Decizia nr. 1251/2011
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 67 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 303/2004 28 iunie 2004 (prevederi anume) privind statutul judecătorilor și procurorilor
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Augustin Zegrean - președinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Benke Karoly - magistrat-asistent-șef
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 67 alin. (4) din Legea nr. 303/2004
privind statutul judecătorilor și procurorilor, excepție ridicată de Iulian Corolea în Dosarul nr. 6.530/2/2010 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului nr. 264D/2011.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca inadmisibilă, întrucât autorul excepției de neconstituționalitate critică, de fapt, o omisiune de reglementare.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 26 noiembrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 6.530/2/2010, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 67 alin. (4) din Legea nr. 303/2004
privind statutul judecătorilor și procurorilor, excepție ridicată de Iulian Corolea într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ prin care candidatura autorului excepției la funcția de magistrat-asistent la Înalta Curte de Casație și Justiție a fost respinsă în temeiul
art. 67 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 .
În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că textul legal criticat este discriminatoriu, întrucât exclude posibilitatea numirii, prin concurs, în funcția de magistrat-asistent a consilierilor juridici. Se arată că una dintre condițiile pentru ca o persoană să fie numită într-o asemenea funcție este aceea de a fi avut o vechime de cel puțin 5 ani ca avocat, notar, personal de specialitate juridică; or, în această enumerare limitativă nu se regăsește și consilierul juridic. Se instituie, astfel, o prezumție de necorespundere profesională a consilierilor juridici în raport cu celelalte profesii juridice, precum și un privilegiu în privința acestora din urmă.
Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale, întrucât dau expresie opțiunii legiuitorului și nu instituie privilegii sau discriminări pe criterii arbitrare.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 67 alin. (4) din Legea nr. 303/2004
privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, care au următorul cuprins: "Magistrații-asistenți gradul III pot fi numiți, prin concurs, și dintre avocați, notari, personal de specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. (1), precum și dintre grefieri cu studii superioare juridice de la curțile de apel și Înalta Curte de Casație și Justiție, cu o vechime de cel puțin 5 ani".
Autorul excepției susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi și art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.
Examinând excepția de neconstituționalitate formulată, Curtea constată că autorul excepției, în realitate, prin critica sa tinde la completarea textului
art. 67 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 , în sensul introducerii în conținutul normativ al acestuia și a categoriei consilierilor juridici ca profesie juridică eligibilă să participe cu îndeplinirea condițiilor de vechime la concursul pentru numirea în funcția de magistrat-asistent gradul III. O atare chestiune ține de legiferare, și nu de controlul de constituționalitate, Curtea fiind un legiuitor negativ.
În aceste condiții, Curtea, având în vedere
art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , nu poate modifica textul de lege în sensul dorit de autorul excepției, această competență aparținând în exclusivitate legiuitorului originar sau delegat.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 67 alin. (4) din Legea nr. 303/2004
privind statutul judecătorilor și procurorilor, excepție ridicată de Iulian Corolea în Dosarul nr. 6.530/2/2010 al Curții de Apel București Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 22 septembrie 2011.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent-șef, Benke Karoly
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.