Protocol · Act Internațional

Protocolul din 14 iunie 2002

privind conservarea biodiversității și a cadrului natural al Mării Negre la Convenția privind protecția Mării Negre împotriva poluării

prezumat în vigoare

Data actului
14 iunie 2002
Emitent
Act Internațional
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 859 din 6 decembrie 2011
Structură
25 de articole, 4 anexe · 35.824 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Părțile contractante la prezentul protocol:

devenind părți contractante la Convenția privind protecția Mării Negre împotriva poluării (Convenția de la București, 21 aprilie 1992),

recunoscând că în deceniile recente au avut loc schimbări semnificative induse de om în biota și în condițiile fizico-chimice din Marea Neagră,

preocupați de pericolele care continuă să amenințe biodiversitatea, cum ar fi eutrofizarea, suprapescuitul, poluarea și introducerea de specii neindigene,

acceptând importanța controlului poluării din Marea Neagră în scopul conservării biodiversității, a întreținerii și a restaurării funcțiilor ecosistemului,

reamintind faptul că, în temeiul art. 13 din Convenția de la București, atunci când se adoptă măsuri pentru prevenirea, reducerea și controlul poluării mediului marin al Mării Negre, părțile contractante solicită acordarea unei atenții deosebite evitării punerii în pericol a organismelor marine și a resurselor vii, în special prin modificarea habitatelor lor prin pescuit și alte utilizări legitime ale mării,

reamintind că Protocolul privind protecția mediului marin al Mării Negre împotriva poluării din surse terestre, Protocolul privind cooperarea pentru combaterea în situații de urgență a poluării mediului marin al Mării Negre cu petrol și alte substanțe periculoase și Protocolul privind protecția mediului marin al Mării Negre împotriva poluării cauzate de descărcări sunt în vigoare în conformitate cu Convenția privind protecția Mării Negre împotriva poluării,

reamintind că, în aprilie 1993, miniștrii mediului din toate cele 6 țări riverane Mării Negre au semnat o declarație de politică comună (Declarația ministerială privind protecția Mării Negre împotriva poluării, Odessa, 1993) în care au căzut de acord:

a) să încurajeze dezvoltarea unor planuri cuprinzătoare și coordonate de restaurare și conservare a biodiversității în Marea Neagră în spiritul Convenției privind diversitatea biologică (5 iunie 1992, Rio de Janeiro, Brazilia);

b) să ia măsuri adecvate pentru restaurarea și conservarea biodiversității în Marea Neagră în spiritul Convenției privind diversitatea biologică (5 iunie 1992, Rio de Janeiro, Brazilia);

c) să stabilească și să îmbunătățească ariile naturale de conservare din zona costieră a fiecărui stat costier înainte de 1996,

având în vedere că toate țările riverane Mării Negre au semnat și au ratificat Convenția privind biodiversitatea (5 iunie 1992, Rio de Janeiro, Brazilia),

având în vedere că majoritatea părților contractante au semnat și ratificat și alte convenții și acorduri, de exemplu: Convenția privind zonele umede de importanță internațională, în special ca habitat al păsărilor acvatice (2 februarie 1971, Ramsar, Iran), Convenția privind comerțul internațional cu specii din floră și faună aflate în pericol (CITES, 3 martie 1973, Washington, Statele Unite ale Americii), Convenția privind conservarea habitatelor naturale și a vieții sălbatice din Europa (19 septembrie 1979, Berna, Elveția), Convenția privind conservarea speciilor migratoare de animale sălbatice (23 iunie 1979, Bonn, Germania), Acordul privind conservarea cetaceelor din Marea Neagră, Marea Mediterană și din zona contiguă a Atlanticului (24 noiembrie 1996, Monaco), Convenția europeană a peisajului (20-21 octombrie 2000, Florența, Italia) și Convenția privind combaterea deșertificării (14 octombrie 1994, Paris), acestea fiind considerate părți contractante,

luând notă de faptul că guvernele Mării Negre sunt activ implicate în implementarea Strategiei paneuropene privind biodiversitatea și peisajul, modificată ultima dată la data de 9 iulie 1998,

reafirmându-și angajamentul față de Planul strategic de acțiune pentru protecția și reabilitarea Mării Negre (capitolul B, 31 octombrie 1996),

acceptând faptul că acțiunile concertate ale tuturor statelor costiere ale Mării Negre și ale țărilor din bazinul Mării Negre cu care lucrează în cooperare pot gestiona multiplele amenințări asupra diversității biologice și peisagistice,

hotărând să se facă orice efort pentru conservarea durabilă a Mării Negre din punct de vedere biologic și al diversității peisagistice și a componentelor sale și menținerea și, unde este posibil, sporirea și restabilirea sănătății ecologice, istorice, culturale și a valorii estetice,

convin cu privire la următoarele dispoziții:

Articolul 1

1. Scopul prezentului protocol este de a menține ecosistemul Mării Negre într-o stare ecologică bună și peisajul său în condiții favorabile, pentru a proteja, conserva și a administra durabil diversitatea biologică și peisagistică a Mării Negre pentru a îmbogăți resursele biologice.

