Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 1260/2011

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 40 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 și reglementarea unor măsuri financiar-fiscale și ale art. 18 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal

prezumat în vigoare

Data actului
27 septembrie 2011
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 27 din 12 ianuarie 2012
Citat de
1 act
Citează
8 acte
Structură
2 articole · 13.875 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 2

  • Legea nr. 571/2003 22 decembrie 2003 (prevederi anume) privind Codul fiscal
  • OUG nr. 34/2009 11 aprilie 2009 (prevederi anume) cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 și reglementarea unor măsuri financiar-fi…

Are ca temei 1

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent-șef

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 40 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2009

cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 și reglementarea unor măsuri financiar-fiscale și

art. 18 din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal, excepție ridicată de Societatea Comercială "J.P. Smeici Consulting" - S.R.L. din Timișoara în Dosarul nr. 4.677/325/2010 al Judecătoriei Timișoara și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 3.611D/2010.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, invocând în acest sens

deciziile Curții Constituționale nr. 123 din 1 februarie 2011

și nr. 131 din 1 februarie 2011.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 10 mai 2010, pronunțată în Dosarul nr. 4.677/325/2010, Judecătoria Timișoara a sesizat Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 32 pct. 1 și

art. 40 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2009

cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 și reglementarea unor măsuri financiar-fiscale și ale

art. 18 din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal.

Excepția a fost ridicată de Societatea Comercială "J.P. Smeici Consulting" - S.R.L. din Timișoara într-o cauză având ca obiect o contestație la executare.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile legale criticate au caracter retroactiv, întrucât stabilesc grile de impozitare în funcție de veniturile pe care contribuabilii le-au avut la data de 31 decembrie 2008.

De asemenea, autorul excepției susține faptul că impozitul pe profitul minim trebuia reglementat prin lege, nu prin ordonanță de urgență, deoarece abilitarea Guvernului pentru a emite ordonanțe este limitată.

Judecătoria Timișoara apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, așa cum este formulat în încheierea de sesizare, îl constituie prevederile

art. 40 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2009

cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 și reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 249 din 14 aprilie 2009, precum și prevederile

art. 18 din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, astfel cum au fost modificate prin

art. 32 pct. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2009 , texte de lege care au următorul conținut:

-

Articolul 18

din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal: "Impozit minim

(1) Contribuabilii care desfășoară activități de natura barurilor de noapte, cluburilor de noapte, discotecilor, cazinourilor sau pariurilor sportive, inclusiv persoanele juridice care realizează aceste venituri în baza unui contract de asociere, și în cazul cărora impozitul pe profit datorat pentru activitățile prevăzute în acest articol este mai mic decât 5% din veniturile respective sunt obligați la plata unui impozit de 5% aplicat acestor venituri înregistrate.

(2) Contribuabilii, cu excepția celor prevăzuți la alin. (1), la art. 13 lit. c)-e), art. 15 și 38, în cazul cărora impozitul pe profit este mai mic decât suma impozitului minim pentru tranșa de venituri totale corespunzătoare, prevăzute la alin. (3), sunt obligați la plata impozitului la nivelul acestei sume.

(3) Pentru aplicarea prevederilor alin. (2), sumele corespunzătoare impozitului minim, stabilite în funcție de veniturile totale înregistrate la data de 31 decembrie a anului precedent, sunt următoarele:

Venituri totale anuale

(lei)

Impozit minim anual

(lei)

0-52.000

2.200

52.001-215.000

4.300

215.001-430.000

6.500

430.001-4.300.000

8.600

4.300.001-21.500.000

11.000

21.500.001-129.000.000

22.000

Peste 129.000.001

43.000

(4) Pentru încadrarea în tranșa de venituri totale prevăzută la alin. (3), se iau în calcul veniturile totale, obținute din orice sursă, înregistrate la data de 31 decembrie a anului precedent, din care se scad:

a) veniturile din variația stocurilor;

b) veniturile din producția de imobilizări corporale și necorporale;

c) veniturile din exploatare, reprezentând cota-parte a subvențiilor guvernamentale și a altor resurse pentru finanțarea investițiilor;

d) veniturile din reducerea sau anularea provizioanelor pentru care nu s-a acordat deducere, conform reglementărilor legale;

e) veniturile rezultate din anularea datoriilor și a majorărilor datorate bugetului statului, care nu au fost cheltuieli deductibile la calculul profitului impozabil, conform reglementărilor legale;

f) veniturile realizate din despăgubiri de la societățile de asigurare;

g) veniturile prevăzute la art. 20 lit. d).

