Decizia nr. 1515/2011

Acsinte Gaspar - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Daniela Ramona Marițiu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 218 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de Gradimir Peiovici în Dosarul nr. 3.046/30/2010 al Tribunalului Timiș - Secția comercială și de contencios administrativ. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 182D/2011.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Președintele dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 270D/2011, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a acelorași dispoziții de lege, excepție ridicată de Banca de Export-Import a României EximBank - S.A. în Dosarul nr. 3.025/2/2009 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal.

La apelul nominal răspunde doamna Mirela Iaurum, consilierul juridic al autorului excepției, lipsă fiind celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere obiectul excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în dosarele nr. 182D/2011 și nr. 270D/2011, pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor.

Consilierul juridic al Băncii de Export-Import a României EximBank - S.A. este de acord cu conexarea dosarelor.

Reprezentantul Ministerului Public consideră că sunt îndeplinite condițiile legale pentru conexare.

Curtea, în temeiul prevederilor

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , dispune conexarea Dosarului nr. 270D/2011 la Dosarul nr. 182D/2011, care a fost primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul consilierului juridic al Băncii de Export-Import a României EximBank - S.A., care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate. Textul criticat îngrădește liberul acces la justiție. De asemenea, sunt încălcate și prevederile art. 15 din Legea contenciosului administrativ, în temeiul acestui din urmă articol trebuind arătate actele care au pricinuit o vătămare. Dacă autoritatea fiscală nu soluționează contestația formulată împotriva deciziei de impunere, persoana interesată nu se poate adresa instanței de contencios administrativ, fiindu-i îngrădit liberul acces la justiție.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. În acest sens face referire la jurisprudența Curții Constituționale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 7 ianuarie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 3.046/30/2010, Tribunalul Timiș - Secția comercială și de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 218 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de Gradimir Peiovici într-o cauză de contencios administrativ având ca obiect anularea unui act administrativ.

Prin Încheierea din 10 februarie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 3.025/2/2009, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 218 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de Banca de Export-Import a României EximBank - S.A. într-un recurs declarat într-o cauză de contencios administrativ având ca obiect anularea unui act administrativ.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că dispozițiile de lege criticate deschid calea acțiunii în contencios administrativ doar împotriva deciziei pronunțate de organul fiscal în soluționarea contestației, nu și împotriva deciziei de impunere spre a cărei anulare se tinde, ceea ce contravine prevederilor art. 21 din Legea fundamentală. Totodată, textul de lege criticat contravine și prevederilor art. 15 și art. 126 alin. (6) din Legea fundamentală.

Tribunalul Timiș - Secția comercială și de contencios administrativ arată că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal, ca urmare a solicitărilor efectuate de instanța de contencios constituțional, a transmis punctul său de vedere în sensul că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze prezenta excepție.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile

art. 218 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, cu următorul conținut: "Deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii."

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții, autoarea excepției invocă prevederile constituționale ale art. 21 - Accesul liber la justiție.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prin

Decizia nr. 617 din 6 mai 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 390 din 14 iunie 2010, a stabilit că prin procedurile de recurs administrativ reglementate de textul de lege criticat se lasă posibilitatea organelor care au emis actele administrative atacate sau organelor superioare acestora de a reveni asupra măsurilor luate sau de a le redimensiona în limitele prevăzute de lege. Cu același prilej, Curtea a mai reținut că actele de soluționare de către organele administrative a contestațiilor, respectiv a reclamațiilor formulate potrivit dispozițiilor din Codul de procedură fiscală, nu sunt, așadar, acte de jurisdicție, ci acte administrative supuse cenzurii instanței de judecată. Așa fiind, Curtea a reținut că textul legal criticat nu încalcă art. 21 din Constituție.

Totodată, prin

Decizia nr. 95 din 1 februarie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 320 din 10 mai 2011, Curtea a reținut că trebuie distins între mai multe ipoteze, după cum urmează:

1. Organul fiscal competent nu a soluționat contestația deoarece a suspendat, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă sau când soluționarea cauzei depinde, în tot ori în parte, de existența sau inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți.

2. Organul fiscal competent nu a soluționat contestația în termenul de 45 de zile prevăzut de

art. 70 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, fără a exista vreun motiv de suspendare.

Având în vedere dispozițiile

Ordonanței Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, precum și pe cele ale

Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 , Curtea a observat că o atare situație se circumscrie nesoluționării în termenul legal a cererii de către organul fiscal. Într-o atare situație, cel care se consideră lezat în drepturile sale prin lipsa actului administrativ fiscal se poate adresa instanței de judecată pentru obligarea organului fiscal de a emite decizia de soluționare a contestației.

3. Organul fiscal competent a soluționat contestația în termenul de 45 de zile prevăzut de

art. 70 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, pronunțând o decizie în acest sens.

Curtea a constatat că în toate cazurile, ulterior pronunțării deciziei de către organul fiscal, contestatorul nemulțumit poate ataca această decizie la instanța de contencios administrativ competentă. În soluționarea cererii, instanța de contencios administrativ este competentă, potrivit

art. 18 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , să se pronunțe și asupra legalității operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecății, adică și asupra actelor administrative fiscale contestate în fața organului fiscal.

De asemenea, Curtea a constatat că eventualul comportament al părților sau al instituțiilor administrative care determină o întârziere în soluționarea contestației nu reprezintă o problemă de constituționalitate, ci o problemă ce ține exclusiv de conduita părților implicate, conduită ce nu este determinată de textul de lege criticat.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, atât considerentele, cât și soluțiile deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 218 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de Gradimir Peiovici în Dosarul nr. 3.046/30/2010 al Tribunalului Timiș - Secția comercială și de contencios administrativ și de Banca de Export-Import a României EximBank - S.A. în Dosarul nr. 3.025/2/2009 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 15 noiembrie 2011.