Decizia nr. 1520/2011

Acsinte Gaspar - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , excepție ridicată de Ionel Narcis Neamțu în Dosarul nr. 1.165/63/2010 al Curții de Apel Craiova - Secția contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 349D/2011.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 28 februarie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 1.165/63/2010, Curtea de Apel Craiova - Secția contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 . Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de recurentul Ionel Narcis Neamțu într-o cauză având ca obiect o obligație de a face.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că prevederile de lege criticate sunt neconstituționale, deoarece limitează posibilitatea de a casa cu trimitere, o singură dată.

Curtea de Apel Craiova - Secția contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât prevederile de lege criticate respectă garanțiile oferite de Constituție. Astfel, în raport cu dispozițiile art. 129 din Constituție, potrivit cărora hotărârile judecătorești pot fi atacate de Ministerul Public sau părțile interesate în condițiile legii, iar potrivit art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, care conferă legiuitorului dreptul exclusiv de a legifera cu privire la acest aspect, nimic nu împiedică adoptarea soluției legislative cuprinse în

art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 . Legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, precum și modalități speciale de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiție nu înseamnă accesul la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac. De altfel, așa cum s-a reținut în jurisprudența Curții Constituționale, stabilind că hotărârile pronunțate în materie de contencios administrativ și fiscal sunt supuse numai recursului, iar casarea hotărârii de fond cu trimitere spre rejudecare este posibilă o singură dată, și numai în situația în care nu s-a soluționat fondul, legiuitorul a avut în vedere exigența soluționării cu celeritate a cererilor formulate în această materie, dreptul la două grade de jurisdicție fiind garantat, limitat, numai în materie penală.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece, așa cum a reținut Curtea Constituțională în

deciziile nr. 549/2008

și nr. 145/2009, soluția legislativă criticată este justificată de exigența soluționării cu celeritate a procesului dedus judecății.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, modificate prin

art. I pct. 29 din Legea nr. 262/2007

pentru modificarea și completarea

Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 30 iulie 2007.

În prezent, textul de lege criticat are următoarea redactare:

- Art. 20 "Recursul"

"(3) În cazul admiterii recursului, instanța de recurs, modificând sau casând sentința, va rejudeca litigiul în fond, dacă nu sunt motive de casare cu trimitere. Când hotărârea primei instanțe a fost pronunțată fără a se judeca fondul, cauza se va trimite, o singură dată, la această instanță."

Autorul excepției de neconstituționalitate consideră că aceste prevederi de lege contravin dispozițiilor constituționale ale art. 21 privind accesul liber la justiție.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că s-a mai pronunțat asupra prevederilor de lege ce formează obiectul prezentei excepții de neconstituționalitate, prin raportare la aceleași dispoziții din Constituție invocate și în prezenta cauză, prin

Decizia nr. 145 din 5 februarie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 180 din 23 martie 2009.

Cu acel prilej, Curtea a observat că se critică soluția legislativă cuprinsă în

art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 , întrucât nu respectă principiul dublului grad de jurisdicție în ceea ce privește judecarea fondului. Autorii excepției au în vedere ipoteza în care instanța de recurs reține cauza pentru a judeca pe fond, după ce a casat de două ori hotărârea primei instanțe, ca urmare a faptului că în mod greșit aceasta din urmă a soluționat cauza fără să între pe fondul litigiului.

Prin

Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea l, nr. 69 din 16 martie 1994, Plenul Curții Constituționale a statuat, cu valoare de principiu, că accesul la structurile judecătorești și la mijloacele procedurale, inclusiv la căile de atac, se face cu respectarea regulilor de competență și procedură de judecată stabilite de lege. Aceasta este concluzia care se desprinde din prevederile art. 129 din Constituție, care stabilește că părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac în condițiile legii. Așadar, principiul dublului grad de jurisdicție nu este de ordin constituțional, întrucât Legea fundamentală nu impune existența a două judecăți de fond la două instanțe de grade diferite, ci permite, implicit, legiuitorului ca în funcție de natura cauzei să reglementeze numărul căilor de atac ce pot fi utilizate.

De altfel, dublul grad de jurisdicție este garantat numai în materie penală de art. 2 din Protocolul nr. 7 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, textul permițând însă, chiar și aici, unele excepții.

În jurisprudența sa, de exemplu în

Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 22 octombrie 1996, Curtea Constituțională a reținut că, în sensul practicii Curții Europene a Drepturilor Omului, conceptul de proces echitabil nu implică imperios existența mai multor grade de jurisdicție. Astfel, în Hotărârea Delcourt împotriva Belgiei, 1970, Curtea de la Strasbourg a statuat că, prin Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, nu se impune nicio obligație statelor cu privire la instituirea unor căi de atac împotriva unor hotărâri judecătorești. Este adevărat însă că, în măsura în care a instituit o cale de atac, statul trebuie să asigure, în principiu, toate garanțiile prevăzute pentru judecata în fond. Or, în cazul casării cu reținere spre rejudecarea fondului, instanța de recurs este obligată să examineze întreaga cauză sub toate aspectele, cu respectarea tuturor drepturilor procesuale ale părților.

Faptul că, în materia contenciosului administrativ, este permisă o singură casare cu trimitere spre rejudecare în situația în care prin hotărârea casată nu a fost evocat fondul este justificat de exigența soluționării cu celeritate a procesului dedus judecății. Accesul la un judecător, caracteristic dreptului la un proces echitabil, este pe deplin asigurat. Dacă prima instanță a soluționat cauza fără a intră în cercetarea fondului - situație posibilă atunci când, de exemplu, s-a pronunțat în temeiul unei excepții procesuale, a omis să soluționeze o cerere ori s-a pronunțat cu privire la altceva decât ceea ce i s-a cerut -, instanța de recurs va casa sau va modifica în tot ori în parte hotărârea primei instanțe și i-o va trimite în vederea rejudecării. Dacă și împotriva soluției pronunțate ca urmare a rejudecării partea nemulțumită declară recurs, instanța superioară va reține cauza pentru a judeca pe fond, chiar dacă prima instanță nu a intrat nici de această dată pe fondul litigiului. În acest caz, instanța de recurs se va pronunța asupra fondului printr-o decizie care, la rândul său, poate fi contestată, potrivit

art. 21 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , prin intermediul căilor extraordinare de atac prevăzute de Codul de procedură civilă.

Întrucât criticile de neconstituționalitate din prezenta cauză privesc aceleași aspecte și având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, considerentele și soluțiile deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , excepție ridicată de Ionel Narcis Neamțu în Dosarul nr. 1.165/63/2010 al Curții de Apel Craiova - Secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 15 noiembrie 2011.