Decizia nr. 44/2012

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Benke Karoly - magistrat-asistent-șef

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 1, 3 și 4 din Legea nr. 119/2010

privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, excepție ridicată de Vasile Nițescu în Dosarul nr. 47.312/3/2010 al Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 375D/2011.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, invocând, în acest sens,

Decizia Curții Constituționale nr. 871 din 25 iunie 2010 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 31 ianuarie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 47.312/3/2010, Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 1, 3 și 4 din Legea nr. 119/2010

privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, excepție ridicată de Vasile Nițescu într-o cauză având ca obiect soluționarea contestației formulate împotriva deciziei de pensionare emise în temeiul

Legii nr. 119/2010 .

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că dispozițiile legale criticate sunt retroactive, întrucât afectează drepturile deja stabilite prin deciziile de pensionare emise. Se arată că acestea creează o vădită discriminare între funcționarii publici parlamentari și magistrați, întrucât numai magistrații beneficiază de pensie de serviciu motivat de faptul că sunt supuși unor incompatibilități, în condițiile în care legea prevede și în sarcina funcționarilor publici parlamentari anumite incompatibilități.

De asemenea, se arată că pensia de serviciu reprezintă un bun, astfel că prin modificarea cuantumului pensiei acordate anterior legiuitorul a atins substanța dreptului de proprietate de care se bucură beneficiarul unei pensii speciale, ceea ce încalcă dreptul de proprietate privată garantat de art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și art. 44 din Constituție.

Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, contrar

art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 , nu și-a exprimat opinia asupra excepției de neconstituționalitate, apreciind că prin exprimarea acesteia sar antepronunța cu privire la fondul litigiului dedus judecății sale.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispozițiile

art. 1, 3 și 4 din Legea nr. 119/2010

privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010. În realitate, dat fiind că autorul excepției face parte din categoria funcționarilor publici parlamentari, critica sa vizează numai art. 1 lit. e), art. 3 și

art. 4 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 119/2010 , texte asupra cărora Curtea urmează a se pronunța prin prezenta decizie și care au următorul cuprins:

- Art. 1 lit. e): "Pe data intrării în vigoare a prezentei legi, următoarele categorii de pensii, stabilite pe baza legislației anterioare, devin pensii în înțelesul

Legii nr. 19/2000

privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare: [...]

e) pensiile de serviciu ale funcționarilor publici parlamentari";

- Art. 3: "(1) Pensiile prevăzute la art. 1, stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de

Legea nr. 19/2000 , cu modificările și completările ulterioare.

(2) În situația pensiilor dintre cele prevăzute la alin. (1), care au fost stabilite în baza legilor speciale, pensia din sistemul public se determină considerându-se a fi îndeplinite condițiile de acordare prevăzute de

Legea nr. 19/2000 , cu modificările și completările ulterioare.

(3) În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, se elaborează metodologia de recalculare a pensiilor prevăzute la art. 1, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.";

- Art. 4 alin. (1) lit. b) și alin. (2): "(1) Recalcularea pensiilor prevăzute la art. 1 se realizează de către instituțiile în evidența cărora se află persoanele beneficiare, după cum urmează: [...]

b) într-o perioadă de 30 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la art. 3 alin. (3), pentru pensiile prevăzute la art. 1 lit. c) - h).

(2) Cuantumul pensiilor recalculate potrivit prevederilor alin. (1) se stabilește în baza punctajului mediu anual, determinat potrivit prevederilor

Legii nr. 19/2000 , cu modificările și completările ulterioare, și se plătește de la data de întâi a lunii următoare expirării perioadei de recalculare prevăzute la alin. (1) lit. a) sau b), după caz."

Autorul excepției susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 44 alin. (1) privind dreptul de proprietate privată, art. 47 alin. (2) privind dreptul de pensie, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și art. 73 privind categoriile de legi. Totodată, sunt invocate dispozițiile art. 15 privind derogarea în caz de stare de urgență și art. 17 privind interzicerea abuzului de drept din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și art. 1 privind protecția proprietății din Protocolul adițional la Convenție.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prin

Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010,

Decizia nr. 1.283 din 29 septembrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 22 noiembrie 2011, sau

Decizia nr. 1.284 din 29 septembrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 25 noiembrie 2011, a statuat în sensul constituționalității dispozițiilor

Legii nr. 119/2010

în raport cu critici similare cu cele formulate în prezenta cauză.

