorificată numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege, în caz contrar existând riscul producerii unor perturbări majore ale stabilității și securității raporturilor juridice.

În ceea ce privește dispozițiile

art. 319 alin. 1 din Codul de procedură civilă, prin Decizia nr. 1.186 din 6 noiembrie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 11 decembrie 2008, Curtea a constatat că aceste dispoziții au fost supuse controlului de constituționalitate, prin raportare, alături de alte texte, și la

art. 21 alin. (3) din Constituție. Astfel, de exemplu prin Decizia nr. 990 din 6 noiembrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 6 din 4 ianuarie 2008, respingând excepția de neconstituționalitate, Curtea a reținut că, în principiu, în calea extraordinară de atac a contestației în anulare nu se realizează un control judiciar asupra unei judecăți anterioare, ci se trece la soluționarea din nou a aceleiași pricini, ca urmare a introducerii unei cereri prin care se tinde la retractarea hotărârii pronunțate anterior, ceea ce și explică nereglementarea în art. 24 din Codul de procedură civilă ca situație de incompatibilitate a cazului în care judecătorul participă la soluționarea aceleiași pricini în contestația în anulare. Chiar dacă aceeași instanță urmează să soluționeze o cale de atac împotriva propriei sale hotărâri, soluția legislativă nu relevă niciun fine de neconstituționalitate. Astfel, soluționarea aparține unor complete cu o compunere diferită, iar părțile beneficiază de toate drepturile și garanțiile procesuale menite să le asigure dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil și la soluționarea acestuia într-un termen rezonabil. S-a mai reținut că art. 319 alin. 1 din Codul de procedură civilă nu aduce nicio atingere principiului imparțialității instanțelor judecătorești, în contextul dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 21 din Legea fundamentală și de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Referitor la critica de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 40 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 97/2001 , potrivit căreia nu există o procedură de control judecătoresc al actelor autorității desemnate pentru controlul alimentelor prin care se dispun măsurile reglementate de aceste dispoziții, fiind astfel împiedicat accesul liber la justiție, prin

Decizia nr. 164 din 8 februarie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 261 din 13 aprilie 2011, Curtea a respins această critică și a constatat că textul criticat este constituțional. Astfel, cu acel prilej Curtea a statuat că, potrivit

art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Totodată, potrivit art. 4 alin. (1) din aceeași lege, legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate, de către instanța de contencios administrativ competentă. În cazul ridicării unei excepții de nelegalitate a actului administrativ, instanța de contencios administrativ se pronunță în procedură de urgență, cu citarea părților și a emitentului, iar soluția instanței de contencios administrativ este supusă recursului, care se declară în termen de 5 zile de la comunicare și se judecă de urgență și cu precădere. Or, în aceste condiții, Curtea a constatat că nu se poate susține că nu există un control judecătoresc al actelor administrative emise în baza

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 97/2001 , astfel încât criticile de neconstituționalitate ale

art. 40 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 97/2001

sunt neîntemeiate.

Atât soluția, cât și considerentele cuprinse în aceste decizii își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză, neintervenind elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței Curții.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 318 și art. 319 alin. 1 din Codul de procedură civilă și

art. 40 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 97/2001

privind reglementarea producției, circulației și comercializării alimentelor, excepție ridicată de Societatea Comercială "Fulgerul Senior" - S.R.L. din Timișoara în Dosarul nr. 1.338/59/2009 al Curții de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 7 iulie 2011.