Decizia nr. 1382/2011

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ionița Cochințu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 alin. (1) lit. b), c) și d) și

art. 93^1 din Legea nr. 85/2006

privind procedura insolvenței, excepție ridicată de Societatea Comercială "MBB Leasing" - S.R.L. din Botoșani în Dosarul nr. 1.496/40/2010 al Tribunalului Botoșani - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.879D/2010.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Magistratul-asistent face referatul cauzei și arată că la dosar s-a depus o cerere prin care autoarea excepției de neconstituționalitate solicită acordarea unui nou termen de judecată, pentru a-și angaja un apărător cu drept de a pune concluzii la Curtea Constituțională.

Reprezentantul Ministerului Public se opune cererii formulate, având în vedere faptul că de la data încheierii de sesizare a Curții Constituționale, respectiv 27 mai 2010, a trecut suficient timp în care autoarea excepției avea posibilitatea angajării unui avocat cu drept de a pune concluzii la Curtea Constituțională.

Curtea, deliberând, în temeiul art. 156 alin. 1 din Codul de procedură civilă, respinge cererea de amânare, pentru aceleași argumente prezentate de reprezentantul Ministerului Public.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, arătând că asupra prevederilor criticate Curtea Constituțională s-a mai pronunțat, menționând în acest sens

Decizia nr. 675 din 31 mai 2011 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea nr. 396 din 27 mai 2010, pronunțată în Dosarul nr. 1.496/40/2010, Tribunalul Botoșani - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 alin. (1) lit. b), c) și d) și

art. 93^1 din Legea nr. 85/2006

privind procedura insolvenței, excepție ridicată de Societatea Comercială "MBB Leasing" - S.R.L. din Botoșani într-o cauză întemeiată pe dispozițiile

Legii nr. 85/2006

privind procedura insolvenței.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține că, pentru a se respecta prevederile art. 44 alin. (2) din Constituție, cererea creditorilor ar trebui condiționată de existența unui titlu executoriu, iar competența judecătorului-sindic ar trebui limitată, în acest stadiu al procedurii, la verificarea existenței titlului executoriu. De asemenea, consideră că prevederile criticate sunt neconstituționale deoarece exclud "însuși proprietarul" de la procedura de desemnare a administratorului judiciar sau a lichidatorului care va gestiona/dispune de bunurile sale, întrucât plata administratorului judiciar/lichidatorului nu este cauză de utilitate publică, potrivit art. 44 alin. (3) din Constituție, care să confere permisivitate "exproprierii cu suma ce reprezintă onorarii".

Neconstituționalitatea prevederilor art. 93^1 reiese din împrejurarea că acestea își găsesc aplicarea și în cazul bunurilor privitor la care au fost încheiate contracte de leasing, fără ca beneficiarul contractului de leasing - utilizatorul - să poată cere instanței respectarea opțiunii inserate în acesta, fiind contrare art. 44 alin. (1), (2) și (3) din Constituție. Chiar dacă utilizatorul a preluat, din momentul încheierii contractului de leasing, posesia și folosința bunului mobil, acest fapt nu îi oferă garanțiile de care ar beneficia în calitate de proprietar al bunului, în condițiile în care transferul dreptului de proprietate asupra sa intervine la un moment ulterior, și anume acela al expirării contractului de leasing prin efectul încheierii unui contract de vânzare-cumpărare, iar lichidatorul poate să solicite rezilierea contractului de leasing și să nu respecte clauza referitoare la posibilitatea de cumpărare a bunului respectiv.

Tribunalul Botoșani - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal opinează în sensul că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile criticate sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze prezenta excepție.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 11 alin. (1) lit. b), c) și d) și

art. 93^1 din Legea nr. 85/2006

privind procedura insolvenței, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006. Curtea constată că, ulterior sesizării sale, dispozițiile art. 11 alin. (1) lit. d) au fost modificate prin

art. I pct. 13 din Legea nr. 169/2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 21 iulie 2010, păstrându-se însă soluția legislativă criticată.

