Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 197/2012

pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenți lucrărilor de intervenții "Consolidare pod pe DN 58B km 6+504 la Reșița", județul Caraș-Severin

prezumat în vigoare

Data actului
20 martie 2012
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 197 din 26 martie 2012
Citat de
1 act
Citează
6 acte
Structură
3 articole, 1 anexă · 4.525 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Are ca temei 1

În conformitate cu

art. 11 alin. (2) lit. e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2003

pentru înființarea Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. prin reorganizarea Regiei Autonome "Administrația Națională a Drumurilor din România", aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 47/2004 , cu modificările ulterioare,

în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al

art. 42 alin. (2) din Legea nr. 500/2002

privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă indicatorii tehnico-economici aferenți lucrărilor de intervenții "Consolidare pod pe DN 58B km 6+504 la Reșița", județul Caraș-Severin, din cadrul Proiectului de reconstrucție a drumurilor afectate de inundații, prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Articolul 2

Finanțarea lucrărilor de intervenții menționate la art. 1 se realizează din împrumutul contractat de la Banca Europeană de Investiții, asigurat conform prevederilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2007

privind datoria publică, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 109/2008 , cu modificările ulterioare, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.

Articolul 3

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii răspunde de modul de utilizare a sumei prevăzute în anexă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

PRIM-MINISTRU
MIHAI-RĂZVAN UNGUREANU
Contrasemnează:
Ministrul transporturilor și infrastructurii,
Alexandru Nazare
Ministrul dezvoltării regionale și turismului,
Cristian Petrescu
Ministrul finanțelor publice,
Bogdan Alexandru Drăgoi
București, 20 martie 2012.
Nr. 197.

Anexa INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI

aferenți lucrărilor de intervenții "Consolidare pod

pe DN 58B km 6+504 la Reșița", județul Caraș-Severin

Titular: Ministerul Transporturilor și Infrastructurii

Beneficiar: Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. - Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara

Amplasament: județul Caraș-Severin

- Valoarea totală a investiției (cu TVA)

1.107 mii lei*)

(în prețuri la data de 31 ianuarie 2011/1 euro = 4,2549 lei),

din care C+M (cu TVA)

878 mii lei

Capacități:

- lungimea totală a podului:

150,00

m

din care:

- lungime pod:

16,50

m

- lungime rampe:

133,50

m

- lățime platformă:

- pod:

10,80

m

- rampe:

10,00-11,30

m

- lățime carosabil:

- pod:

7,80

m

- rampe:

6,00-7,80

m

Clasa de încărcare:

E

Durata de realizare a investiției:

12 luni

-------

Obiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P100-1/2006, cu modificările și completările ulterioare.

Finanțarea investiției

Finanțarea lucrărilor de intervenții se realizează din împrumutul contractat de la Banca Europeană de Investiții, asigurat conform prevederilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2007

privind datoria publică, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 109/2008 , cu modificările ulterioare, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.

-------

*) Valoarea se va actualiza potrivit evoluției ulterioare a prețurilor.

Factori de risc

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.