Decizia nr. 198/2012
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 320^1 din Codul de procedură penală și art. XXIV alin. (1)-(3) din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 202/2010 25 octombrie 2010 (prevederi anume) privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor
Are ca temei 1
- Legea nr. 15/1968 21 iunie 1968 (prevederi anume) privind adoptarea Codului penal al României
Augustin Zegrean - președinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor 320^1 din Codul de procedură penală și
art. XXIV alin. (1)-(3) din Legea nr. 202/2010
privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, excepție ridicată de Petrișor Marian Volintiru în Dosarul nr. 9.364/63/2011/a1 al Tribunalului Dolj - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 593D/2011.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Magistratul-asistent referă asupra faptului că autorul excepției a depus la dosar note scrise prin care solicită admiterea excepției.
Curtea dispune a se face apelul și în dosarele nr. 607D/2011, nr. 781D/2011, nr. 800D/2011, nr. 840D/2011, nr. 962D/2011, nr. 1.049D/2011, nr. 1.050D/2011 și nr. 1.512D/201, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. XVIII pct. 43 și
art. XXIV alin. (1)-(3) din Legea nr. 202/2010
privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, excepție ridicată de Gheorghe Jidovoiu, Adrian Glăvan, Dumitru Gavriliță, Marian Oprea, Ionel C. Catană, Ion Păsărică, Constantin Cocâlnău și Ionel Țăranu în dosarele nr. 4.951/63/2011, nr. 6.783/225/2011, nr. 4.238/63/2011, nr. 19.296/63/2010, nr. 19.386/63/2010, nr. 4.216/101/2011, nr. 4.875/101/2011 și nr. 18.875/63/2011/a1 ale Tribunalului Dolj - Secția penală, Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, Curții de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori și Tribunalului Mehedinți - Secția penală.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Magistratul-asistent referă asupra faptului că autorul excepției Adrian Glăvan a depus la Dosarul nr. 781D/2011 note scrise prin care solicită admiterea excepției.
Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor.
Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere dispozițiile
art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, nu se opune conexării dosarelor.
Curtea, având în vedere identitatea de obiect a cauzelor, în temeiul
art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor nr. 607D/2011, nr. 781D/2011, nr. 800D/2011, nr. 840D/2011, nr. 962D/2011, nr. 1.049D/2011, nr. 1.050D/2011 și nr. 1.512D/201 la Dosarul nr. 593D/2011, care a fost primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, cu menținerea jurisprudenței existente.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:
Prin actele de sesizare din 4 aprilie 2011, 11 aprilie 2011, 27 mai 2011, 11 mai 2011, 22 iunie 2011, 27 iunie 2011, 12 septembrie 2011 și 31 octombrie 2011, pronunțate în dosarele nr. 9.364/63/2011/a1, nr. 4.951/63/2011, nr. 6.783/225/2011, nr. 4.238/63/2011, nr. 19.296/63/2010, nr. 19.386/63/2010, nr. 4.216/101/2011, nr. 4.875/101/2011 și nr. 18.875/63/2011/a1, Tribunalul Dolj - Secția penală, Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, Curtea de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori și Tribunalul Mehedinți - Secția penală au sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. XVIII pct. 43 și
art. XXIV alin. (1)-(3) din Legea nr. 202/2010
privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor.
Excepția a fost ridicată de Petrișor Marian Volintiru, Gheorghe Jidovoiu, Adrian Glăvan, Dumitru Gavriliță, Marian Oprea, Ionel C. Catană, Ion Păsărică, Constantin Cocâlnău și Ionel Țăranu în dosarele de mai sus, având ca obiect soluționarea unor contestații la executare.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale, întrucât procedura mai favorabilă consacrată de dispozițiile noi ale art. 320^1 din Codul de procedură penală nu se aplică și persoanelor condamnate prin hotărâri judecătorești definitive care se află în executarea unei pedepse. Astfel, textele criticate creează premisele unei discriminări între persoane care, deși se găsesc în situații obiective identice, beneficiază de un tratament juridic diferit. Prin urmare, ar trebui ca și deținuții condamnați definitiv să beneficieze de legea mai favorabilă care este operabilă pentru deținuții aflați în faza de cercetare penală.
Tribunalul Dolj - Secția penală, Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, Curtea de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori și Tribunalul Mehedinți - Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
Potrivit
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru ași exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Avocatul Poporului a transmis Curții Constituționale, în Dosarul nr. 1.512D/2011, punctul său de vedere în sensul că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. XVIII pct. 43 din Legea nr. 202/2010
este întemeiată, iar excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. XXIV alin. (1)-(3) este neîntemeiată.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse de autorii excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 320^1 referitor la Judecata în cazul recunoașterii vinovăției din Codul de procedură penală astfel cum a fost introdus prin
art. XVIII pct. 43 din Legea nr. 202/2010
și
art. XXIV alin. (1)-(3) din Legea nr. 202/2010
privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, cu următorul conținut:
- Art. 320^1 din Codul de procedură penală:
"Până la începerea cercetării judecătorești, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, doar atunci când inculpatul declară că recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de sesizare a instanței și nu solicită administrarea de probe, cu excepția înscrisurilor în circumstanțiere pe care le poate administra la acest termen de judecată.
