Decizia nr. 1224/2011
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 205 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală și art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 2
- OG nr. 92/2003 24 decembrie 2003 (prevederi anume) privind Codul de procedură fiscală
- Legea nr. 554/2004 2 decembrie 2004 (prevederi anume) contenciosului administrativ
Augustin Zegrean - președinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Daniela Ramona Marițiu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 205 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003
privind Codul de procedură fiscală și ale
art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , excepție ridicată de Compania Națională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. - Regionala București în Dosarul nr. 1.329/120/2010 al Tribunalului Dâmbovița - Secția comercială și de contencios administrativ. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 4.515D/2010.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Încheierea din 5 noiembrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 1.329/120/2010, Tribunalul Dâmbovița - Secția comercială și de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 205 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003
privind Codul de procedură fiscală și
art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , excepție ridicată de Compania Națională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. - Regionala București într-o cauză ce are ca obiect anularea în parte a unei decizii de impunere.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că textele de lege criticate încalcă prevederile art. 16, art. 21 și art. 24 din Constituție, precum și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece "încalcă liberul acces la justiție și dreptul la un proces echitabil soluționat de o instanță de judecată prevăzută de lege".
Tribunalul Dâmbovița - Secția comercială și de contencios administrativ apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze prezenta excepție.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile
art. 205 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003
privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, cu modificările și completările ulterioare, și
art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004.
Ordonanța Guvernului nr. 92/2003
privind Codul de procedură fiscală a fost aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 174/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 465 din 25 mai 2004.
Textele criticate au următorul conținut:
-
Articolul 205
din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003
privind Codul de procedură fiscală: "(1) Împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii.
(2) Este îndreptățit la contestație numai cel care consideră că a fost lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia.
(3) Baza de impunere și impozitul, taxa sau contribuția stabilite prin decizie de impunere se contestă numai împreună.
(4) Pot fi contestate în condițiile alin. (3) și deciziile de impunere prin care nu sunt stabilite impozite, taxe, contribuții sau alte sume datorate bugetului general consolidat.
(5) În cazul deciziilor referitoare la baza de impunere, reglementate potrivit art. 89 alin. (1), contestația se poate depune de orice persoană care participă la realizarea venitului.
(6) Bazele de impunere constatate separat într-o decizie referitoare la baza de impunere pot fi atacate numai prin contestarea acestei decizii.";
-
Articolul 7
alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 : "Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia."
În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții, autorii excepției invocă prevederile constituționale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 referitor la accesul liber la justiție și art. 24 referitor la dreptul la apărare. De asemenea, sunt invocate și prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 205 din Codul de procedură fiscală, Curtea constată că s-a mai pronunțat în raport cu critici identice de neconstituționalitate și, de fiecare dată, a constatat constituționalitatea acestui text legal. Spre exemplu, prin
Decizia nr. 132 din 25 februarie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 8 aprilie 2010, și prin
Decizia nr. 687 din 12 iunie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 25 iulie 2008, Curtea a stabilit că instituirea recursului prealabil sau grațios reprezintă o modalitate simplă, rapidă și scutită de taxa de timbru, prin care persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică are posibilitatea de a obține recunoașterea dreptului pretins sau a interesului său legitim direct de la organul emitent. Se realizează astfel, pe de o parte, protecția persoanei vătămate și a administrației, iar, pe de altă parte, degrevarea instanțelor judecătorești de contencios administrativ de acele litigii care pot fi soluționate pe cale administrativă, dându-se expresie principiului celerității. Prin urmare, Curtea a statuat că parcurgerea unei proceduri administrative prealabile, obligatorii, fără caracter jurisdicțional nu îngrădește dreptul de acces liber la justiție, atât timp cât decizia organului administrativ poate fi atacată în fața unei instanțe judecătorești. În același sens, Curtea s-a mai pronunțat prin
Decizia nr. 927 din 18 octombrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 801 din 23 noiembrie 2007, sau
Decizia nr. 382 din 17 aprilie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 340 din 18 mai 2007.
În ceea ce privește dispozițiile
art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , Curtea constată că și asupra constituționalității acestora s-a mai pronunțat. Astfel, prin
Decizia nr. 973 din 6 iulie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 561 din 10 august 2010, Curtea a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate, reținând că procedura prealabilă reglementată de textul de lege criticat nu este de natură să afecteze dreptul de acces liber la justiție ori dreptul la un proces echitabil și că instituirea recursului prealabil sau grațios reprezintă o modalitate simplă, rapidă și scutită de taxa de timbru, prin care persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică are posibilitatea de a obține recunoașterea dreptului pretins sau a interesului său legitim direct de la organul emitent. De altfel, prin
Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994
privind liberul acces la justiție al persoanelor în apărarea drepturilor, libertăților și intereselor lor legitime, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Curtea Constituțională a statuat cu valoare de principiu că este de competența exclusivă a legiuitorului de a institui asemenea proceduri destinate, în general, să asigure soluționarea mai rapidă a unor categorii de litigii, descongestionarea instanțelor judecătorești de cauzele ce pot fi rezolvate pe această cale, evitarea cheltuielilor de judecată, iar legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, ca și modalitățile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiție presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a utiliza aceste proceduri, în formele și în modalitățile instituite de lege.
Întrucât criticile de neconstituționalitate din prezenta cauză privesc, în esență, aceleași aspecte și având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, soluția și considerentele deciziei menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 205 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003
privind Codul de procedură fiscală și ale
art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , excepție ridicată de Compania Națională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. - Regionala București în Dosarul nr. 1.329/120/2010 al Tribunalului Dâmbovița - Secția comercială și de contencios administrativ.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 20 septembrie 2011.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Daniela Ramona Marițiu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.