Decizia nr. 165/1998

Lucian Mihai - președinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Ioan Griga - procuror

Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent

Pe rol, soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 149 alin. 3 și ale art. 300 alin. 3 din Codul de procedură penală, ridicată de Li Zong Chang în Dosarul nr. 989/1997 al Tribunalului București - Secția a II-a penală privind pe Wang Ailang, Zhang Jiaqi și Cristea Liliana.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 17 noiembrie 1998, în prezenta autorului excepției Li Zong Chang (asistat de avocat și însoțit de interpret) și în lipsa celorlalte părți legal citate, fiind consemnate în încheierea din acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 24 noiembrie 1998.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 13 august 1998, pronunțată în Dosarul nr. 989/1997, Tribunalul București - Secția a II-a penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a art. 149 alin. 3 și a art. 300 alin. 3 din Codul de procedură penală, ridicată de Li Zong Chang. În motivarea excepției se arata ca în speta măsura arestării preventive a fost luată în faza de urmărire penală și a fost prelungită succesiv în perioada 17 iulie 1995-8 martie 1997. De la data de 24 februarie 1997, când a fost sesizat Tribunalul București prin rechizitoriu, instanța nu a mai dispus nici o măsura cu privire la prelungirea mandatului de arestare. Se susține ca aceasta menținere a arestării inculpatului sine die a fost posibila datorită dispozițiilor art. 149 alin. 3 din Codul de procedură penală, care, în contradictie cu art. 23 alin. (4) din Constituție, prevăd ca arestarea inculpatului în cursul judecații durează până la soluționarea definitivă a cauzei, în afară de cazul în care instanța dispune revocarea ei. Referitor la neconstituționalitatea art. 300 alin. 3 din Codul de procedură penală, se arata ca în prezent legea nu prevede procedura prelungirii duratei arestării preventive în faza de judecată, astfel încât se impune aplicarea prin analogie a procedurii prelungirii arestării preventive din faza de urmărire penală.

Instanța de judecată nu și-a exprimat opinia asupra excepției de neconstituționalitate, ceea ce a determinat Curtea să solicite Tribunalului București - Secția a II-a penală sa completeze în acest sens Încheierea de sesizare din 13 august 1998. Tribunalul București - Secția a II-a penală nu a dat însă curs solicitării Curții Constituționale.

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, s-au solicitat puncte de vedere președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.

În punctul de vedere al Guvernului se arata ca, în legătură cu constituționalitatea prevederilor legale atacate, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat prin decizii definitive care își mențin valabilitatea și în cazul de fața.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții, concluziile procurorului, dispozițiile legale atacate, raportate la prevederile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

În temeiul art. 144 lit. c) din Constituție și al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea este competența să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Critica de neconstituționalitate privește art. 149 alin. 3 din Codul de procedură penală, potrivit căruia "Arestarea inculpatului în cursul judecații durează până la soluționarea definitivă a cauzei, în afară de cazul în care instanța dispune revocarea ei", precum și art. 300 alin. 3 din același cod, care dispune ca "În cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este, de asemenea, datoare sa verifice din oficiu, la prima înfățișare, regularitatea luării și menținerii acestei măsuri".

Cu privire la neconstituționalitatea art. 149 alin. 3 din Codul de procedură penală, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat prin decizii definitive și obligatorii, dintre care Decizia nr. 546 din 4 decembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 2 martie 1998. Prin aceasta decizie, admițându-se excepția, s-a constatat ca prevederea potrivit căreia "Arestarea inculpatului în cursul judecații durează până la soluționarea definitivă a cauzei" este neconstitutionala, urmând ca, în legătură cu durata arestării, să se facă aplicarea directa a art. 23 alin. (4) din Constituție. Pentru a pronunța aceasta soluție, Curtea, având în vedere și alte decizii anterioare prin care a mai efectuat controlul de constituționalitate a dispozițiilor art. 149 alin. 3 din Codul de procedură penală, a reținut ca arestarea preventivă fără distincție, după cum s-a făcut în cursul urmăririi penale sau al judecații, este conformă cu prevederile art. 23 alin. (4) din Constituție, dacă nu depășește 30 de zile, și ca orice prelungire a arestării nu se poate face decât, cum prevede aceeași dispoziție constituțională, pentru o durată ce nu poate depăși, de asemenea, 30 de zile. Fața de aceasta decizie a Curții Constituționale și în temeiul dispozițiilor art. 23 alin. (3) teza a doua din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale, excepția ridicată în cauza de fața referitoare la art. 149 alin. 3 din Codul de procedură penală este inadmisibila, conform alin. (6) al art. 23 din aceeași lege.

Și în legătură cu constituționalitatea prevederilor art. 300 alin. 3 din Codul de procedură penală, Curtea s-a pronunțat tot prin Decizia nr. 546/1997, în sensul că textul nu contravine prevederilor art. 23 alin. (4) din Constituție și, în consecința, excepția de neconstituționalitate a fost respinsă. Prin aceasta decizie s-a reținut ca obligația instanței de a verifica din oficiu, la prima înfățișare, regularitatea luării și menținerii stării de arest a inculpatului este în concordanta cu art. 23 alin. (4) din Constituție, regularitatea măsurii verificandu-se tocmai în raport cu prevederile constituționale și cu dispozițiile din Codul de procedură penală în materie. Aceasta obligație a instanței este o garanție a respectării principiului libertății individuale stabilit la art. 23 din Constituție, îndeosebi a prevederilor alin. (6) din acest articol, potrivit cărora eliberarea celui arestat este obligatorie, dacă motivele arestării au dispărut. Deoarece nu au intervenit elemente noi care să determine schimbarea jurisprudenței Curții, cele statuate prin decizia menționată își mențin valabilitatea și în cauza de fața, urmând ca, referitor la dispozițiile art. 149 alin. 3 din Codul de procedură penală, excepția să fie respinsă ca nefondata.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și 25 din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge ca inadmisibila excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 149 alin. 3 din Codul de procedură penală, ridicată de Li Zong Chang în Dosarul nr. 989/1997 al Tribunalului București - Secția a II-a penală.

2. Respinge ca nefondata excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 300 alin. 3 din Codul de procedură penală, ridicată de același autor în dosarul menționat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 24 noiembrie 1998.