Astfel, întreaga

Lege nr. 119/2010 , conformându-se dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție, afectează pensiile speciale doar pe viitor și numai în ceea ce privește cuantumul acestora. Celelalte condiții privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate în acea profesie și vârsta eligibilă, nu sunt afectate de noile reglementări. De asemenea, legea în discuție nu se răsfrânge asupra prestațiilor deja obținute anterior intrării sale în vigoare, care constituie facta praeterita. Dispozițiile legale criticate nu impietează cu nimic asupra calității de pensionar dobândite în temeiul reglementărilor legale în vigoare la momentul emiterii deciziei de pensionare. Astfel, această decizie este o faptă constitutivă a unei situații juridice realizate înainte de o eventuală intrare în vigoare a prevederilor criticate. Rezultă că, sub aspectul cuantumului pensiei, efectele acestei decizii de pensionare rămân câștigate pe toată perioada cuprinsă între emiterea deciziei de pensionare și momentul la care va intra în vigoare prezenta lege. Doar dacă prezenta lege ar fi diminuat sau crescut cuantumul pensiei aflate în plată pe perioada menționată, aceasta cu siguranța ar fi fost retroactivă, încălcând art. 15 alin. (2) din Constituție, întrucât ar fi desființat o facta praeterita.

Prin urmare, ceea ce se subsumează, în mod evident, conceptului de facta praeterita este dobândirea calității de pensionar. Însă, cu privire la drepturile rezultate în urma obținerii calității menționate, se observă că acestea se constituie în veritabile efecte rezultante ale actului de pensionare, ceea ce nu înseamnă că actul de pensionare determină a priori și ad aeternam cuantumul pensiei/drepturilor aflate în plată. Astfel, prestațiile de asigurări sociale, subsecvente actului de pensionare, nu pot fi considerate ab initio ca fiind facta praeterita. Ele devin facta praeterita pe măsura curgerii timpului. Însă cuantumul pensiei la care este îndrituit pensionarul pentru perioada ce urmează unei luni încheiate este mai degrabă un efect viitor al raporturilor juridice trecute - facta futura, întrucât raportul juridic trecut, în speța de față, se constituie chiar în dobândirea calității de pensionar și toate prestațiile succesive lunare sub forma pensiei sunt facta futura, care, pe măsura trecerii timpului, devin facta praeterita.

Pensia de serviciu este compusă, principial, din două elemente, indiferent de modul de calcul specific stabilit de prevederile legilor speciale, și anume: pensia contributivă și un supliment din partea statului care, prin adunarea cu pensia contributivă, să reflecte cuantumul pensiei de serviciu stabilit în legea specială. Acordarea acestui supliment ține de politica statului în domeniul asigurărilor sociale și nu se subsumează dreptului constituțional la pensie, ca element constitutiv al acestuia. Obligația statului este aceea de a nu reduce cuantumul pensiei sub nivelul stabilit în sistemul general de pensionare, întrucât, prin calitatea de asigurat la sistemul de asigurări sociale, persoana în cauză și-a garantat dreptul la pensia de drept comun tocmai prin plata contribuțiilor. Este un drept pe care l-a obținut și realizat prin plata contribuțiilor legal datorate. De asemenea, nu există un drept constituțional la pensie de serviciu, astfel încât, cu privire la suplimentul acordat de stat, nu se poate susține că este un drept viitor câștigat ad aeternam din moment ce este sub condiție.

Având în vedere că pensiile de serviciu nu reprezintă un privilegiu, ci au o justificare obiectivă și rațională, acestea pot fi eliminate doar dacă există o rațiune, o cauză suficient de puternică spre a duce în final la diminuarea prestațiilor sociale ale statului sub forma pensiei. Or, în cazul

Legii nr. 119/2010

privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, o atare cauză o reprezintă necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităților existente în sistem și, nu în ultimul rând, situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât și cel al asigurărilor sociale de stat. Astfel, această măsură nu poate fi considerată ca fiind arbitrară; de asemenea, textul criticat nu impune o sarcină excesivă asupra destinatarilor ei, ea aplicându-se tuturor pensiilor de serviciu, nu selectiv, nu prevede diferențieri procentuale pentru diversele categorii cărora li se adresează pentru a nu determina ca una sau alta să suporte mai mult sau mai puțin măsura de reducere a venitului obținut dintr-o atare pensie.

