Lege · Parlamentul

Legea nr. 232/2011

pentru modificarea alin. (3) al art. 31 din Legea nr. 45/2009 privind organizarea și funcționarea Academiei de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu-Șișești" și a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii și industriei alimentare

prezumat în vigoare

Data actului
5 decembrie 2011
Emitent
Parlamentul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 884 din 14 decembrie 2011
Citează
3 acte
Structură
1 articol · 1.902 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articol unic

Alineatul (3) al articolului 31 din

Legea nr. 45/2009

privind organizarea și funcționarea Academiei de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu-Șișești" și a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii și industriei alimentare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 200 din 30 martie 2009, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:

"(3) Terenurile date în administrarea instituțiilor și unităților de cercetare-dezvoltare de drept public și de utilitate publică sunt inalienabile, insesizabile, imprescriptibile și nu pot fi scoase din proprietatea publică și din administrarea unităților de cercetare-dezvoltare din agricultură și silvicultură decât prin lege, exceptând terenurile prevăzute la art. 6 alin. (3), precum și terenurile necesare realizării programelor de investiții de interes național în domeniul transporturilor, a căror dare în administrare se face cu respectarea prevederilor

Legii nr. 213/1998

privind bunurile proprietate publică, cu modificările și completările ulterioare."

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
ROBERTA ALMA ANASTASE
PREȘEDINTELE SENATULUI
MIRCEA-DAN GEOANĂ
București, 5 decembrie 2011.
Nr. 232.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.