Procedură · Ministerul Transporturilor și Infrastructurii

Procedura din 14 octombrie 2011

privind acordarea, suspendarea sau revocarea licenței de operare

prezumat în vigoare

Data actului
14 octombrie 2011
Emitent
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 748 din 25 octombrie 2011
Citează
1 act
Structură
14 articole, 2 anexe · 14.152 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

*) Aprobată prin

Ordinul nr. 808 din 14 octombrie 2011 , publicat în Monitorul Oficial nr. 748 din 25 octombrie 2011.

Capitolul I Generalități

Articolul 1

Prezenta procedură este elaborată în conformitate cu prevederile

Regulamentului (CE) nr. 1.008/2008

al Parlamentului European și al Consiliului din 24 septembrie 2008 privind normele comune pentru operarea serviciilor aeriene în Comunitate, denumit în continuare

Regulamentul nr. 1.008/2008

.

Articolul 2

Termenii utilizați în prezenta procedură au înțelesul celor prevăzuți în

Regulamentul nr. 1.008/2008

.

Capitolul II Solicitarea licenței de operare

Articolul 3

Cererea pentru obținerea unei licențe de operare se depune de către reprezentantul legal al întreprinderii solicitante la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii - Direcția generală aviație civilă. Cererea va avea forma și conținutul prevăzute în

anexa nr. 1 , care face parte integrantă din prezenta procedură.

Articolul 4

(1)

Cererea pentru acordarea licenței de operare va fi însoțită de următoarele documente:

a)

formularul prevăzut în

anexa nr. 2 , care face parte integrantă din prezenta procedură, completat corespunzător;

b)

copie a certificatului de operator aerian al solicitantului;

c)

copie a certificatului de înregistrare la oficiul registrului comerțului;

d)

copii ale contractelor de asigurare pentru încărcătura comercială, precum și pentru răspundere civilă față de terți, încheiate cu respectarea

Regulamentului (CE) nr. 785/2004

al Parlamentului European și al Consiliului din 21 aprilie 2004 privind cerințele de asigurare a operatorilor de transport aerian și a operatorilor de aeronave;

e)

copie legalizată a actului constitutiv, după caz;

f)

certificat constatator emis de oficiul registrului comerțului din care să rezulte structura acționariatului, inclusiv naționalitatea acționarilor;

g)

copie a celui mai recent raport managerial intern care să conțină o prezentare detaliată a tuturor activităților desfășurate pe o perioadă anterioară depunerii cererii de cel puțin 6 luni;

h)

copie a bilanțului contabil și a contului de profit și pierdere pentru anul anterior celui în care se solicită licența de operare;

i)

planul de afaceri pentru cel puțin primii 3 ani de activitate de transport aerian, care va cuprinde informațiile prevăzute la pct. 1.2-1.5, 1.7 și 1.8 din anexa I la

Regulamentul nr. 1.008/2008

, precum și detalii referitoare la:

(i)

zonele geografice în care se intenționează operarea, precum și activitățile de transport aerian prevăzute a fi desfășurate în primii 3 ani de la primirea licenței de operare;

(ii)

formele de colaborare comercială (contracte interline, acorduri pentru partajarea codurilor, pentru alocarea unui număr de locuri pe cursă, acorduri de cedare de trafic etc.) cu alți transportatori aerieni români sau străini, în vederea operării serviciilor de transport aerian;

(iii)

rețeaua de vânzări a serviciilor de transport aerian (inclusiv sistemele de rezervări), dacă este cazul;

(iv)

legăturile financiare ale solicitantului cu orice altă activitate comercială în care acesta este angajat fie direct, fie prin intermediul altor operatori economici asociați;

j)

analiză privind costurile prognozate pentru desfășurarea activităților de transport aerian, în primele 3 luni de la începerea operării, și resursele financiare necesare pentru acoperirea acestor costuri, fără luarea în considerare a venitului obținut din aceste activități de transport;

k)

documente care să ateste că persoanele cu funcție de decizie, cu rangul cel mai înalt, care administrează efectiv activitățile întreprinderii solicitante a licenței de operare (director general, președinte al consiliului de administrație etc.) au o bună reputație și nu au fost declarate în faliment, conform cerințelor prevăzute la art. 7 alin. (1) și (2) din

Regulamentul nr. 1.008/2008

. Documentele vor avea o vechime de cel mult 3 luni față de data depunerii cererii prevăzute la

art. 3 .

