Decizia nr. 105/2012

Augustin Zegrean - președinte

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Andreea Costin - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 1 lit. f) din Legea nr. 119/2010

privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, excepție ridicată de Nicolae Sersea în Dosarul nr. 7.293/110/2010 al Tribunalului Bacău - Secția civilă, și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 470D/2011.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată față de jurisprudența Curții Constituționale în materie, cu referire la

Decizia nr. 1.579 din 13 decembrie 2011 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 4 martie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 7.293/110/2010, Tribunalul Bacău - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 1 lit. f) din Legea nr. 119/2010

privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.

Excepția a fost ridicată de Nicolae Sersea cu prilejul soluționării unei contestații privind decizia de pensionare emisă în temeiul

Legii nr. 119/2010 .

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispoziția legală criticată aduce atingere principiului constituțional al separației puterilor în stat prin crearea unui evident dezechilibru între puterea legiuitoare și puterea judecătorească. În opinia sa, acest dezechilibru este datorat diferitelor modalități de exercitare a drepturilor și obligațiilor de către cei care poartă autoritatea, astfel încât, dacă magistrații se bucură în continuare de pensie de serviciu, același drept trebuie acordat și parlamentarilor. De asemenea, prevederile legale criticate aduc atingere autorității, independenței și reprezentativității mandatului de parlamentar, întrucât acesta poate fi și o persoană cu o modestă situație materială, care are nevoie de mijloace decente și suficiente pentru a face față unei poziții de autoritate precum aceasta. În plus, statutul de parlamentar este de natură a marca întreaga existență a persoanei respective, care poate suporta consecințe de ordin moral sau fizic, un fost membru al Parlamentului având, în orice țară civilizată, un statut post mandat special, caracterizat printr-o anumită nevoie de ținută și prestanță.

Totodată, autorul excepției susține că dispozițiile legale criticate încalcă și prevederile constituționale ale art. 20 raportat la prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece la obținerea mandatului de parlamentar s-a născut o speranță legitimă privind pensia de serviciu, care este considerată un "bun". Afectarea acestui drept echivalează cu o expropriere. Cu alte cuvinte, odată devenit membru al Parlamentului, fiecare parlamentar știe care sunt drepturile și obligațiile sale, inclusiv cele patrimoniale, cum sunt indemnizația și dreptul la pensie. Aceste aspecte nu sunt simple prevederi într-un contract de muncă, contract care nici nu există în acest caz, ci fac parte dintr-o serie de caracteristici care dau specificitate mandatului de parlamentar, așa cum este definit de legea specială.

Tribunalul Bacău - Secția civilă consideră că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată, dispozițiile legale criticate fiind în concordanță cu prevederile constituționale ale art. 1 alin. (4), art. 61 alin. (1) și ale art. 69 alin. (1), deoarece, în considerarea principiului separației și echilibrului puterilor în stat, o lege poate include dispoziții comune privind dreptul de pensie pentru reprezentanții fiecărei puteri, însă aceasta nu exclude reglementarea diferențiată a pensiei de serviciu față de pensia comună de asigurări sociale, justificată obiectiv și rezonabil pe existența unui statut constituțional restrictiv de drepturi, atât timp cât principiul echilibrului nu poate transgresa și la nivelul drepturilor și obligațiilor cuprinse în statutul special al reprezentanților fiecărei puteri.

În ceea ce privește critica de neconstituționalitate privind încălcarea art. 20 din Constituție raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, instanța consideră că sunt valabile cele reținute de Curtea Constituțională prin

Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010 .

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 1 lit. f) din Legea nr. 119/2010

privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010, care au următorul cuprins:

- Art. 1 lit. f): "Pe data intrării în vigoare a prezentei legi, următoarele categorii de pensii, stabilite pe baza legislației anterioare, devin pensii în înțelesul

Legii nr. 19/2000

privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare:

[...]

f) pensiile de serviciu ale deputaților și senatorilor;".

Autorul excepției susține că prevederile de lege criticate contravin următoarelor dispoziții din Constituție: art. 1 alin. (4) privind principiul separației și echilibrului puterilor, art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului, art. 69 alin. (1) privind mandatul reprezentativ și art. 44 alin. (1) privind proprietatea privată. De asemenea, consideră că sunt încălcate dispozițiile art. 20 din Constituție prin raportare la art. 1 din Primul Protocol la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind dreptul de proprietate.

Totodată, invocă cele reținute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Decizia Comisiei privind admisibilitatea din 16 decembrie 1974 pronunțată în Cauza Muller împotriva Austriei (Cererea nr. 5.849/72), Hotărârea din 24 iunie 2003 pronunțată în Cauza Stretch împotriva Marii Britanii, Hotărârea din 12 octombrie 2004 pronunțată în Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei, Decizia privind admisibilitatea din 18 octombrie 2005 pronunțată în Cauza Banfield împotriva Marii Britanii (Cererea nr. 6.223/04), Hotărârea din 15 septembrie 2009 pronunțată în Cauza Moskal împotriva Poloniei.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile legale criticate au mai fost supuse controlului instanței de contencios constituțional prin raportare la critici similare, în acest sens fiind

Decizia nr. 1.285 din 29 septembrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 828 din 23 noiembrie 2011,

Decizia nr. 1.471 din 8 noiembrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 35 din 16 ianuarie 2012, precum și

Decizia nr. 1.579 din 13 decembrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 38 din 17 ianuarie 2012.