(5) Contribuabilii prevăzuți la art. 34 alin. (1) lit. b) efectuează pentru trimestrele I-III comparația impozitului pe profit trimestrial cu impozitul minim prevăzut la alin. (3), recalculat în mod corespunzător pentru trimestrul respectiv, prin împărțirea impozitului minim anual la 12 și înmulțirea cu numărul de luni aferente trimestrului respectiv. În situația în care perioada impozabilă începe sau se încheie în cursul unui trimestru, impozitul minim prevăzut la alin. (3) se recalculează corespunzător numărului de zile aferente trimestrului respectiv. Pentru definitivarea impozitului pe profit datorat se efectuează comparația impozitului pe profit anual cu impozitul minim anual prevăzut la alin. (3).

(6) În situația în care perioada impozabilă începe sau se încheie în cursul anului, pentru definitivarea impozitului pe profit datorat se efectuează comparația impozitului pe profit aferent perioadei respective cu impozitul minim anual prevăzut la alin. (3), recalculat în mod corespunzător pentru aceeași perioadă.

(7) Nu sunt obligați la plata impozitului minim potrivit prevederilor alin. (2)-(4) contribuabilii care se află în următoarele situații:

a) se află în procedura insolvenței, de la data deschiderii acestei proceduri, potrivit legii;

b) se află în dizolvare, de la data înregistrării acestei mențiuni în registrul comerțului sau la instanțele judecătorești, potrivit legii.

Pentru contribuabilii care se dizolvă de plin drept ca urmare a expirării duratei de existență prevăzute în actul constitutiv sau, după caz, în actul modificator, scutirea de la plata impozitului minim operează de la data dizolvării prevăzute în aceste acte. Nu intră sub incidența acestor prevederi contribuabilii care se află în dizolvare fără lichidare."

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor art. 1 alin. (4) - Statul român, art. 15 alin. (2) - Universalitatea și art. 139 - Impozite, taxe și alte contribuții.

Ulterior sesizării Curții, prevederile alin. (2)-(7) ale

art. 18 din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal au fost abrogate de

art. I pct. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 87/2010

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 571/2003

privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din data de 30 septembrie 2010.

Prin

Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea a stabilit că sintagma "în vigoare" din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (1) și ale

art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, deși nu mai sunt în vigoare, dispozițiile legale criticate își produc în continuare efectele juridice în virtutea principiului tempus regit actum. În acest caz, Curtea are competența de a controla constituționalitatea acestor dispoziții legale, chiar dacă ele nu mai sunt în vigoare la data pronunțării prezentei decizii.

În ceea ce privește dispozițiile art. 18 din Codul fiscal, precum și reglementarea prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2009

a unor măsuri în domeniul politicii fiscale, Curtea a statuat, prin

Decizia nr. 786 din 13 mai 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 12 iunie 2009 și prin

Decizia nr. 850 din 23 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 649 din 12 septembrie 2011, că, în ceea ce privește critica referitoare la încălcarea prevederilor art. 139 din Constituție, termenul "numai" folosit de prevederile constituționale are semnificația de a interzice posibilitatea stabilirii de impozite și taxe pentru bugetul de stat prin acte normative inferioare, ca forță juridică, legii. În această categorie nu intră ordonanțele emise de Guvern, ci hotărârile Guvernului, care se emit pentru organizarea executării legilor, ordinele miniștrilor etc. A spune că sintagma "numai" exclude posibilitatea adoptării de ordonanțe, fiind un domeniu rezervat legii organice, înseamnă a adăuga la Constituție.

Curtea a mai constatat că dispozițiile

art. 40 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2009 , care adoptă drept bază de calcul veniturile realizate la 31 decembrie 2008, nu sunt de natură să încalce principiul neretroactivității legii civile, prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituția României. Dispozițiile

art. 18 alin. (3) din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal iau în considerare veniturile totale anuale care se încadrează între anumite marje și doar aplicarea impozitării urma să se facă cu 1 mai 2009, respectiv de la o dată ulterioară publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2009 , în conformitate cu art. 78 din Constituția României.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, Curtea nu a putut reține nici încălcarea prevederilor art. 1 alin. (4) din Legea fundamentală.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței Curții, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în aceste decizii își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 40 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2009

cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 și reglementarea unor măsuri financiar-fiscale și

art. 18 din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal, excepție ridicată de Societatea Comercială "J.P. Smeici Consulting" - S.R.L. din Timișoara în Dosarul nr. 4.677/325/2010 al Judecătoriei Timișoara.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 27 septembrie 2011.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent-șef,
Mihaela Senia Costinescu

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.