Prevederile de lege criticate au următorul cuprins:

- Art. 11 alin. (1) lit. b), c) și d): "(1) Principalele atribuții ale judecătorului-sindic, în cadrul prezentei legi, sunt: [...]

b) judecarea contestației debitorului împotriva cererii introductive a creditorilor pentru începerea procedurii; judecarea opoziției creditorilor la deschiderea procedurii;

c) desemnarea motivată, prin sentința de deschidere a procedurii, dintre practicienii în insolvență compatibili care au depus ofertă de servicii în acest sens la dosarul cauzei, a administratorului judiciar provizoriu sau, după caz, a lichidatorului care va administra procedura până la confirmarea ori, după caz, înlocuirea sa de către adunarea creditorilor sau creditorul care deține cel puțin 50% din valoarea creanțelor, fixarea remunerației în conformitate cu criteriile stabilite de legea de organizare a activității practicienilor în insolvență, precum și a atribuțiilor acestuia pentru această perioadă. Judecătorul-sindic va desemna administratorul judiciar provizoriu sau lichidatorul provizoriu solicitat de către creditorul care a solicitat deschiderea procedurii sau de către debitor, dacă cererea îi aparține. În situația în care cel care a introdus cererea de deschidere a procedurii nu solicită numirea unui administrator judiciar sau lichidator, numirea se va face de către judecătorul-sindic din rândul practicienilor care au depus oferte la dosarul cauzei. În caz de conexare se va ține seama de cererile creditorilor în ordinea mărimii creanțelor sau de cererea debitoarei, dacă nu există o cerere din partea unui creditor;

d) confirmarea, prin încheiere, a administratorului judiciar sau a lichidatorului desemnat de adunarea creditorilor sau de creditorul care deține mai mult de 50% din valoarea creanțelor, precum și a onorariului negociat. Dacă nu există contestații împotriva hotărârii adunării creditorilor sau a deciziei creditorului care deține mai mult de 50% din valoarea creanțelor, confirmarea se face în camera de consiliu, fără citarea părților, în termen de 3 zile de la publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență a hotărârii adunării creditorilor sau, după caz, a deciziei creditorului majoritar.";

- Art. 93^1: "Obligațiile rezultând dintr-un antecontract de vânzare-cumpărare cu dată certă, anterioară deschiderii procedurii, în care promitentul-vânzător intră în procedură, vor fi executate de către administratorul judiciar/lichidator la cererea promitentului-cumpărător, dacă:

- prețul contractual a fost achitat integral sau poate fi achitat la data cererii, iar bunul se află în posesia promitentului-cumpărător;

- prețul nu este inferior valorii de piață a bunului;

- bunul nu are o importanță determinantă pentru reușita unui plan de reorganizare."

Autoarea excepției consideră că dispozițiile criticate sunt contrare dispozițiilor constituționale ale art. 44 alin. (1), (2), (3) și (8) referitor la garantarea și ocrotirea proprietății private, art. 135 alin. (1) și alin. (2) lit. a) privind economia și art. 136 alin. (5) referitor la inviolabilitatea proprietății private. De asemenea, sunt invocate dispozițiile art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele:

I. Referitor la excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 11 alin. (1) lit. b), c) și d) din Legea nr. 85/2006

privind procedura insolvenței, Curtea observă că s-a mai pronunțat asupra constituționalității acestora, în raport cu dispoziții constituționale și argumente similare, prilej cu care a respins excepția de neconstituționalitate ca neîntemeiată și a reținut că, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, legiuitorul se bucură de atributul exclusiv de a stabili normele privind procedura de judecată, putând institui prevederi speciale în vederea reglementării unor situații deosebite, iar starea de insolvență reprezintă o astfel de situație deosebită. În acest sens sunt, spre exemplu,

Decizia nr. 675 din 31 mai 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 524 din 26 iulie 2011,

Decizia nr. 1.418 din 2 noiembrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 20 din 10 ianuarie 2011, sau

Decizia nr. 726 din 7 mai 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 496 din 17 iulie 2009.

De asemenea, Curtea a observat că în cadrul procedurii falimentului administratorii judiciari sau lichidatorii au o poziție și o situație deosebite față de toate părțile și față de toți ceilalți participanți la procedură, ei nefiind parte în proces, ci participanți la procedură, cu rol și atribuții determinate de lege. Aceștia nu acționează în interes personal, ci în interesul bunei desfășurări a întregii proceduri, atât în interesul debitorului insolvabil, pentru reîntregirea patrimoniului acestuia, cât și în interesul creditorilor, pentru ca aceștia să își poată valorifica creanțele în cât mai mare măsură și cât mai operativ.