2. În conformitate cu dispozițiile Convenției privind protecția Mării Negre împotriva poluării și alte protocoale la această convenție, protocolul este destinat să servească ca un instrument legal pentru dezvoltarea, armonizarea și impunerea unor politici, strategii și măsuri de mediu necesare pentru conservarea, protecția și gestionarea durabilă a resurselor naturale, istorice, culturale și estetice și moștenirea statelor Mării Negre pentru generațiile prezente și viitoare.

Articolul 2

În sensul prezentului protocol:

a) convenție reprezintă Convenția privind protecția Mării Negre împotriva poluării (21 aprilie 1992, București, România);

b) părți contractante reprezintă părțile contractante la prezentul protocol;

c) comisie reprezintă Comisia pentru protecția Mării Negre împotriva poluării;

d) diversitate biologică reprezintă variabilitatea organismelor vii din toate sursele, inclusiv, printre altele, cele terestre, marine și alte ecosisteme acvatice și complexe ecologice din care acestea fac parte; aceasta include diversitatea în cadrul speciilor, între specii și a ecosistemelor, așa cum este definită în art. 2 din Convenția privind diversitatea biologică;

e) peisaj reprezintă o zonă, așa cum este percepută de oameni, al cărei caracter este rezultatul acțiunii și interacțiunii factorilor naturali și/sau umani definiți în cap. I art. 1 din Convenția europeană a peisajului (20 octombrie 2000, Florența, Italia);

f) diversitatea peisagistică reprezintă expresia formală a numeroaselor relații existente într-o perioadă dată între individ sau societate și un teritoriu definit topografic, ca rezultat al acțiunii, în timp, a factorilor naturali și umani și o combinație a ambilor (Proiectul de recomandare a Consiliului Europei privind conservarea integrată a zonelor peisagistice culturale ca parte a politicilor referitoare la peisaj).

Articolul 3

1. Zona în care se aplică prezentul protocol este Marea Neagră până la nord de Capul Kalagra și Capul Dalyan, apa, fundul mării, subsolul până la limita apelor dulci. De asemenea, sunt incluse:

a) Marea Azov, ca parte a bazinului Mării Negre, de o mare importanță pentru conservarea biodiversității și a peisajelor;

b) zonele costiere desemnate de fiecare parte contractantă, inclusiv zonele umede.

Articolul 4

1. Fiecare parte contractantă ia toate măsurile necesare pentru:

a) protejarea, conservarea, îmbunătățirea și gestionarea într-un mod durabil și ecologic rațional a zonelor cu o valoare biologică sau peisagistică specială, mai ales prin crearea unor arii protejate în conformitate cu procedura din anexa 1;

b) asigurarea faptului că speciile din zona de aplicare a prezentului protocol sunt menținute într-o stare de conservare favorabilă, iar habitatele nu sunt perturbate;

c) asigurarea faptului că speciile importante din punct de vedere economic, în special resursele marine vii, sunt folosite durabil;

d) restaurarea și reabilitarea zonelor deteriorate, caracterizate anterior printr-o mare biodiversitate și valoare peisagistică;

e) restaurarea și menținerea în bune condiții a peisajelor cu valoare naturală, istorică, culturală și estetică.

2. Părțile contractante identifică și realizează inventare ale componentelor diversității biologice și peisagistice în zona de aplicare a prezentului protocol și identifică acele componente importante pentru conservarea și utilizarea lor durabilă în termen de 3 ani de la intrarea în vigoare a prezentului protocol.

3. Părțile contractante adoptă o Listă a speciilor importante pentru Marea Neagră care ar putea fi amenințate sau importante prin rolul lor în funcționarea ecosistemului sau cu alte semnificații pentru regiune, de preferință în termen de 3 ani de la intrarea în vigoare a prezentului protocol. O astfel de listă va forma anexa 2 la prezentul protocol și va face obiectul unor măsuri speciale, precum cele descrise în anexa 3.

