HG nr. 1251/2011
privind suplimentarea bugetului Ministerului Administrației și Internelor pe anul 2011 din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2011, pentru achiziția de apă grea
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Are ca temei 1
- Constituția din 1991 21 noiembrie 1991 (prevederi anume) CONSTITUȚIE din 21 noiembrie 1991
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al
art. 30 alin. (2) din Legea nr. 500/2002
privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și al
art. 4^1 din Legea nr. 82/1992
privind rezervele de stat, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Se aprobă suplimentarea bugetului Ministerului Administrației și Internelor pe anul 2011 din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2011, cu suma de 79.000 mii lei la capitolul 80.01 "Acțiuni generale economice, comerciale și de muncă", titlul 71 "Active nefinanciare", destinată achiziției de către Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale de apă grea.
Articolul 2
Achiziționarea produsului prevăzut la art. 1 se va face la un preț stabilit conform avizului Ministerului Finanțelor Publice, în condițiile legii.
Articolul 3
Nivelul maxim al stocului rezervă de stat prevăzut în nomenclator la produsul apă grea se majorează cu cantitatea achiziționată conform prezentei hotărâri.
Articolul 4
Ministerul Finanțelor Publice este autorizat să introducă, la propunerea ordonatorului principal de credite, modificări corespunzătoare în structura bugetului de stat, precum și în volumul și structura bugetului Ministerului Administrației și Internelor pe anul 2011.
PRIM-MINISTRU EMIL BOC Contrasemnează: Ministrul administrației și internelor, Constantin-Traian Igaș Ministrul economiei, comerțului și mediului de afaceri, Ion Ariton Ministrul finanțelor publice, Gheorghe Ialomițianu București, 21 decembrie 2011. Nr. 1.251.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.