Partea necontributivă a pensiei de serviciu, chiar dacă poate fi încadrată, potrivit interpretării pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat-o art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în noțiunea de "bun", ea reprezintă totuși, din această perspectivă, un drept câștigat numai cu privire la prestațiile de asigurări sociale realizate până la data intrării în vigoare a noii legi, iar suprimarea acestora pentru viitor nu are semnificația exproprierii.

Mai mult, și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, spre exemplu, în hotărârile din 8 decembrie 2009 și din 31 mai 2011, pronunțate în cauzele Munoz Diaz împotriva Spaniei, paragraful 44, respectiv Maggio și alții împotriva Italiei, paragraful 55, a reiterat jurisprudența sa cu privire la faptul că drepturile decurgând din sistemul de asigurări sociale sunt drepturi patrimoniale protejate de art. 1 din Protocolul adițional la Convenție, dar acest lucru nu înseamnă că implică un drept la dobândirea proprietății sau la o pensie într-un anumit cuantum (a se vedea, în același sens, și hotărârile din 12 octombrie 2004 și 28 septembrie 2004, pronunțate în cauzele Kjartan Asmundsson împotriva Islandei, paragraful 39, respectiv Kopecky împotriva Slovaciei, paragraful 35). Reducerea sau încetarea plății unui anumit cuantum al beneficiului acordat poate constitui o intervenție în privința bunului ce trebuie justificată (Maggio și alții împotriva Italiei, paragraful 58). Curtea a arătat că sistemul de securitate socială este expresia solidarității societății în raport cu membrii săi vulnerabili (Maggio și alții împotriva Italiei, paragraful 61), aspect esențial pe care Curtea de la Strasbourg l-a luat în seamă atunci când a analizat dacă restrângerea adusă implica o sarcină individuală excesivă. Curtea a mai arătat că statele au o marjă largă de apreciere atunci când reglementează sistemul de pensii (paragraful 63) și că scăderea cuantumului pensiei cu aproape 50% nu este de natură să știrbească esența dreptului la pensie, reclamantul fiind deci obligat să suporte o scădere rezonabilă și proporțională (paragrafele 62 și 63). Nu în ultimul rând, din paragraful 63 al hotărârii reiese că o reducere a cuantumului pensiei în vederea egalizării unor stări de fapt existente este de dorit, respectiv acordarea unui cuantum al pensiei în funcție de contribuțiile vărsate, și nu în funcție de cuantumul concret al salariului (sistem contributiv versus sistem retributiv); în aceste condiții, pierderea parțială a unei părți din pensie nu este o sarcină individuală excesivă (paragraful 63) - a se vedea, în același sens, și Hotărârea din 25 octombrie 2011, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Valkov și alții împotriva Bulgariei, paragraful 97.

Curtea a mai constatat că eliminarea pensiilor de serviciu reglementată de

Legea nr. 119/2010

nu a reprezentat o sarcină individuală excesivă, această sarcină fiind suportată de cvasimajoritatea personalului angajat în domeniul public care beneficia de astfel de pensii în egală măsură (spre deosebire de cele reținute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei, precitată). Ajustarea dictată de principiul contributivității nu numai că elimină un beneficiu suplimentar acordat unor angajați ai statului, dar îi integrează pe cvasimajoritatea acestora într-un sistem unic de pensii publice. Totodată, conform jurisprudenței Curții, dreptul la pensie nu este afectat decât atunci când este redusă pensia contributivă (a se vedea

Decizia nr. 872

și

Decizia nr. 874 din 25 iunie 2010 , publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010); or, în cauza de față, nu se pune o atare problemă, pensia contributivă nefiind în niciun fel afectată sau restrânsă.

De asemenea, cuantumurile viitoare ale pensiilor aflate în plată nu pot fi subsumate unui drept de proprietate pe care beneficiarul unei pensii l-ar avea. Cuantumul pensiei reprezintă un bun numai în măsura în care acesta a devenit exigibil.