4. Părțile contractante adoptă o listă a peisajelor și habitatelor de importanță pentru Marea Neagră în pericol de a fi distruse sau importante prin natura lor, valoarea lor culturală și istorică ce constituie o moștenire naturală, istorică și culturală sau care au alte semnificații pentru regiunea Mării Negre, de preferință în termen de 3 ani de la intrarea în vigoare a prezentului protocol.

5. Părțile contractante acționează, direct sau în cooperare cu organizații internaționale competente și în conformitate cu alte protocoale la prezenta convenție, în vederea conservării și utilizării durabile a diversității biologice și peisagistice.

6. Părțile contractante elaborează și cad de acord asupra Planului strategic de acțiune privind biodiversitatea Mării Negre și asupra Protocolului privind conservarea habitatelor în termen de 3 ani de la intrarea în vigoare a prezentului protocol, care va fi revizuit la fiecare 5 ani.

7. Pe baza Planului strategic de acțiune privind biodiversitatea Mării Negre și a Protocolului privind conservarea peisajelor, părțile contractante adoptă strategii, planuri naționale și/sau programe pentru conservarea diversității biologice și peisagistice și pentru folosirea durabilă a resurselor biologice și peisagistice marine și costiere și le integrează în politicile lor naționale sectoriale și intersectoriale.

Articolul 5

1. Părțile contractante iau toate măsurile corespunzătoare pentru a reglementa introducerea intenționată și pentru a preveni introducerea accidentală a speciilor neindigene sau a organismelor modificate genetic în flora și fauna sălbatică și pentru a le interzice pe cele care pot avea un impact negativ asupra ecosistemelor, habitatelor ori speciilor din zona de aplicare a prezentului protocol.

2. Părțile contractante vor depune eforturi să pună în aplicare toate măsurile adecvate pentru eradicarea sau reducerea la un nivel acceptabil a speciilor care au fost deja introduse, dacă se constată că aceste specii cauzează sau pot cauza distrugerea ecosistemelor, peisajelor, habitatelor ori a speciilor din zona de aplicare a prezentului protocol.

Articolul 6

În procesul de planificare care conduce la decizii asupra proiectelor și activităților care pot afecta semnificativ speciile și habitatele lor, zonele protejate, în special zonele marine extrem de sensibile, și peisajele, părțile contractante evaluează și iau în considerare posibilul impact direct sau indirect, imediat ori pe termen lung, inclusiv impactul cumulativ al proiectelor și activităților preconizate în conformitate cu criteriile și obiectivele care urmează să fie dezvoltate la nivel regional și convenite în temeiul convenției și al experienței internaționale în materie, de exemplu Convenția privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontalier (25 februarie 1991, Espoo, Finlanda).

Articolul 7

Părțile contractante încurajează introducerea interacțiunii intersectoriale la nivel regional și național prin introducerea principiilor și dezvoltarea instrumentelor legale de management integrat al zonei costiere, căutând metodele de folosire durabilă a resurselor naturale și de promovare în zona costieră a unor activități antropice care să respecte mediul.

Articolul 8

1. La aplicarea prezentului protocol, părțile contractante iau în considerare modul tradițional de existență și activitățile culturale ale comunităților locale. Acestea pot acorda excepții de la măsurile de protecție și conservare, dacă este necesar și dacă este cazul, pentru a îndeplini aceste cerințe. Nicio excepție nu este permisă în următoarele cazuri:

a) punerea în pericol a întreținerii peisajelor cu valoare estetică pronunțată sau a ecosistemelor protejate în temeiul prezentului protocol ori a proceselor biologice care contribuie la întreținerea acestor ecosisteme;

b) reducerea substanțială a numărului de indivizi care alcătuiesc populațiile speciilor de floră și faună, în special ale speciilor amenințate, migratoare sau endemice, distrugerea habitatelor lor ori a peisajelor, în special a celor cu importanță regională;

c) distrugerea ireversibilă a peisajelor care constituie o moștenire naturală, culturală, istorică sau estetică de importanță pentru Marea Neagră.

2. O parte contractantă care acordă excepții de la măsurile de protecție informează celelalte părți contractante ca atare, în decurs de o lună.

Articolul 9

1. Părțile contractante vor depune eforturi să informeze publicul (populația) despre valoarea zonelor, speciilor și peisajelor protejate și asigură o publicitate corespunzătoare stabilirii acestor zone și reglementări cu privire la acestea.

