Decizia nr. 11/2012

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Daniela Maftei.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 15 din Legea nr. 272/2004

privind protecția și promovarea drepturilor copilului, excepție ridicată de Adrian Roșca în Dosarul nr. 21.429/245/2009 al Tribunalului Iași - Secția civilă, și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 181D/2011.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 519 din 3 noiembrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 21.429/245/2009, Tribunalul Iași - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a

art. 15 din Legea nr. 272/2004

privind protecția și promovarea drepturilor copilului, excepție ridicată de Adrian Roșca într-o cauză civilă având ca obiect stabilirea programului de vizitare a minorului.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile de lege criticate sunt neconstituționale, întrucât permit părintelui căruia nu i s-a încredințat copilul de a avea legături personale necondiționate cu acesta, fără a se institui o serie de măsuri asigurătorii și garanții ce se impun a fi luate cu privire la exercitarea efectivă a relațiilor personale, în acord cu interesul superior al copilului.

Tribunalul Iași - Secția civilă consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât instanța de judecată este competentă să stabilească, în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărui caz în parte, modalitățile concrete de exercitare a relațiilor personale între părinte și minor, sub rezerva interesului superior al copilului. În susținerea acestei opinii, se invocă jurisprudența Curții Constituționale în materie, și anume

Decizia nr. 1.290/2009 .

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 15 din Legea nr. 272/2004

privind protecția și promovarea drepturilor copilului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 557 din 23 iunie 2004.

Textul de lege criticat are următorul cuprins:

- Art. 15: "(1) În sensul prezentei legi, relațiile personale se pot realiza prin:

a) întâlniri ale copilului cu părintele ori cu o altă persoană care are, potrivit prezentei legi, dreptul la relații personale cu copilul;

b) vizitarea copilului la domiciliul acestuia;

c) găzduirea copilului pe perioadă determinată de către părintele sau de către altă persoană la care copilul nu locuiește în mod obișnuit;

d) corespondență ori altă formă de comunicare cu copilul;

e) transmiterea de informații copilului cu privire la părintele ori la alte persoane care au, potrivit prezentei legi, dreptul de a menține relații personale cu copilul;

f) transmiterea de informații referitoare la copil, inclusiv fotografii recente, evaluări medicale sau școlare, către părintele sau către alte persoane care au dreptul de a menține relații personale cu copilul.

(2) Transmiterea informațiilor prevăzute la alin. (1) lit. e) și f) se va face cu respectarea interesului superior al copilului, precum și a dispozițiilor speciale vizând confidențialitatea și transmiterea informațiilor cu caracter personal."

Autorul excepției consideră că prevederile

art. 15 din Legea nr. 272/2004

contravin atât dispozițiilor constituționale ale art. 11 alin. (1) și (2) privind dreptul internațional și dreptul intern, cât și prevederilor art. 3 referitoare la protecția și îngrijirea copilului, conform interesului superior al acestuia, și art. 9 alin. (3) privind dreptul copilului de a întreține relații personale și contacte directe cu cei doi părinți ai săi din Convenția cu privire la drepturile copilului, ratificată de România prin

Legea nr. 18/1990 , precum și prevederilor art. 1 privind scopul Convenției, art. 4 alin. (3) referitoare la relațiile personale între un copil și părinții săi, art. 7 lit. c) relativ la soluționarea litigiilor în materia relațiilor personale și art. 10 privind măsuri asigurătorii și garanții ce trebuie luate cu privire la relațiile personale din Convenția asupra relațiilor personale care privesc copiii, adoptată la Strasbourg la 15 mai 2003, ratificată prin

Legea nr. 87/2007 .

Examinând excepția, Curtea constată că prevederile de lege criticate au mai făcut obiect al controlului de constituționalitate, prin raportare la aceleași dispoziții constituționale și convenționale invocate în cauza de față și având o motivare similară, în acest sens fiind

Decizia nr. 1.290 din 8 octombrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 19 noiembrie 2009.

Prin această decizie, Curtea a reținut că

art. 15 din Legea nr. 272/2004

reglementează o enumerare, fără caracter exhaustiv, a modalităților de realizare a relațiilor personale între copil și părinți, rude, precum și alte persoane față de care copilul a dezvoltat legături de atașament. Potrivit art. 14 alin. (1) din aceeași lege, copilul "are dreptul de a menține relații personale" cu persoanele menționate anterior, alin. (3) al aceluiași articol reglementând faptul că "părinții sau un alt reprezentant legal al copilului nu pot împiedica relațiile personale ale acestuia cu [... ] alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viața de familie, decât în cazurile în care instanța decide în acest sens, apreciind că există motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului".

Curtea a constatat că, potrivit

art. 1 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 , acest act normativ reglementează cadrul legal privind respectarea, promovarea și garantarea drepturilor copilului și se subordonează cu prioritate interesului superior al acestuia. Potrivit art. 2 din această lege, principiul interesului superior al copilului este impus inclusiv în legătură cu drepturile și obligațiile ce le revin părinților sau altor reprezentanți legali și prevalează în toate demersurile și deciziile ce privesc copiii, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești. Aceste din urmă prevederi sunt expresia dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Convenția cu privire la drepturile copilului, ratificată de România prin

Legea nr. 18/1990 , potrivit cărora "în toate acțiunile care privesc copiii, întreprinse de instituțiile de asistență socială publice sau private, de instanțele judecătorești, autoritățile administrative sau de organele legislative, interesele copilului vor prevala".

Având în vedere toate acestea, Curtea constată că nu pot fi reținute motivele de neconstituționalitate invocate de autorul excepției, prevederile de lege criticate fiind în acord cu dispozițiile constituționale și cu cele din actele internaționale invocate.

Mai mult, atât Convenția cu privire la drepturile copilului, cât și Convenția asupra relațiilor personale care privesc copiii au fost ratificate prin

Legea nr. 18/1990 , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 13 iunie 2001, respectiv prin

Legea nr. 87/2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 17 aprilie 2007.

Potrivit art. 11 alin. (2) din Constituție, "Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern", statul român fiind obligat să îndeplinească cu bună-credință obligațiile ce îi revin din tratatele la care este parte, aplicându-se cu prioritate reglementările internaționale, dacă există neconcordanțe între actele internaționale privind drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, conform art. 20 alin. (2) din Legea fundamentală.

În aceste condiții, instanța de judecată, în soluționarea litigiilor în materie de relații personale care privesc copiii, va face aplicarea directă a dispozițiilor din actele internaționale privind drepturile copilului, în condițiile dispozițiilor constituționale invocate.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, aceste considerente își mențin valabilitatea și în prezenta cauză.

Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 15 din Legea nr. 272/2004

privind protecția și promovarea drepturilor copilului, excepție ridicată de Adrian Roșca în Dosarul nr. 21.429/245/2009 al Tribunalului Iași - Secția civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 17 ianuarie 2012.