Curtea, prin deciziile amintite, a mai reținut că dispozițiile procedurale cuprinse în art. 3 și

art. 4 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 119/2010

nu încalcă cu nimic art. 15 alin. (2), art. 44 alin. (1) sau art. 47 din Constituție, ele reprezentând prevederi de natură tehnică, legiuitorul fiind îndrituit să stabilească atât termenele în interiorul cărora autoritățile publice să ducă la îndeplinire operațiunea de recalculare a pensiilor, cât și modalitatea concretă de calcul al noilor pensii, prin trimiterea generală pe care o face la principiile fostei

Legi nr. 19/2000

- în prezent, trimiterea, desigur, vizează

Legea nr. 263/2010

privind sistemul unitar de pensii publice.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

În continuarea celor de mai sus, Curtea, având în vedere că autorul excepției de neconstituționalitate a deținut calitatea de funcționar public parlamentar și, în consecință, a beneficiat de o pensie de serviciu în considerarea acestei calități, reține că funcționarii publici parlamentari nu reclamă un tratament juridic identic cu cel al magistraților în privința pensiei de serviciu, aceștia nebeneficiind, în mod cumulativ, de o consacrare constituțională și de garanții de independență specifice magistraților. De altfel, nici sub aspectul incompatibilităților funcționarii publici parlamentari și magistrații nu se află în aceeași situație juridică, având în vedere că

art. 9 din Legea nr. 7/2006

privind statutul funcționarului public parlamentar, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 25 mai 2009, prevede: "Calitatea de funcționar public parlamentar este incompatibilă cu orice altă funcție publică, cu excepția funcțiilor și activităților didactice din învățământul superior, cercetare științifică și creație literar-artistică, precum și cu excepția funcțiilor exercitate în domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuțiile exercitate ca funcționar public parlamentar, potrivit fișei postului."

Se mai reține că autorul excepției nu își motivează critica în raport cu art. 73 din Constituție, iar Curtea nu are competența de a complini lipsa acestui element din structura excepției de neconstituționalitate, astfel încât nu va analiza pretinsa neconstituționalitate a textului legal criticat în raport cu acest text constituțional. Totodată, art. 53 din Constituție nu are incidență în cauză, având în vedere că nu s-au constatat atingeri aduse drepturilor și libertăților fundamentale. Nici art. 15 și 17 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, invocate în cauză, nu sunt aplicabile, acestea nevizând ipoteza normativă a textelor legale criticate.

În fine, Curtea observă că prin

Decizia nr. 353 din 29 iunie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 693 din 2 august 2005, sau

Decizia nr. 1.287 din 29 septembrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 893 din 16 decembrie 2011, a stabilit cu titlu de principiu că, "în mod evident, exprimarea opiniei de către instanță asupra excepției de neconstituționalitate nu poate avea semnificația unei antepronunțări interzise instanței de fond de dispozițiile Codului de procedură civilă, de vreme ce nu ea este competentă să soluționeze excepția, această prerogativă de a se pronunța asupra excepției de neconstituționalitate aparținând în exclusivitate Curții Constituționale, conform dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție".

Prin urmare, Curtea a reținut că, indiferent de obiectul litigiului dedus judecății sale, instanța judecătorească trebuie să respecte exigențele imperative ale

art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 , astfel încât, în situația în care decide sesizarea Curții Constituționale, își va exprima întotdeauna opinia. O atare atitudine este de esența colaborării dintre judecătorul a quo și cel a quem. A accepta punctul de vedere al instanței ar echivala chiar cu limitarea posibilității acesteia de a ridica din oficiu excepții de neconstituționalitate pe motiv că s-ar antepronunța, ceea ce este inadmisibil. Curtea a concluzionat, prin

Decizia nr. 1.287 din 29 septembrie 2011 , că nesocotirea

Deciziei nr. 353 din 29 iunie 2005

echivalează cu încălcarea efectelor sale general obligatorii, efecte prevăzute în art. 147 alin. (4) din Constituție.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 1 lit. e) ,

art. 3 ,

art. 4 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 119/2010

privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, excepție ridicată de Vasile Nițescu în Dosarul nr. 47.312/3/2010 al Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 24 ianuarie 2012.