2. Părțile contractante vor depune eforturi, de asemenea, să promoveze participarea tuturor factorilor de decizie, inclusiv a publicului, la măsurile necesare pentru protejarea zonelor, speciilor și peisajelor în cauză, inclusiv evaluarea impactului asupra mediului.

3. Părțile contractante vor depune eforturi să furnizeze informații cu privire la prezentul protocol și aspecte conexe prin programe adecvate de educare și conștientizare a publicului.

Articolul 10

1. Părțile contractante cooperează la realizarea cercetării științifice destinate protejării și conservării diversității biologice și peisagistice a Mării Negre și întreprind, dacă este posibil, programe și proiecte comune de cercetare științifică și schimburi de date științifice și informații relevante, așa cum este prevăzut în art. XV din convenție.

2. Organismele subsidiare ale comisiei, respectiv Grupul consultativ pentru conservarea diversității biologice și Grupul consultativ pentru dezvoltarea metodologiei comune pentru managementul integrat al zonei costiere, în cooperare cu autoritățile naționale competente de la Marea Neagră, sunt răspunzătoare de activitățile științifice și de monitorizarea și evaluarea în domeniul diversității biologice și peisagistice, delegând coordonarea muncii lor centrelor de activitate corespunzătoare, respectiv Batumi, Georgia și Krasnodar, Federația Rusă.

3. Părțile contractante invită organizațiile interguvernamentale să coopereze cu părțile contractante și/sau cu comisia prin pregătirea și aplicarea programelor și a proiectelor specifice, în vederea atingerii obiectivelor protocolului.

Articolul 11

1. Părțile contractante sunt răspunzătoare de îndeplinirea obligațiilor lor internaționale cu privire la protecția și conservarea diversității biologice și peisagistice a Mării Negre.

2. Fiecare parte contractantă adoptă norme și reglementări cu privire la răspunderea pentru daunele aduse de persoane fizice sau juridice diversității biologice și peisagistice a Mării Negre în zone în care aceasta își exercită suveranitatea, drepturile suverane ori jurisdicția, în conformitate cu dreptul internațional.

3. Părțile contractante facilitează orice acțiune sau procedură juridică, în conformitate cu sistemele lor juridice, în scopul compensării prompte și adecvate ori al altei reparații a daunelor cauzate de poluare sau de activitățile umane asupra diversității biologice și peisagistice a Mării Negre, de către persoane juridice ori fizice aflate sub jurisdicția lor.

4. Părțile contractante cooperează pentru dezvoltarea și armonizarea dispozițiilor lor legale de reglementare și a procedurilor lor legate de răspunderea, evaluarea și compensarea pagubelor cauzate de activitățile umane și/sau poluarea mediului marin al Mării Negre, pentru asigurarea celui mai înalt grad de prevenire și protecție a diversității biologice și peisagistice a Mării Negre ca întreg.

Articolul 12

Fiecare parte contractantă trebuie să asigure, în acord cu capacitățile ei, sprijin financiar și stimulente pentru acele activități naționale/regionale care vizează realizarea obiectivelor prezentului protocol, în conformitate cu planurile, prioritățile și programele lor naționale.

Articolul 13

1. Comisia, împreună cu secretariatul ei permanent, promovează punerea în aplicare a prezentului protocol, informează părțile contractante cu privire la activitatea sa și emite recomandări privind măsurile necesare pentru realizarea obiectivelor prezentului protocol, în conformitate cu procedurile stabilite în art. XVII, XVIII, XIX din convenție.

2. Comisia raportează la fiecare 5 ani cu privire la starea diversității biologice și peisagistice și la eficacitatea măsurilor întreprinse pentru conservarea și gestionarea lor, cu ocazia reuniunii părților contractante, pe baza unei forme de raportare alese de comun acord.

Articolul 14

Adoptarea oricăror modificări ale articolelor și ale anexelor la prezentul protocol se face în conformitate cu procedurile stabilite în art. XX și XXI din convenție.

Articolul 15

1. Nicio dispoziție a prezentului protocol și niciun alt act adoptat în baza prezentului protocol nu aduc atingere drepturilor și revendicărilor prezente și viitoare ale oricărui stat, care țin de dreptul internațional, în special naturii și extinderii zonelor marine, delimitării zonelor marine dintre state, cu zone costiere opuse sau adiacente, libertății navigației în largul mării, drepturilor și modalităților de trecere prin strâmtorile utilizate pentru navigația internațională, precum și naturii și extinderii jurisdicției statului costier, a statului de pavilion ori a statului de port.

