Decizia nr. 1282/2011

Articolul 10

alin. (1) din Legea nr. 188/2000 : "(1) Executorii judecătorești pot fi recuzați în cazul în care se află în una dintre situațiile prevăzute la art. 27 pct. 1, 2, 3, 5, 6, 8 și 9 din Codul de procedură civilă.";

- Art. 27 pct. 1, 2, 3, 5, 6, 8 și 9 din Codul de procedură civilă: "Judecătorul poate fi recuzat:

1. când el, soțul său, ascendenții ori descendenții lor au vreun interes în judecarea pricinii sau când este soț, rudă sau afin, până la al patrulea grad inclusiv, cu vreuna din părți;

2. când el este soț, rudă sau afin în linie directă ori în linie colaterală, până la al patrulea grad inclusiv, cu avocatul sau mandatarul unei părți sau dacă este căsătorit cu fratele ori sora soțului uneia din aceste persoane;

3. când soțul în viață și nedespărțit este rudă sau afin a uneia din părți până la al patrulea grad inclusiv, sau dacă, fiind încetat din viață ori despărțit, au rămas copii;

[...]

5. dacă între aceleași persoane și una din părți a fost o judecată penală în timp de 5 ani înaintea recuzării;

6. dacă este tutore sau curator al uneia dintre părți;

[...]

8. dacă a primit de la una din părți daruri sau făgăduieli de daruri ori altfel de îndatoriri;

9. dacă este vrăjmășie între el, soțul sau una din rudele sale până la al patrulea grad inclusiv și una din părți, soții sau rudele acestora până la gradul al treilea inclusiv."

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor art. 21 privind accesul liber la justiție și ale art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți din Constituție.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că asupra prevederilor legale criticate s-a pronunțat în raport cu critici identice prin mai multe decizii, de exemplu, prin

Decizia nr. 155 din 25 februarie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 209 din 2 aprilie 2010, și prin

Decizia nr. 40 din 27 ianuarie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 165 din 24 februarie 2005, respingând excepția de neconstituționalitate.

În ceea ce privește

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 , Curtea a reținut că enumerarea limitativă a cazurilor în care executorul judecătoresc poate fi recuzat se circumscrie cazurilor de recuzare prevăzute de art. 27 din Codul de procedură civilă, cu excepția unor situații, respectiv cele prevăzute la pct. 4 și 7 ale art. 27, care sunt specifice activității judecătorilor.

Referitor la art. 27 din Codul de procedură civilă, Curtea a statuat că acesta este de strictă interpretare și nu se poate extinde, prin analogie, la alte cazuri neprevăzute, protejând astfel partea în cazul în care se presupune că judecătorul ar putea fi lipsit de obiectivitate. Curtea, de asemenea, a observat că dispozițiile art. 27 din Codul de procedură civilă acoperă o paletă foarte largă de situații, iar toate cazurile de recuzare enumerate, la baza cărora stau criterii obiective și raționale, duc la finalitatea mai sus arătată. Pe această cale este împiedicată posibilitatea îndepărtării de către o parte de rea-credință a unui judecător pentru motive subiective sau netemeinice.

Pe cale de consecință, textul

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 , precum și art. 27 din Codul de procedură civilă nu încalcă principiile prevăzute de art. 21 și 53 din Constituție. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția pronunțată de Curte prin deciziile menționate, precum și considerentele care le-au fundamentat sunt valabile și în prezenta cauză.

Mai mult, Curtea constată că, în conformitate cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora procedura de judecată este prevăzută de lege, stabilirea cazurilor de recuzare este de competența legiuitorului.

De altfel, și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a reținut că "existența unor proceduri naționale pentru asigurarea imparțialității, și anume a unor norme care să reglementeze recuzarea judecătorilor, reprezintă un factor relevant. Aceste norme exprimă preocuparea legiuitorului național de a înlătura toate îndoielile rezonabile cu privire la imparțialitatea judecătorului sau a instanței în cauză și constituie o încercare de a asigura imparțialitatea prin eliminarea cauzelor acestor preocupări. În plus, pentru a asigura lipsa unei părtiniri reale, acestea au ca scop înlăturarea oricăror suspiciuni de parțialitate, servind astfel la promovarea încrederii pe care instanțele trebuie să o inspire publicului într-o societate democratică" (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 iulie 2005, pronunțată în Cauza Meznaric împotriva Croației, paragraful 27). Aceste considerente se aplică mutatis mutandis și privitor la executorii judecătorești și reprezintă preocuparea legiuitorului român de a asigura exercitarea cu imparțialitate și obiectivitate a activității acestora, mai ales că activitatea executorilor judecătorești vizează chiar o fază a procesului civil (în acest sens a se vedea și

Decizia nr. 458 din 31 martie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 17 aprilie 2009).

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 188/2000

privind executorii judecătorești coroborat cu art. 27 pct. 1, 2, 3, 5, 6, 8 și 9 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Lucian Ion Radus din Constanța în Dosarul nr. 27.360/212/2010 al Judecătoriei Constanța - Secția civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 29 septembrie 2011.