Cu același prilej Curtea a reținut că exercițiul prerogativelor dreptului de proprietate nu trebuie absolutizat făcând abstracție de prevederile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituție, potrivit cărora "Conținutul și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege", precum și de cele ale art. 136 alin. (5), care consacră caracterul inviolabil al proprietății private, în condițiile stabilite de legea organică. În virtutea acestor prevederi constituționale, legiuitorul este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în așa fel încât să nu vină în contradicție cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. Așa fiind, prin textul de lege criticat legiuitorul nu a făcut decât să dea expresie acestor imperative, în limitele și potrivit competenței sale constituționale.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

II. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 93^1 din Legea nr. 85/2006

privind procedura insolvenței, Curtea constată că aceste prevederi au fost introduse prin

art. I pct. 11 din Legea nr. 277/2009

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 173/2008

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 85/2006

privind procedura insolvenței și pentru modificarea lit. c) a

art. 6 din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 14 iulie 2009.

Prin aceste dispoziții legale a fost reglementată situația unui antecontract de vânzare-cumpărare, respectiv îndeplinirea unor obligații ce au fost asumate de către debitorul al cărui patrimoniu se află în procedură de insolvență. Astfel, potrivit prevederilor

art. 93^1 din Legea nr. 85/2006 , obligațiile ce rezultă dintr-un contract de vânzare-cumpărare cu dată certă, anterioară deschiderii procedurii, în care promitentul-vânzător intră în procedură, vor fi executate de către administratorul judiciar/lichidator la cererea promitentului-cumpărător, dacă prețul contractual a fost achitat integral sau poate fi achitat la data cererii, iar bunul se află în posesia promitentului-cumpărător și acesta nu este inferior valorii de piață a bunului și dacă bunul nu are o importanță determinantă pentru reușita unui plan de reorganizare.

Astfel, dispozițiile

art. 93^1 din Legea nr. 85/2006

reprezintă opțiunea legiuitorului care a înțeles să protejeze stabilitatea raporturilor juridice constituite înainte de deschiderea procedurii insolvenței și, implicit, drepturile promitentului-cumpărător.

Aceste prevederi permit promitentului-cumpărător să valorifice dreptul său față de promitentul-vânzător, ca urmare a dreptului de opțiune al utilizatorului, astfel cum este stipulat în

Ordonanța Guvernului nr. 51/1997

privind operațiunile de leasing și societățile de leasing, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 9 din 12 ianuarie 2000, cu modificările și completările ulterioare, chiar dacă între momentul antecontractului și momentul prevăzut pentru semnarea contractului de vânzare-cumpărare s-a produs deschiderea procedurii insolvenței față de promitentul-vânzător.

Mai mult, potrivit

art. 13 din Ordonanța Guvernului nr. 51/1997 , atât drepturile locatorului/finanțatorului, cât și cele ale locatarului/utilizatorului asupra bunului utilizat în baza unui contract de leasing sunt opozabile judecătorului-sindic și, respectiv, judecătorului-sindic și creditorilor, în situația în care locatarul/utilizatorul sau locatorul/finanțatorul se află în reorganizare judiciară și/sau faliment, potrivit prevederilor legale în materie. Totodată, dacă locatorul/finanțatorul sau locatarul/utilizatorul se află în dizolvare și/sau lichidare, aceste drepturi sunt opozabile și lichidatorului numit potrivit prevederilor

Legii nr. 31/1990

privind societățile comerciale. De asemenea, potrivit dispozițiilor menționate din

Ordonanța Guvernului nr. 51/1997 , drepturile locatorului/utilizatorului prevăzute de această ordonanță, precum și cel stipulate în contractul de leasing vor urmări bunul aflat în proprietatea oricărui dobânditor al acestuia, în condițiile în care au fost respectate întocmai drepturile locatorului/finanțatorului.

