Decizia nr. 1552/2011

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 42 din Legea nr. 188/1999

privind Statutul funcționarilor publici, excepție ridicată de Constantin Radu Zodilă în Dosarul nr. 3.898/122/2010 al Tribunalului Giurgiu - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 468D/2011.

La apelul nominal răspunde autorul excepției de neconstituționalitate, Constantin Radu Zodilă, lipsă fiind cealaltă parte, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul autorului excepției de neconstituționalitate, care solicită admiterea acesteia, susținând că textul de lege criticat este inechitabil, inegal și imoral, deoarece acțiunea în repararea prejudiciului material nu se poate judeca separat de cea în repararea prejudiciului moral, întrucât cele două instanțe judecătorești ar putea pronunța soluții contradictorii, ceea ce contravine art. 21 din Constituție și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Depune la dosar un "sinoptic" referitor la neconstituționalitatea

art. 42 din Legea nr. 188/1999

privind Statutul funcționarilor publici.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, deoarece neconstituționalitatea nu se poate raporta la compararea a două sau mai multe texte de lege, ci doar la Constituție. Astfel, dreptul la repararea prejudiciului moral este garantat, întrucât

Legea nr. 188/1999

se completează cu

Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 .

Având cuvântul în replică, autorul excepției de neconstituționalitate susține că nu a invocat prevederile Codului muncii, ci doar texte din Constituție și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 17 februarie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 3.898/122/2010, Tribunalul Giurgiu - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 42 din Legea nr. 188/1999

privind Statutul funcționarilor publici. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de reclamantul Constantin Radu Zodilă într-o cauză având ca obiect o obligație de a face.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că prevederile de lege criticate sunt neconstituționale, deoarece art. 8 alin. (1) și

art. 18 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , care guvernează litigiul, învestește instanța de contencios cu judecarea prejudiciului material, cât și cu cel moral, pe când

art. 42 din Legea nr. 188/1999

nu prevede și posibilitatea despăgubirii pentru prejudiciul moral suferit de funcționarul public. Din coroborarea celor două legi, rezultă că funcționarul public se poate adresa instanței de contencios administrativ numai cu privire la repararea prejudiciului material, nu și a celui moral.

Rezultă că nu i se recunoaște funcționarului public "dreptul de acces la instanță" ca parte intrinsecă a "dreptului de acces liber la justiție", astfel cum a fost consacrat în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și cum este prevăzut în art. 21 din Constituție. Funcționarului public i se recunoaște numai o parte a prejudiciului suferit, respectiv prejudiciul material, și aceasta prin restrângerea nejustificată a dreptului de acces la instanță.

Totodată, susține că dispozițiile de lege criticate încalcă și art. 16 din Constituție, funcționarii publici devenind o categorie socială defavorizată și discriminată, în raport cu restul cetățenilor, care constituie majoritate favorizată.

În plus, susține și o "eroare de ordin conceptual" - și anume încălcarea fundamentelor teoretice ale doctrinei juridice, prin eroare fundamentală (error fundamentalis). Astfel, se constată că textul

art. 42 din Legea nr. 188/1999

introduce un tratament juridic diferențiat între instituția juridică "prejudiciu moral" - pe care o subclasează și instituția juridică "prejudiciu material" - pe care o supraclasează. Ambele instituții juridice sunt complementare una față de cealaltă și pot exista separat, una în absența celeilalte. Ambele, însă, întregesc instituția juridică denumită generic sau abstract "prejudiciu". Din acest motiv, nimic de ordin rațional (prezumând buna-credință) nu justifică aplicarea unui tratament subiectiv, preferențial și discriminator în raporturile dintre cele două instituții juridice complementare. Se constată, prin urmare, o eroare de gândire juridică, pe care logica o justifică drept "sofisma error fundamentalis".

În final arată că

art. 269 alin. (1) din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii prevedea obligația angajatorului de a-l despăgubi pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material. După aderarea României la Uniunea Europeană a fost adoptată

Legea nr. 237/2007 , care a introdus posibilitatea obligării angajatorului la despăgubirea morală cauzată angajatului. Prin urmare,

Legea nr. 188/1999

nu a fost actualizată, așa cum s-a întâmplat cu Codul muncii și cu

Legea nr. 554/2004 .

