Ordinul nr. 283/2012
pentru modificarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3.294/2011 privind competența de exercitare a verificării situației fiscale personale
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Modifică 1
- Ordinul nr. 3294/2011 14 octombrie 2011 privind competența de exercitare a verificării situației fiscale personale
În temeiul
art. 12 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 109/2009
privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu modificările și completările ulterioare, al
art. 109^1 alin. (11) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003
privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și al dispozițiilor
Hotărârii Guvernului nr. 248/2011
privind aprobarea Procedurii de aplicare a metodelor indirecte pentru stabilirea bazei impozabile ajustate, cu modificările și completările ulterioare,
președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală emite următorul ordin:
Articolul I
Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3.294/2011
privind competența de exercitare a verificării situației fiscale personale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 747 din 25 octombrie 2011, se modifică după cum urmează:
- Articolul 1 va avea următorul cuprins:
"Art. 1. - (1) În înțelesul prevederilor cap. III «Dispoziții speciale privind verificarea persoanelor fizice supuse impozitului pe venit» al titlului VII «Inspecția fiscală» din
Ordonanța Guvernului nr. 92/2003
privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, structura competentă din cadrul aparatului central al Agenției Naționale de Administrare Fiscală în efectuarea verificării situației fiscale personale, pe întregul teritoriu al țării, este Direcția verificări fiscale. (2) Pentru efectuarea verificării fiscale prealabile documentare, a verificării fiscale și a reverificării persoanelor fizice supuse impozitului pe venit, competența revine direcției generale a finanțelor publice județene în a cărei rază teritorială se află domiciliul fiscal al persoanei fizice verificate.
(3) În cazul persoanelor fizice al căror domiciliu fiscal se află pe raza municipiului București competența prevăzută la alin. (1) revine administrației finanțelor publice a sectorului în a cărei rază teritorială se află domiciliul fiscal al persoanei fizice verificate."
Articolul II
Direcția verificări fiscale, precum și direcțiile generale ale finanțelor publice județene și a municipiului București vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Articolul III
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, Sorin Blejnar București, 2 martie 2012. Nr. 283.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.