Totodată, având în vedere prevederile

art. 1 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 51/1997 , Curtea observă că efectul principal al contractului de leasing este transferul dreptului de folosință de la locator/finanțator către locatar/utilizator, existând dreptul de opțiune al utilizatorului, astfel cum este stipulat în

art. 9 lit. c) și d) din Ordonanța Guvernului nr. 51/1997

privind operațiunile de leasing și societățile de leasing, potrivit cărora "locatorul/finanțatorul se obligă să încheie contract de leasing cu locatarul/utilizatorul și să transmită acestuia, în temeiul contractului de leasing, drepturile ce derivă din contract, cu excepția dreptului de dispoziție, [...] și să respecte dreptul de opțiune al locatarului/utilizatorului de a cumpăra bunul, de a prelungi contractul de leasing, fără a schimba natura leasingului, ori de a înceta raporturile contractuale".

Așadar, Curtea observă că, pe toată durata contractului de leasing, dreptul de folosință revine altei persoane decât titularului dreptului de proprietate - contractul de leasing nefiind prin sine translativ de proprietate, ci acordând locatarului/utilizatorului doar un drept de opțiune, în sensul că în momentul expirării contractului de leasing acesta are prioritate la cumpărarea bunului ce a constituit obiectul contractului de leasing.

Curtea constată că nu se poate reține încălcarea dreptului de proprietate al utilizatorului, deoarece, astfel cum arată chiar autoarea excepției, utilizatorul a preluat din momentul încheierii contractului de leasing "doar posesia și folosința bunului mobil", fapt ce nu îi oferă garanțiile de care ar beneficia în calitate de proprietar al bunului, în condițiile în care transferul dreptului de proprietate asupra sa intervine la un moment ulterior, și anume acela al expirării contractului de leasing, ca urmare a efectului încheierii unui contract de vânzare-cumpărare.

Or, promitentul-cumpărător nu este titularul acestui drept, ce urmează a se naște ulterior, prin efectul și în condițiile

Ordonanței Guvernului nr. 51/1997

privind operațiunile de leasing și societățile de leasing.

De altfel, Curtea, în jurisprudența sa, spre exemplu

Decizia nr. 279 din 24 februarie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 406 din 9 iunie 2011, a statuat că problema garantării și ocrotirii constituționale a dreptului de proprietate nu se poate invoca în favoarea unor persoane care nu au calitatea de proprietari.

De asemenea, Curtea constată că administratorul judiciar/lichidatorul este obligat să execute contractul încheiat între promitentul-cumpărător și promitentul-vânzător, dreptul său de apreciere nefiind unul absolut, ci exercitându-se în limitele și condițiile prevăzute de textul criticat. Instituirea acestor criterii și condiții ține de necesitatea maximizării averii debitorului supus procedurii și de imperativul nefraudării intereselor creditorilor. De altfel, legiuitorul este în drept să reglementeze astfel de criterii și condiții cu privire la debitorii aflați sub incidența

Legii nr. 85/2006 , întrucât acesta este ab initio într-o altă situație juridică față de un debitor ce nu se află în insolvență. Prin urmare, o asemenea limitare a dreptului de dispoziție al debitorului apare ca fiind justificată și rezonabilă în raport cu situația în care acesta se află.

Într-o atare situație, excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 93^1 din Legea nr. 85/2006

urmează a fi respinsă ca neîntemeiată, Curtea neputând reține încălcarea prevederilor constituționale ale art. 44 alin. (1), (2) și (3).

Referitor la susținerea autorului excepției de neconstituționalitate, ce constă în faptul că beneficiarul contractului de leasing, respectiv promitentul-cumpărător, nu poate cere instanței respectarea opțiunii inserate în acest contract, Curtea constată că, astfel cum reiese din economia textul criticat, acesta nu conține norme care ar împiedica în vreun fel dreptul promitentului-cumpărător de a se adresa justiției.

În ceea ce privește invocarea dispozițiilor art. 44 alin. (8), art. 135 alin. (1) și alin. (2) lit. a) și art. 136 alin. (5) din Constituție, precum și a prevederilor art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea constată că autorul excepției se rezumă a le menționa și a le reda conținutul, fără însă a motiva în concret în ce constă contrarietatea prevederilor criticate cu acestea.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 alin. (1) lit. b), c) și d) și

art. 93^1 din Legea nr. 85/2006

privind procedura insolvenței, excepție ridicată de Societatea Comercială "MBB Leasing" - S.R.L. din Botoșani în Dosarul nr. 1.496/40/2010 al Tribunalului Botoșani - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 20 octombrie 2011.