2. Nicio acțiune sau activitate întreprinsă în baza prezentului protocol nu constituie motiv de revendicare, contestare ori disputare a oricăror revendicări ale suveranității sau jurisdicției naționale.

3. Fiecare parte contractantă aplică măsurile prevăzute în prezentul protocol, fără a aduce atingere suveranității sau jurisdicției altor părți ori altor state. Orice măsuri adoptate de o parte contractantă pentru aplicarea acestor măsuri trebuie să fie în conformitate cu legislația internațională.

Articolul 16

Adoptarea, semnarea, ratificarea, acceptarea, aprobarea, aderarea, intrarea în vigoare și denunțarea protocolului trebuie să respecte procedurile conținute în art. XXVI, XXVIII, XXIX și XXX din convenție.

Articolul 17

Nicio rezervă nu poate fi făcută la prezentul protocol.

Articolul 18

Depozitarul prezentului protocol este Guvernul României.

Adoptat la 14 iunie 2002, la Sofia, Bulgaria, într-un singur exemplar, în limba engleză, care va fi depozitat la depozitar. Depozitarul trimite copii certificate tuturor părților contractante.

Pentru Republica Bulgaria

Pentru Republica Georgia

Pentru România

Pentru Federația Rusă

Pentru Republica Turcia

Pentru Ucraina

Anexa 1 Arii protejate

Articolul 1

Obiectivul ariilor protejate este de a ocroti:

a) tipurile reprezentative de ecosisteme marine și costiere, zonele umede și peisajele de mărimi adecvate pentru asigurarea viabilității pe termen lung și pentru menținerea diversității biologice și peisagistice unice;

b) habitatele, biocenozele, ecosistemele sau peisajele care sunt în pericol de dispariție din aria lor naturală de distribuție sau sunt distruse în Marea Neagră ori care au o arie de distribuție naturală redusă sau dețin valori estetice;

c) habitatele esențiale pentru supraviețuirea, reproducerea și refacerea speciilor de floră și faună amenințate;

d) siturile de importanță specială datorită valorii lor științifice, estetice, peisagistice, culturale sau educaționale.

Articolul 2

1. Părțile contractante elaborează criterii/linii directoare pentru identificarea zonelor care îndeplinesc obiectivul prevăzut la art. 1 din anexa 1, în termen de 2 ani de la intrarea în vigoare a prezentului protocol.

2. Părțile contractante alcătuiesc o listă a siturilor care respectă criteriile/liniile directoare, în termen de 3 ani de la intrarea în vigoare a prezentului protocol.

3. Fiecare parte contractantă stabilește ariile protejate pe baza evaluării riscurilor, a vulnerabilității și a priorității, folosind lista din anexa 1, art. 2, pct. 2.

4. Dacă aceste arii protejate propuse depășesc granițele a mai mult de o parte, autoritățile competente a două sau mai multe părți cooperează cu privire la măsurile care trebuie adoptate.

Articolul 3

1. În conformitate cu sistemul juridic național, părțile contractante iau toate măsurile necesare pentru asigurarea integrității, durabilității și dezvoltării ariilor protejate, și anume:

a) consolidarea aplicării celorlalte protocoale la convenție și a altor tratate relevante la care acestea sunt părți contractante;

b) interzicerea scufundării sau a evacuării deșeurilor și a altor substanțe care pot afecta direct ori indirect integritatea ariilor sau a speciilor protejate;

c) reglementarea trecerii navelor, a oricăror opriri sau ancorări;

d) reglementarea sau interzicerea introducerii speciilor străine sau a speciilor modificate genetic;

e) reglementarea sau interzicerea oricăror activități care presupun explorarea ori modificarea solului sau explorarea subsolului părții de uscat, a fundului mării sau a subsolului său;

f) reglementarea oricăror activități de cercetare științifică;

g) reglementarea sau interzicerea pescuitului, vânătorii, prinderii de animale și recoltării plantelor sau a distrugerii lor, precum și a comerțului cu animale (sau cu părți din acestea) și plante (sau cu părți din acestea) care provin din zonele protejate;

h) reglementarea și, dacă este necesar, interzicerea oricăror altor activități ori fapte care pot dăuna sau perturba speciile ori ecosistemul sau care pot afecta caracteristicile naturale ori culturale ale ariei protejate;

i) orice altă măsură de ocrotire a proceselor biologice și ecologice, precum și a peisajelor;

j) în acest scop, părțile contractante trebuie să prevadă legislația adecvată pentru protejarea și consolidarea conservării ariilor protejate.