La termenul de judecată, instanța întreabă pe inculpat dacă solicită ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaște și le însușește, procedează la audierea acestuia și apoi acordă cuvântul procurorului și celorlalte părți.
Instanța de judecată soluționează latura penală atunci când, din probele administrate, rezultă că faptele inculpatului sunt stabilite și sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse.
Dacă pentru soluționarea acțiunii civile se impune administrarea de probe în fața instanței, se va dispune disjungerea acesteia.
În caz de soluționare a cauzei prin aplicarea alin. 1, dispozițiile art. 334 și 340-344 se aplică în mod corespunzător.
Instanța va pronunța condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, și de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii. Dispozițiile alin. 1-6 nu se aplică în cazul în care acțiunea penală vizează o infracțiune care se pedepsește cu detențiune pe viață.
În caz de respingere a cererii, instanța continuă judecarea cauzei potrivit procedurii de drept comun."
Ulterior, ca urmare a pronunțării
Deciziei Curții Constituționale nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 2 decembrie 2011, dispozițiile art. 320^1 din Codul de procedură penală au fost modificate prin
art. V din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 121/2011
pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 931 din 29 decembrie 2011, sens în care alineatele 4 și 8 ale art. 320^1 din Codul de procedură penală au următorul cuprins:
"Instanța de judecată soluționează latura penală atunci când din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat. (...)
Instanța respinge cererea atunci când constată că probele administrate în cursul urmăririi penale nu sunt suficiente pentru a stabili că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat. În acest caz instanța continuă judecarea cauzei potrivit procedurii de drept comun."
-
Articolul XXIV
alin. (1)-(3) din Legea nr. 202/2010 : "(1) Hotărârile pronunțate în cauzele penale înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.
(2) Procesele în curs de judecată la data schimbării competenței instanțelor legal învestite vor continua să fie judecate de acele instanțe, dispozițiile referitoare la competența instanțelor din Codul de procedură penală, republicat, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege, aplicându-se numai cauzelor cu care instanțele au fost sesizate după intrarea în vigoare a prezentei legi.
(3) În caz de desființare sau casare cu trimitere spre rejudecare, dispozițiile prezentei legi privitoare la competență sunt aplicabile."
Autorii excepției de neconstituționalitate susțin că prevederile legale menționate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 15, 16, 20, 21, 24, precum și art. 9, art. 10, art. 11 alin. (1) și (2) din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 2 paragraful 3 lit. a, b și c din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, art. 1, 5, 6, 13, 14, 16, 17 și 18 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind drepturile omului.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele:
Dispozițiile legale criticate au mai fost supuse controlului său din perspectiva unor critici similare invocate în dosare în care sau pronunțat hotărâri judecătorești definitive înainte de apariția noilor prevederi. Astfel, prin
Decizia nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011 , Curtea Constituțională a respins ca inadmisibilă o excepție similară, statuând de principiu că hotărârile penale definitive sunt susceptibile de modificări și schimbări în cursul executării numai ca urmare a descoperirii unor împrejurări care, dacă erau cunoscute în momentul pronunțării hotărârii, ar fi condus la luarea altor măsuri împotriva făptuitorului ori ca urmare a unor împrejurări intervenite după ce hotărârea a rămas definitivă. În aceste situații apare necesitatea de a se corela conținutul hotărârii puse în executare cu situația obiectivă și a se aduce modificările corespunzătoare în desfășurarea executării.
Dreptul la un proces echitabil în fața unei instanțe, garantat de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, trebuie să fie interpretat în lumina preambulului la Convenție, care enunță supremația dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante. Unul dintre elementele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca soluția dată în mod definitiv oricărui litigiu de către instanțe să nu mai poată fi supusă rejudecării (Hotărârea din 28 octombrie 1999, pronunțată în Cauza Brumărescu împotriva României, paragraful 61). Conform acestui principiu, niciuna dintre părți nu este abilitată să solicite reexaminarea unei hotărâri definitive și executorii cu unicul scop de a obține o reanalizare a cauzei și o nouă hotărâre în privința sa. Instanțele superioare nu trebuie să își folosească dreptul de reformare decât pentru a corecta erorile de fapt sau de drept și erorile judiciare, și nu pentru a proceda la o nouă analiză. Simplul fapt că pot exista două puncte de vedere asupra chestiunii respective nu este un motiv suficient de a rejudeca o cauză. Acestui principiu nu i se poate aduce derogare decât dacă o impun motive substanțiale și imperioase (Hotărârea din 7 iulie 2009, pronunțată în Cauza Stanca Popescu împotriva României, paragraful 99, și Hotărârea din 24 iulie 2003, pronunțată în Cauza Ryabykh împotriva Rusiei, paragraful 52).