Tribunalul Giurgiu - Secția civilă consideră că reglementarea criticată nu constituie un impediment pentru funcționarii publici care se consideră discriminați la locul de muncă de a se adresa instanței judecătorești pe calea dreptului comun, pentru a solicita repararea prejudiciilor morale, nepatrimoniale suferite în legătură cu serviciul, nefiind constatată vreo contrarietate între prevederile

art. 42 din Legea nr. 188/1999

și cele ale art. 21 din Constituție. Pe de altă parte, dacă sensul interpretării textului de lege este de limitare a despăgubirilor datorate funcționarului public discriminat la valoarea prejudiciului material cauzat de angajator, aceasta echivalează cu o restrângere nepermisă a dreptului la repararea integrală a prejudiciului suferit. Or, această împrejurare ar determina aplicarea unui tratament diferențiat, deci discriminatoriu, unor persoane aflate în aceeași situație juridică.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale. Prin acestea, autoritatea sau instituția publică este obligată să îl despăgubească pe funcționarul public în situația în care acesta a suferit, din culpa autorității sau instituției publice, un prejudiciu material în timpul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu. Astfel, textul de lege criticat nu este contrar art. 16 alin. (1) din Constituție în măsura în care normele supuse controlului de constituționalitate se aplică tuturor celor aflați în situația prevăzută la ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare. Principiul egalității în fața legii nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune un tratament juridic identic numai în situații egale, iar situațiile în mod obiectiv diferite justifică chiar și din punct de vedere constituțional tratamentul juridic diferit. De asemenea, art. 109 din actul normativ criticat prevede că sunt de competența instanțelor de contencios administrativ, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public, oferind astfel funcționarului public posibilitatea de a se adresa instanței de contencios administrativ sau, după caz, instanței judecătorești competente, potrivit legii, în vederea reparării integrale a prejudiciului suferit.

În final, arată că dispozițiile art. 53 din Constituție nu au incidență în cauză.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 42 din Legea nr. 188/1999

privind statutul funcționarilor publici, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, având următoarea redactare:

- Art. 42: "Autoritatea sau instituția publică este obligată să îl despăgubească pe funcționarul public în situația în care acesta a suferit, din culpa autorității sau instituției publice, un prejudiciu material în timpul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu."

Autorul excepției de neconstituționalitate consideră că aceste prevederi de lege contravin dispozițiilor constituționale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil și ale art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține următoarele:

Potrivit art. 21 din Constituție, orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor sale legitime. Prin

Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Curtea Constituțională a statuat că liberul acces la justiție presupune accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește actul de justiție. S-a considerat că legiuitorul are competența exclusivă de a stabili regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, astfel cum rezultă din art. 126 alin. (2) din Constituție.

Totodată, potrivit art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în jurisprudența sa, cu titlu general, că art. 6 paragraful 1 din Convenție garantează oricărei persoane dreptul de a aduce în fața unei instanțe orice pretenție referitoare la drepturi și obligații cu caracter civil (a se vedea Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunțată în Cauza Golder împotriva Marii Britanii, paragraful 36, și Hotărârea din 20 decembrie 2011, pronunțată în Cauza Dokic împotriva Serbiei, paragraful 35).

Având în vedere toate acestea, susținerea autorului excepției - în sensul că nu i se recunoaște funcționarului public "dreptul de acces la instanță" ca parte intrinsecă a "dreptului de acces liber la justiție", astfel cum a fost consacrat în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și cum este prevăzut în art. 21 din Constituție - este neîntemeiată, de vreme ce funcționarului public i se recunoaște atât dreptul de reparare a prejudiciului material în temeiul

art. 42 din Legea nr. 188/1999 , cât și dreptul de reparare a prejudiciului moral în temeiul dreptului comun, fiind astfel garantat accesul la instanță pentru judecarea unei cauze referitoare la drepturi sau obligații cu caracter civil.

De altfel, potrivit

art. 109 din Legea nr. 188/1999 , "Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența instanțelor de contencios administrativ, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe", iar în conformitate cu art. 126 alin. (2) din Constituție, legiuitorul are atribuția de a stabili competența instanțelor judecătorești.

Cât privește susținerea referitoare la încălcarea art. 16 din Constituție, Curtea constată că nici aceasta nu este întemeiată, întrucât dispozițiile de lege criticate nu instituie un tratament juridic diferit pentru funcționarii publici în raport cu celelalte categorii profesionale, din moment ce aceștia au dreptul la repararea prejudiciului suferit. Or, așa cum a statuat Curtea Constituțională în mod constant în jurisprudența sa, principiul constituțional al egalității presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite.

În final, Curtea observă că dispozițiile art. 53 din Legea fundamentală nu au incidență în cauză, deoarece nu s-a constatat restrângerea exercițiului vreunui drept sau al vreunei libertăți fundamentale și, prin urmare, nu ne aflăm în ipoteza prevăzută de norma constituțională invocată.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 42 din Legea nr. 188/1999

privind Statutul funcționarilor publici, excepție ridicată de Constantin Radu Zodilă în Dosarul nr. 3.898/122/2010 al Tribunalului Giurgiu - Secția civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 6 decembrie 2011.