Articolul 4

1. În cadrul politicilor și legislațiilor de mediu naționale, părțile contractante adoptă toate măsurile necesare pentru armonizarea măsurilor de protecție a mediului din arii protejate, inclusiv gestionarea ariilor protejate transfrontaliere, coordonarea programelor de cercetare și monitorizare a bazinului Mării Negre.

2. Aceste măsuri trebuie să includă pentru fiecare arie protejată:

a) dezvoltarea și adoptarea unui plan de gestionare în format standard;

b) un program de monitorizare regional integrat cuprinzător;

c) implicarea activă a comunităților locale atât în planificare, cât și în implementare, inclusiv asistența acordată localnicilor care pot fi afectați de crearea unor astfel de arii;

d) adoptarea unor mecanisme financiare adecvate;

e) reglementarea activităților, inclusiv emiterea autorizațiilor;

f) instruirea personalului, precum și dezvoltarea unei infrastructuri adecvate.

3. Părțile contractante asigură ca planul național de contingență să încorporeze măsuri de reacție în caz de incidente care pot cauza distrugeri sau care pot constitui o amenințare pentru aria protejată.

4. După stabilirea zonelor sau peisajelor protejate, care acoperă atât suprafețe de uscat, cât și suprafețe marine, părțile se străduiesc să asigure coordonarea administrării și gestionării ariei speciale protejate ca întreg.