Așa cum s-a arătat mai sus, Constituția statuează cu privire la principiul aplicării legii penale mai favorabile. Fiind o construcție teoretică, principiul constituie un element fundamental sau primordial pe care se întemeiază o idee sau lege de bază, o axiomă. Aceasta din urmă este însă valabilă între anumite limite și, prin ea însăși, constituie cadrul și măsura aplicabilității sale. Astfel, în cazul pedepselor definitiv aplicate nu se mai pune problema alegerii legii mai favorabile, deoarece aceasta este, prin ipoteză, legea nouă, singura aplicabilă. Spre deosebire de situațiile tranzitorii propriu-zise, numărul criteriilor folosite pentru determinarea caracterului mai favorabil al legii noi este mai mic, ele reducându-se la limitele de pedeapsă prevăzute în cele două legi și la cauzele legale de modificare a acestor limite. Or, art. 320^1 din Codul de procedură penală nu dispune nimic cu privire la aspectele statuate de art. 14 și 15 din Codul penal referitoare la aplicarea obligatorie ori facultativă a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive. Prin urmare, numai în măsura în care dispozițiile legale criticate ar fi reglementat in terminis cu privire la intervenția unei pedepse mai ușoare care să impună reducerea sancțiunii aplicate până la maximul prevăzut de legea nouă s-ar fi putut pune problema înfrângerii legii penale mai favorabile din perspectiva art. 15 alin. (2) din Constituție reflectat în art. 14 sau, eventual, în art. 15 din Codul penal.
Așa fiind, Curtea a constatat că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 320^1 din Codul de procedură penală referitor la judecata în cadrul recunoașterii vinovăției nu are legătură cu soluționarea cauzelor în care a fost invocată, deoarece, așa cum rezultă din denumirea sa marginală, textul are în vedere o judecată aparținând, cu excepția situațiilor tranzitorii, numai fondului și care, deopotrivă, trebuie să fie operabilă numai până la pronunțarea unei hotărâri definitive. Prin urmare, nu este susceptibilă de aplicabilitatea principiului retroactivității legii penale mai favorabile. Totodată, nu ar putea fi admisă o teză contrară, întrucât s-ar aduce atingere stabilității raporturilor juridice, în absența căreia nu se poate vorbi despre o ordine de drept.
Din această perspectivă, Curtea a apreciat că excepția de neconstituționalitate ridicată în dosare având ca obiect soluționarea unor contestații la executare, deci a unor dosare în care s-a pronunțat o hotărâre judecătorească definitivă, este inadmisibilă, deoarece, potrivit
art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești [...] privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei."
Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, considerentele deciziei mai sus menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față, excepția urmând a fi respinsă ca inadmisibilă și în ce privește critica referitoare la dispozițiile
art. XXIV alin. (1)-(3) din Legea nr. 202/2010 .
În plus, însăși procedura reglementată de art. 458 din Codul de procedură penală are în vedere posibilitatea aplicării obligatorii sau facultative a legii penale mai favorabile între limitele prevăzute la art. 12, 14 și 15 din Codul penal și care operează în situația pedepselor definitive.
Totodată, Curtea mai constată că autorul excepției critică alineatele (1)-(3) ale
art. XXIV din Legea nr. 202/2010
care reglementează cu privire la procedura de urmat în cazul hotărârilor pronunțate înainte de intrarea în vigoare a legii noi care rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea veche, la situațiile tranzitorii referitoare la schimbarea competenței instanțelor legal învestite pentru procesele în curs de judecată la data schimbării, ori la aplicarea dispozițiilor noii legi referitoare la competență în caz de desființare sau casare cu trimitere spre rejudecare. Or, prezenta excepție a fost ridicată într-un dosar având ca obiect o contestație la executare, procedură care nu intră în sfera de incidență a dispozițiilor legale criticate, neavând legătură cu soluționarea cauzei în sensul
art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 320^1 din Codul de procedură penală și
art. XXIV alin. (1)-(3) din Legea nr. 202/2010
privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, excepție ridicată de Petrișor Marian Volintiru, Gheorghe Jidovoiu, Adrian Glăvan, Dumitru Gavriliță, Marian Oprea, Ionel C. Catană, Ion Păsărică, Constantin Cocâlnău și Ionel Țăranu, în dosarele nr. 9.364/63/2011/a1, nr. 4.951/63/2011, nr. 6.783/225/2011, nr. 4.238/63/2011, nr. 19.296/63/2010, nr. 19.386/63/2010, nr. 4.216/101/2011, nr. 4.875/101/2011 și nr. 18.875/63/2011/a1 ale Tribunalului Dolj - Secția penală, Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, Curții de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori și ale Tribunalului Mehedinți - Secția penală.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 6 martie 2012.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Afrodita Laura Tutunaru
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.