(2)

Întreprinderea solicitantă a unei licențe de operare care își propune să efectueze numai operațiuni de transport aerian prin curse neregulate cu aeronave având masa maximă la decolare mai mică sau egală cu 10 tone sau mai puțin de 20 de locuri și care are un capital social de cel puțin cel puțin 100.000 euro sau echivalent nu trebuie să depună documentele prevăzute la alin. (1) lit. i) și j).

(3)

Data depunerii cererii va fi considerată data la care solicitantul licenței de operare înregistrează la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii - Direcția generală aviație civilă toate documentele prevăzute la alin. (1).

(4)

Pe parcursul evaluării cererii, Direcția generală aviație civilă poate să solicite și alte informații și documente de clarificare.

Capitolul III Acordarea licenței de operare

Articolul 5

(1)

În baza evaluării cererii și a documentelor nexate la aceasta, Direcția generală aviație civilă decide asupra acordării licenței de operare solicitate.

(2)

Decizia prevăzută la alin. (1) se ia în cel mult 60 de zile de la data depunerii cererii și se comunică solicitantului în scris.

(3)

În cazul luării deciziei de acordare a licenței de operare, aceasta va fi semnată de către directorul general al Direcției generale aviație civilă.

Articolul 6

(1)

Licența de operare se acordă pe termen nelimitat, în condițiile respectării de către deținător a prevederilor specifice ale cap. II din

Regulamentul nr. 1.008/2008

.

(2)

Licența de operare conține baza legală de emitere a licenței, numele transportatorului aerian și sediul social al acestuia, perioada de valabilitate a licenței, eventualele restricții și limitări, numele directorului general care o semnează și data emiterii.

Articolul 7

(1)

Contestațiile împotriva unei decizii de neacordare a unei licențe de operare se adresează de către întreprinderea în cauză ministrului transporturilor și infrastructurii, în termen de 5 zile de la data comunicării deciziei.

(2)

În termen de 30 de zile de la data depunerii contestației, ministrul transporturilor și infrastructurii comunică întreprinderii în cauză modul de soluționare a acesteia.

Articolul 8

Lista transportatorilor aerieni se publică pe pagina web a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.

Capitolul IV Supravegherea continuă a unui transportator aerian

Articolul 9

(1)

Orice modificare a documentelor care au stat la baza acordării licenței de operare prevăzute la

art. 4 alin. (1) lit. b-e) , precum și orice modificare în structura acționariatului, a consiliului de administrație și a directoratului se comunică de către transportatorul aerian Direcției generale aviație civilă, în termen de 5 zile.

(2)

Direcția generală aviație civilă verifică dacă modificările comunicate conform

alin. (1)

s-au făcut cu respectarea cerințelor prevăzute la art. 4 din

Regulamentul nr. 1.008/2008

.

Articolul 10

(1)

Transportatorul aerian depune anual la Direcția generală aviație civilă, până la data de 31 decembrie, documentele și informațiile prevăzute la pct. 3.2-3.4 din anexa I la

Regulamentul nr. 1.008/2008

. De asemenea, transportatorul aerian depune la Direcția generală aviație civilă, în termen de 30 de zile de la aprobare, bilanțul contabil și contul de profit și pierdere pentru exercițiul financiar din anul anterior.

(2)

Transportatorul aerian notifică Direcției generale aviație civilă informațiile prevăzute la art. 8 alin. (4) și (5) lit. (a) și (b) din

Regulamentul nr. 1.008/2008

. Informațiile sunt evaluate de către Direcția generală aviație civilă în conformitate cu prevederile art. 8 alin. (6) și (7) din

Regulamentul nr. 1.008/2008

.

(3)

Alin. (1)

și

(2)

nu se aplică în cazul transportatorilor aerieni care efectuează numai operațiuni de transport aerian public prin curse neregulate cu aeronave având masa maximă la decolare mai mică sau egală cu 10 tone ori mai puțin de 20 de locuri și care au un capital social de cel puțin 100.000 euro sau echivalent.