Anexa 2 Lista provizorie a speciilor de importanță pentru Marea Neagră

Alge

1. Cystoseira barbata**

2. Cystoseira crinita**

3. Dictyota dichotoma*

4. Phyllophora brodiaei**

5. Phyllophora nervosa, specii-cheie ale biocenozei Phyllophora, specii comerciale**

6. Phyllophora pseudoceranoides**

Plante

7. Salvinia natans**

8. Trapa natans**

9. Zostera marina*

10. Zostera noltii*

Animale

Spongia

-------

11. Lissodendoryx variisclera*

12. Suberites prototipus*

Polychaeta

----------

13. Eteone siphonodonta*

14. Hesionides arenarius**

15. Nainereis laevigata*

16. Ophelia bicornis**

17. Phyllodoce nana*

Crustacea

---------

18. Anomalocera patersoni**

19. Apseudopsis ostroumovi*

20. Biancolina cuniculus**

21. Branchinecta orientalis*

22. Branchinectella spinosa**

23. Branchmectella media*

24. Callianassa pontica**

25. Callianassa truncata**

26. Caprella acanthifera*

27. Carcinus mediterraneus*

28. Eriphia verrucosa**

29. Hemimysis anomala**

30. Hemimysis serrata**

31. Homarus vulgaris*

32. Iphigenella acanthopoda*

33. Iphigenella andrussovi*

34. Iphigenella shablensis*

35. Katamysis warpachowskyi*

36. Labidocera brunescens**

37. Macropipus arcuatus**

38. Pilumnus hirtellus**

39. Pontella mediterranea**

40. Potamon tauricum*

41. Processa pontica*

42. Smirnoviella reducta*

43. Tanymastix stagnalis*

44. Upogebia pusilla**

45. Xantho poressa**

Insecta

-------

46. Calopteryx splendens balcanica**

47. Calopteryx splendens taurica**

48. Calopteryx virgo meridionalis**

Halacaridae

-----------

49. Halacarellus procerus**

Mollusca

--------

50. Bela nebula*

51. Cyclope donovani*

52. Donacilla cornea**

53. Halichondria panicea*

54. Melaraphe neritoides**

55. Ostrea edulis**

56. Pachygrapsus marmoratus*

57. Patella tarentina**

58. Solen vagina**

Echinodermata

-------------

59. Echinocyamus pusillus*

60. Marthasterias glacialis*

Acrania

-------

61. Amphioxus lanceolatum*

Pisces

------

62. Acipenser guldenstaedti**

63. Acipenser guldenstaedti colchicus V. Marti**

64. Acipenser nudiventris**

65. Acipenser ruthenus**

66. Acipenser stellatus**

67. Acipenser sturio*

68. Aidablennius sphinx**

69. Aphia minuta**

70. Balistes carolinensis*

71. Belone belone euxini**

72. Callionymus belenus**

73. Dicentrarchus labrax**

74. Diplodus annularis*

75. Hippocampus guttulatus microstephanus**

76. Hucho hucho hucho*

77. Huso huso**

78. Knipowitschia longicaudata**

79. Lipophrys pavo**

80. Liza ramada*

81. Lophius piscatorius*

82. Mesogobius batrachocephalus*

83. Mullus barbatus ponticus*

84. Nerophis ophidion*

85. Pomatomus saltator**

86. Pomatoschistus caucasicus**

87. Salmo trutta labrax**

88. Sarda sarda**

89. Scomber scombrus**

90. Scorpena porcus

91. Serranus cabrilla**

92. Serranus scriba*

93. Sphyraena sphyraena*

94. Spicara smaris*

95. Syngnatus tenuirostris*

96. Syngnatus typhle*

97. Thunnus thynnus**

98. Trigla lucerna*

99. Xiphias gladius*

Aves

----

100. Asio flammeus*

101. Calonectris diomedea**

102. Ciconia nigra**

103. Gelochelidon nilotica*

104. Haliaeetus albicilla**

105. Himantopus himantopus*

106. Numenius tenuirostris*

107. Pandion haliaetus**

108. Panurus biarmicus*

109. Pelecanus crispus**

110. Pelecanus onocrotalus**

111. Phalacrocorax aristotelis**

112. Halietor (Phalacrocorax) pygmeus*

113. Phenicopterus rubber*

114. Platalea leucorodia**

115. Plegadis falcinellus**

116. Puffinus puffinus yelkouan*

117. Recurvirostra avosetta*

118. Branta ruficollis**

119. Somateria mollissima*

120. Sturnus roseus*

121. Tadorna ferruginea**

Mammalia

--------

122. Delphinus delphis**

123. Lutra lutra*

124. Monachus monachus**

125. Phocoena phocoena**

126. Tursiops truncatus**

Note:

*Specii rare.

**Specii aflate în pericol.

Anexa 3 Conservarea speciilor și managementul habitatelor lor

Articolul 1

1. Părțile contractante gestionează speciile de floră și faună, cu scopul de a le menține într-o stare de conservare favorabilă.

2. Părțile contractante elaborează liste ale speciilor de floră și faună amenințate și ale speciilor esențiale pentru funcționarea ecosistemului și acordă statut de protecție acestor specii în termen de 3 ani de la intrarea în vigoare a prezentului protocol.

3. Părțile contractante reglementează și, dacă este cazul, interzic activitățile care au efecte nefavorabile asupra unor asemenea specii sau asupra habitatelor acestora și realizează managementul, planificarea și alte măsuri de asigurare a stării de conservare favorabile a speciilor vizate.

4. În ceea ce privește speciile protejate ale faunei, părțile contractante controlează și, dacă este cazul, interzic:

a) colectarea, posesia sau uciderea, comercializarea, transportul și expunerea în scopuri comerciale a acestor specii, a ouălor, părților sau produselor lor;

b) perturbarea faunei sălbatice, în special în perioada reproducerii, hibernării sau migrării, precum și în alte perioade de stres biologic.

5. Părțile contractante își coordonează eforturile lor prin acțiuni bilaterale sau multilaterale, inclusiv, dacă este necesar, prin acorduri pentru protecția și refacerea speciilor migratoare, ale căror limite se extind în zona de aplicare a prezentului protocol.

6. În ceea ce privește speciile protejate din floră și părțile și produsele lor, părțile contractante reglementează și, dacă este cazul, interzic toate formele de distrugere și perturbare, inclusiv culegerea, strângerea, tăierea, dezrădăcinarea, luarea în posesie, comercializarea sau transportul și expunerea în scopuri comerciale a acestor specii.

7. Părțile contractante, direct sau prin intermediul Grupului consultativ privind conservarea biodiversității în Marea Neagră, se străduiesc să consulte statele care nu sunt părți contractante la protocol, în vederea coordonării eforturilor lor de gestionare și protejare a speciilor din anexa 2.

Articolul 2

1. Părțile contractante adoptă măsuri de cooperare pentru a asigura protecția, conservarea și ameliorarea florei și a faunei menționate în anexa 2 la prezentul protocol referitoare la lista speciilor amenințate. Lista va fi revizuită la fiecare 5 ani și în decurs de 3 ani de la intrarea în vigoare a prezentului protocol.

2. Părțile contractante asigură maxima protecție posibilă și refacerea listei cu flora și fauna prezentate în anexa 2 prin adoptarea la nivel național a măsurilor prevăzute în anexa 3, art. 1 pct. 4 și 6.

3. Părțile contractante interzic distrugerea și deteriorarea habitatelor speciilor enumerate în anexa 2, formulează și pun în aplicare planuri de acțiune pentru conservarea sau refacerea lor.