Referitor la critica privind încălcarea principiului separației și echilibrului puterilor în stat, Curtea a reținut că acest principiu constituțional consacră, într-adevăr, o diviziune a diferitelor funcții ale statului, care tinde la asigurarea unui echilibru în exercițiul acestora. Acest echilibru se realizează, în primul rând, prin modul de reglementare a atribuțiilor inerente celor 3 autorități în stat, ceea ce presupune asigurarea independenței funcționale a acestora, dar nu exclude, pe de altă parte, existența unui mecanism de control reciproc între ele. Concretizarea acestui principiu se asigură, totodată, pe mai multe niveluri, vizând nu doar autoritățile, la modul general, ci și persoanele prin care se exercită autoritatea judecătorească, legislativă sau executivă în stat, în sensul prevenirii exercitării oricărei forme de influență ori constrângere personală care ar aduce atingere principiului în discuție.

Răsfrângerea principiului separației puterilor în stat asupra statutului persoanelor care exercită funcții în cadrul celor 3 puteri în stat, respectiv cea judecătorească, legislativă sau executivă, nu poate primi însă și semnificația existenței unei obligații de asigurare a unor drepturi identice între diferitele categorii socioprofesionale. Altfel spus, principiul amintit nu este echivalent și nu presupune un tratament juridic identic între persoane care desfășoară activități diferite, îndeplinind funcții distincte.

În ceea ce privește critica referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 61 alin. (1) și art. 69 alin. (1) din Constituție, Curtea reține că mandatul reprezentativ al parlamentarilor presupune exercitarea voinței politice a poporului prin intermediul aleșilor, independent însă de orice influență din partea unui corp electoral distinct. Altfel spus, parlamentarul va trebui să asigure, în exercițiul mandatului său, interesele întregii națiuni, indiferent de opțiunile particulare ale electorilor săi. Firește, această independență de opțiune a parlamentarului trebuie asigurată prin diferite garanții, care presupun, pe de o parte, stabilirea unor incompatibilități, precum cele prevăzute de art. 71 din Constituție, dar și a unor măsuri de protecție, așa cum este imunitatea juridică de care se bucură parlamentarii pe durata exercitării mandatului. Din această perspectivă, asigurarea unei indemnizații și a altor drepturi de natură să prevină deturnarea opțiunii politice către interese de ordin personal poate apărea ca o garanție a independenței parlamentarului. În aceeași măsură însă obținerea unor astfel de drepturi nu trebuie să constituie criteriul obținerii unui mandat parlamentar, ceea ce ar reprezenta, de asemenea, o îndepărtare de la scopul existenței acestuia. Totodată, Curtea observă că în cazul parlamentarilor nu se poate vorbi despre o imparțialitate absolută, așa cum se cere în justiție, amprenta politică fiind de esența mandatului parlamentar. Mai mult, interdicțiile cărora li se supun parlamentarii sunt mai restrânse decât cele impuse magistraților și se întind doar pe durata exercitării mandatului de parlamentar, limitată în timp.

Din toate aceste considerente se desprinde concluzia că, deși statutul de care se bucură deputații și parlamentarii, ca reprezentanți ai voinței poporului, poate constitui temei al acordării unei pensii de serviciu, aceasta însă nu poate fi considerată ca o consecință constituțională a dispozițiilor art. 61 alin. (1) și art. 69 alin. (1), astfel că reprezintă o opțiune a legiuitorului, dar nu și o obligație a acestuia de a legifera în acest sens.

În ceea ce privește critica de neconstituționalitate privind încălcarea art. 20 din Constituție, raportat la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea constată că, potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției, "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale".

Având în vedere însă cele două componente ale pensiei de serviciu, precum și faptul că a doua componentă, adică suplimentul din partea statului, se acordă numai în măsura în care există resursele financiare necesare, suprimarea pentru viitor a acestei componente, fără afectarea părții contributive, nu poate avea semnificația unei exproprieri.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Hotărârea din 31 mai 2011, pronunțată în Cauza Maggio și alții împotriva Italiei, în paragraful 55, a reiterat jurisprudența sa cu privire la faptul că drepturile decurgând din sistemul de asigurări sociale sunt drepturi patrimoniale protejate de art. 1 din Protocolul adițional la Convenție, dar acest lucru nu înseamnă că implică un drept la dobândirea proprietății sau la o pensie într-un anumit cuantum. Reducerea sau încetarea plății unui anumit cuantum al beneficiului acordat poate constitui o intervenție în privința bunului ce trebuie justificată (paragraful 58). De asemenea, Curtea a arătat că sistemul de securitate socială este expresia solidarității societății în raport cu membrii săi vulnerabili (paragraful 61), iar statele au o marjă largă de apreciere atunci când reglementează sistemul de pensii (paragraful 63). În acest sens a se vedea și deciziile Curții Constituționale

nr. 1.283 ,

1.285

și

1.286 din 29 septembrie 2011 , publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 22 noiembrie 2011, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 828 din 23 noiembrie 2011, și, respectiv, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 29 noiembrie 2011.

De asemenea, în Hotărârea din 25 octombrie 2011, pronunțată în Cauza Valkov și alții împotriva Bulgariei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că "nu poate fi trecut cu vederea faptul că sistemele publice de pensii se bazează pe principiul solidarității între contribuabili și beneficiari" (paragraful 98).

Mai mult, Curtea Constituțională a statuat: "cuantumurile viitoare ale pensiilor aflate în plată nu pot fi subsumate unui drept de proprietate pe care beneficiarul unei pensii l-ar avea. Cuantumul pensiei reprezintă un bun numai în măsura în care acesta a devenit exigibil", în acest sens a se vedea

Decizia nr. 977 din 12 iulie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 711 din 10 octombrie 2011.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale, considerentele și soluția deciziilor amintite își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 1 lit. f) din Legea nr. 119/2010

privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, excepție ridicată de Nicolae Sersea în Dosarul nr. 7.293/110/2010 al Tribunalului Bacău - Secția civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 9 februarie 2012.