Decizia nr. 23/2012

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 385^2 raportat la art. 362 alin. 1 lit. a) cu referire la art. 385^9 alin. 1 pct. 18 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Valentin Nedelcu în Dosarul nr. 30.785/3/2005 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 848D/2011. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 27 iunie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 30.785/3/2005, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 385^2 raportat la art. 362 alin. 1 lit. a) cu referire la art. 385^9 alin. 1 pct. 18 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Valentin Nedelcu în dosarul de mai sus având ca obiect soluționarea unui recurs în materie penală.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale în măsura în care sunt înțelese în sensul că procurorul poate declara recurs în defavoarea inculpatului după ce acesta a fost achitat în apel, recurs în temeiul căruia împotriva acestuia s-ar putea pronunța o soluție de condamnare în ultimă instanță și, ca atare, nesupusă controlului judiciar realizat de o instanță superioară celei care a pronunțat hotărârea de condamnare.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală a susținut că prevederile de mai sus au legătură cu soluționarea cauzei, dar, contrar dispozițiilor

art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, nu și-a exprimat opinia cu privire la fondul excepției astfel invocate.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 385^2 - Persoanele care pot face recurs raportat la art. 362 alin. 1 lit. a) - Persoanele care pot face apel cu referire la art. 385^9 alin. 1 pct. 18 - Cazurile în care se poate face recurs, toate din Codul de procedură penală, care au următorul conținut:

- Art. 385^2 din Codul de procedură penală: "Pot face recurs persoanele arătate în art. 362, care se aplică în mod corespunzător."; - Art. 362 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală: "Pot face apel:

a) procurorul, în ce privește latura penală și latura civilă.";

- Art. 385^9 alin. 1 pct. 18 din Codul de procedură penală: "Hotărârile sunt supuse casării în următoarele cazuri: [...]

18. când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare."

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prevederile legale menționate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 11 - Dreptul internațional și dreptul intern, art. 15 - Universalitatea, art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 20 - Tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 - Accesul liber la justiție, art. 124 - Înfăptuirea justiției, precum și prevederile art. 2 din Protocolul nr. 7 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitor la Dreptul la două grade de jurisdicție.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile legale criticate au mai fost supuse controlului său din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunțării

Deciziei nr. 839 din 24 iunie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 476 din 12 iulie 2010, Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 385^9 alin. 1 pct. 18 din Codul de procedură penală, statuând că prevederile legale invocate, reglementând ca motive de casare a unei hotărâri judecătorești comiterea unei erori grave de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare, sunt menite să garanteze dreptul tuturor părților de a beneficia de un proces echitabil. O asemenea garanție este instituită și de dispozițiile referitoare la obligativitatea ascultării inculpatului cu ocazia judecării recursului. Astfel, scopul acestei căi de atac constă tocmai în asigurarea unui control judecătoresc al legalității și al aflării adevărului în judecarea și soluționarea cauzelor penale de prima instanță sau de instanța de apel, aspect de natură să contribuie la îndeplinirea exigențelor care condiționează într-o societate democratică procesul echitabil.

Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, considerentele deciziilor mai sus menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

În ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 385^2 raportat la art. 362 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, Curtea constată următoarele:

Dispozițiile art. 362, precum și cele ale art. 385^2 din Codul de procedură penală, privitoare la persoanele care pot face apel și, respectiv, recurs, sunt elaborate în conformitate cu prevederile art. 129 din Constituție, referitoare la folosirea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești în condițiile legii, adică așa cum sunt acestea reglementate prin lege organică adoptată de Parlament, ca unică autoritate legiuitoare a țării. În conformitate cu prevederile art. 131 din Constituție, în sistemul procesului penal român, cu excepțiile prevăzute de lege, procurorul este titularul acțiunii publice. Fiind singurul în drept, în conformitate cu interesele generale ale societății, să pună în mișcare acțiunea, procurorul poate să dinamizeze procesul penal prin folosirea căilor de atac.

Din analiza prevederilor criticate rezultă că nu conțin nicio dispoziție de natură să încalce dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare ori principiul egalității în fața legii a cetățenilor. Dimpotrivă, normele supuse controlului de constituționalitate constituie expresia dreptului părților la un proces echitabil și la soluționarea acestuia într-un termen rezonabil de către o instanță independentă și imparțială, fiind aplicabile tuturor persoanelor ce se află în situații juridice identice. Astfel, în ceea ce îl privește pe inculpat, acesta are posibilitatea pe parcursul întregului proces penal să expună toate apărările sale, poate propune instanței administrarea de probe în apărarea sa, dacă acestea sunt pertinente, concludente și utile cauzei.

De asemenea, prevederile legale invocate, reglementând ca motiv de casare a unei hotărâri judecătorești eroarea gravă de fapt, cu consecința pronunțării unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare, sunt menite să garanteze dreptul tuturor părților de a beneficia de un proces echitabil. Astfel, scopul exercitării acestei căi de atac constă tocmai în asigurarea unui control judecătoresc al legalității și al aflării adevărului în judecarea și soluționarea cauzelor penale de prima instanță sau de instanța de apel, aspect de natură să contribuie la îndeplinirea exigențelor care condiționează într-o societate democratică procesul echitabil. O asemenea exigență este instituită chiar de dispozițiile referitoare la obligativitatea ascultării inculpatului cu ocazia judecării recursului.

În plus, Curtea constată că reglementarea procedurii de judecată, care cuprinde pe lângă sistemul probator și obiectul judecății în recurs, constituie atributul exclusiv al legiuitorului, fiind așadar o aplicare a prevederilor art. 126 și art. 129 din Constituție. Mai mult, în legislația procedural penală română, recursul este, de regulă, al treilea grad de jurisdicție în condițiile în care art. 2 din Protocolul nr. 7 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale consacră doar obligația statelor membre de a institui un minimum de două grade de jurisdicție.

De asemenea, împrejurarea că procurorul poate declanșa procedura recursului în pofida faptului că anterior inculpatul a fost achitat nu este de natură a afecta prevederile constituționale invocate, cu atât mai mult cu cât însuși paragraful 2 al art. 2 din Protocolul nr. 7 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, invocat în susținerea excepției, instituie anumite excepții de la principiul dreptului la două grade de jurisdicție în materie penală, respectiv atunci când cel interesat a fost declarat vinovat și condamnat ca urmare a unui recurs împotriva achitării sale.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 385^2 raportat la art. 362 alin. 1 lit. a) cu referire la art. 385^9 alin. 1 pct. 18 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Valentin Nedelcu în Dosarul nr. 30.785/3/2005 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 17 ianuarie 2012.