4. Dacă habitatele speciilor amenințate se întind pe ambele părți ale frontierei naționale sau ale limitei care separă teritoriile ori zonele aflate sub suveranitatea sau jurisdicția națională a părților contractante ale protocolului, aceste părți contractante cooperează în vederea asigurării protecției și conservării și, dacă este necesar, pentru refacerea acestor specii.

5. În situația în care nu sunt disponibile alte soluții satisfăcătoare și scutirea nu dăunează supraviețuirii populației sau oricăror altor specii, părțile contractante pot acorda scutiri de la interzicerile impuse pentru protecția speciilor menționate în anexa 2 la prezentul protocol, în scopuri științifice, educaționale sau de gestionare, necesare asigurării supraviețuirii speciilor ori prevenirii daunelor semnificative. Aceste scutiri sunt notificate părților contractante.

Articolul 3

1. Părțile contractante adoptă o listă a speciilor a căror exploatare trebuie reglementată pentru a se asigura că utilizarea acestor componente ale biodiversității este durabilă. Această listă va include anexa 4 la prezentul protocol în termen de 3 ani de la intrarea în vigoare a prezentului protocol și va fi revizuită la fiecare 5 ani.

2. Părțile contractante, în cooperare cu organizațiile internaționale competente, iau toate măsurile corespunzătoare pentru a asigura conservarea speciilor enumerate în anexa 4 referitoare la lista speciilor a căror exploatare trebuie reglementată, reglementând și autorizând în același timp exploatarea acestor specii, pentru a le asigura și a le menține starea de conservare favorabilă.

3. Pentru acele specii care nu sunt în stare de conservare favorabilă, părțile contractante trebuie să cadă de acord și să pună în practică planuri de refacere.

Anexa 4 Lista speciilor exploatate ce necesită

reglementare în scopul protecției acestora

Criterii pentru selectarea speciilor a căror exploatare trebuie reglementată:

1. Stocurile de pești sunt suficiente pentru exploatarea comercială și sunt peste limita de siguranță biologică.

2. Stocurile locale trebuie să fie reglementate la nivel național și trebuie raportate la nivel regional.

3. Stocurile comune și cele migratoare sunt reglementate de părțile implicate și raportate la nivel regional.

4. Stocurile mari migratoare sunt reglementate de organismul special pentru pescuit din cadrul Comisiei Mării Negre.

5. Speciile încadrate în categoria extinct, critic amenințate, amenințate, vulnerabile sau rare sunt automat trecute în cota zero de către părțile interesate (conform cerințelor CITES).

6. Speciile care se încadrează în categoria speciilor amenințate, vulnerabile și rare sunt permise pentru exploatare în scop științific pe baza informațiilor privind starea populațiilor lor, precum și după cota de pescuit comună stabilită pentru Marea Neagră și râurile ce se varsă în mare și care au fost negociate și convenite de către părți. În cazul în care una din părți nu este de acord cu cota comună, pescuitul este interzis pentru toate părțile interesate.

Pisces

------

Acipenser guldenstaedti colchicus Brand

Acipenser nudiventris (șip)

Acipenser ruthenus

Acipenser stellatus (Sivrișka)

Acipenser sturio

Alosa immaculata

Alosa tanaica

Atherina pontica

Belone belone euxini Guenther

Dasyatis pastinaca L.

Engraulis encrasicolus ponticus

Engraulis encrasicolus maeobiens Azov Sea race

Gobiidae

Huso huso

Lisa saliens

Liza aurata (Risso)

Merlangius merlangus euxinus (Nordmann)

Mugil cephalus L.

Mugil so-iuy Basilewsky

Mullus barbatus ponticus Essipov

Mytilus galloprovincialis

Pomatomus saltatrix

Psetta (maxima) maeotica (Pallas)

Raja clavata

Sarda sarda (Block)

Scomber colias (japonicus) Gmelin

Sprattus sprattus

Squalus acanthias L.

Trachurus mediterraneus ponticus Aleev

Mollusca

--------

Mytilus galloprovincialis

Chamelea gallina Donax trunculus

Donacilla cornea

Insecta

-------

familia Chironomidae

Crustacea

---------

Astacus leptodactylus

Palaemon adspersus

Palaemon elegans

Pontogammarus maeoticus

Artemia salina

Crangon crangon

Aves

----

Aythya ferina

Aythya marila

Specii a căror abundență trebuie să fie controlată/reglementată

Păsări, sub directiva păsări

Cormoran - Phalacracorax carbo

Mollusca

--------

Rapana venosa (încă în discuție)

----

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.