Capitolul V Suspendarea sau revocarea licenței de operare

Articolul 11

(1)

Decizia privind suspendarea sau revocarea unei licențe de operare se ia de către Direcția generală aviație civilă în cazurile prevăzute la art. 8 și 9 din

Regulamentul nr. 1.008/2008

.

(2)

În cazul în care se constată că transportatorul aerian nu mai îndeplinește condițiile de acordare a licenței de operare prevăzute la art. 4 din

Regulamentul nr. 1.008/2008

, licența de operare se suspendă imediat.

(3)

Licența de operare poate fi suspendată și dacă se constată nerespectarea de către transportatorul aerian a prevederilor art. 13 alin. (3) din

Regulamentul nr. 1.008/2008

.

Articolul 12

(1)

Licența de operare poate fi suspendată pe o perioadă de cel mult 6 luni. După această perioadă licența de operare se revocă în cazul în care transportatorul aerian nu a remediat neconformitățile care au stat la baza deciziei de suspendare.

(2)

Decizia de suspendare sau de revocare a unei licențe de operare se comunică titularului licenței, în scris.

(3)

În cazul revocării unei licențe de operare, procedura de obținere a unei noi licențe de operare este cea prevăzută la

art. 4 .

Articolul 13

Decizia de suspendare sau de revocare a unei licențe de operare se publică pe pagina web a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.

Articolul 14

(1)

Contestațiile împotriva deciziei de suspendare sau de revocare a licenței de operare se adresează de către transportatorul aerian în cauza ministrului transporturilor și infrastructurii, în termen de 5 zile de la data comunicării deciziei.

(2)

În termen de 30 de zile de la data primirii contestației, ministrul transporturilor și infrastructurii comunică transportatorului aerian modul de soluționare a acesteia.

Anexa 1 la procedură

...................................................

(antetul organizației solicitantului)

Nr. ...................../.........................

CERERE

pentru acordarea licenței de operare

1.

Denumirea organizației solicitantului, sediul social, numerele de telefon, fax și adresa de e-mail ale acesteia

...................................................................................

2.

Numărul certificatului de operator aerian deținut

...................................................................................

3.

Activitățile principale desfășurate

...................................................................................

4.

Valoarea capitalului social

...................................................................................

Subsemnatul, ........., în calitate de reprezentant legal al ....../(denumirea organizației solicitante)......, solicit prin prezenta cerere acordarea licenței de operare pentru ....../(denumirea organizației solicitante)......, în baza informațiilor cuprinse în documentele anexate.

Declar pe propria răspundere că toate informațiile din documentele anexate sunt corecte și accept să suport consecințele legale în cazul în care se vor dovedi false.

Data ....................................................

Numele și prenumele ..........................

Funcția ................................................

Semnătura ..........................................

Anexa 2 la procedură

Informații necesare evaluării modului de îndeplinire a condițiilor prevăzute la art. 4 lit. (f) din

Regulamentul (CE) nr. 1.008/2008

al Parlamentului European și al Consiliului din 24 septembrie 2008 privind normele comune pentru operarea serviciilor aeriene în Comunitate

1.

Datele de identificare a acționarilor întreprinderii solicitante

Numele și prenumele

acționarului*)

Naționalitatea

Numărul acțiunilor/

părților sociale deținute

Procentul din

capitalul social

Date privind directoratul și administratorii întreprinderii solicitante

A.

Directori:

Numele și prenumele

Funcția

Naționalitatea

B.

Administratori:

Numele și prenumele

Funcția

Naționalitatea

Subsemnatul, .........., în calitate de reprezentant legal al ...../(denumirea organizației solicitante)......., declar pe propria răspundere că toate informațiile din prezentul document sunt corecte și accept să suport consecințele legale în cazul în care se vor dovedi false.

Data .............................................................

Numele și prenumele .....................................

Funcția ............................................................

Semnătura .......................................................

_________

*) În cazul în care întreprinderea solicitantă are acționari persoane juridice, pentru fiecare dintre acestea se va completa un tabel similar.

2.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.