Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 77/2012

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 18 alin. (1)-(4) și art. 34 alin. (7) și (8) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal și a dispozițiilor art. 82 alin. (1) și (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

prezumat în vigoare

Data actului
2 februarie 2012
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 269 din 24 aprilie 2012
Citat de
2 acte
Citează
9 acte
Structură
3 articole · 15.990 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Daniela Ramona Marițiu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 32 pct. 1 și 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2009

cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 și reglementarea unor măsuri financiar-fiscale și ale

art. 82 alin. (1) și (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de Societatea Comercială "Prestserv Discount" - S.R.L. din București în Dosarul nr. 18.342/303/2009* al Judecătoriei Sectorului 6 București.

Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 845D/2011.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. În acest sens face referire la jurisprudența Curții Constituționale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 29 iunie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 18.342/303/2009*, Judecătoria Sectorului 6 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 32 pct. 1 și 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2009

cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 și reglementarea unor măsuri financiar-fiscale și ale

art. 82 alin. (1) și (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de Societatea Comercială "Prestserv Discount" - S.R.L. din București, într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații la executare.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține că dispozițiile

art. 32 pct. 1 și 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2009 , prin modificările aduse Codului fiscal, încalcă prevederile art. 44 alin. (4) și (8) și ale art. 56 alin. (2) din Legea fundamentală. Astfel, dispozițiile criticate impun o așezare injustă a sarcinilor fiscale, unii contribuabili fiind nevoiți să plătească un impozit ce echivalează cu veniturile realizate. În ceea ce privește dispozițiile

art. 82 alin. (1) și (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, se arată că impunerea de către organul fiscal a unei declarații-tip ce trebuie completată de către contribuabil la declararea cuantumului obligației fiscale datorate este de natură a înfrânge prevederile art. 30 alin. (1) și (2) din Legea fundamentală.

Judecătoria Sectorului 6 București arată că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul, având în vedere motivele de neconstituționalitate invocate, arată că autorul excepției își îndreaptă critica față de dispozițiile art. 18 și ale

art. 34 alin. (7) și (8) din Legea nr. 571/2003 . În continuare, se arată că raporturile juridice de drept fiscal sunt raporturi de putere publică în care statul și cetățenii nu se află pe picior de egalitate juridică. Totodată, prevederile art. 56 din Constituție consacră plenitudinea de competență a statului în a stabili modul de așezare a sarcinilor fiscale. Sistemul impozitului minim nu face decât să ofere organului fiscal criterii pentru estimarea bazei de impunere la un anumit nivel, considerat de legiuitor ca fiind nivelul minim. În continuare, se arată că nu pot fi primite nici criticile referitoare la dispozițiile

art. 82 alin. (1) și (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, deoarece standardizarea activității organelor fiscale este atât în sprijinul contribuabililor, cât și al statului, libera exprimare a ideilor și, în general, a sinelui neavând legătură cu actul declarării veniturilor, care este necesar să fie marcat de obiectivitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Instanța de judecată a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 32 pct. 1 și 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2009

cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 și reglementarea unor măsuri financiar-fiscale. Curtea observă că

art. 32 pct. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2009

modifică dispozițiile

art. 18 alin. (1)-(4) din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal, iar art. 32 pct. 5 din aceeași ordonanță modifică dispozițiile

art. 34 alin. (7) și (8) din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal.

Așa fiind, obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 18 alin. (1)-(4) și

art. 34 alin. (7) și (8) din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, și

art. 82 alin. (1) și (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007.

Textele criticate au următorul conținut:

-

Articolul 18

alin. (1)-(4) din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal: "(1) Contribuabilii care desfășoară activități de natura barurilor de noapte, cluburilor de noapte, discotecilor, cazinourilor sau pariurilor sportive, inclusiv persoanele juridice care realizează aceste venituri în baza unui contract de asociere, și în cazul cărora impozitul pe profit datorat pentru activitățile prevăzute în acest articol este mai mic decât 5% din veniturile respective sunt obligați la plata unui impozit de 5% aplicat acestor venituri înregistrate.

(2) Contribuabilii, cu excepția celor prevăzuți la alin. (1), la art. 13 lit. c)-e), art. 15 și 38, în cazul cărora impozitul pe profit este mai mic decât suma impozitului minim pentru tranșa de venituri totale corespunzătoare, prevăzute la alin. (3), sunt obligați la plata impozitului la nivelul acestei sume.

(3) Pentru aplicarea prevederilor alin. (2), sumele corespunzătoare impozitului minim, stabilite în funcție de veniturile totale înregistrate la data de 31 decembrie a anului precedent, sunt următoarele:

Venituri totale anuale (lei)

Impozit minim anual (lei)

0-52.000

2.200

52.001-215.000

4.300

215.001-430.000

6.500

430.001-4.300.000

8.600

4.300.001-21.500.000

11.000

21.500.001-129.000.000

22.000

Peste 129.000.001

43.000

(4) Pentru încadrarea în tranșa de venituri totale prevăzută la alin. (3), se iau în calcul veniturile totale, obținute din orice sursă, înregistrate la data de 31 decembrie a anului precedent, din care se scad:

a) veniturile din variația stocurilor;

b) veniturile din producția de imobilizări corporale și necorporale;

c) veniturile din exploatare, reprezentând cota-parte a subvențiilor guvernamentale și a altor resurse pentru finanțarea investițiilor;

d) veniturile din reducerea sau anularea provizioanelor pentru care nu s-a acordat deducere, conform reglementărilor legale;

e) veniturile rezultate din anularea datoriilor și a majorărilor datorate bugetului statului, care nu au fost cheltuieli deductibile la calculul profitului impozabil, conform reglementărilor legale;

f) veniturile realizate din despăgubiri de la societățile de asigurare;

g) veniturile prevăzute la art. 20 lit. d).";

-

Articolul 34

alin. (7) și (8) din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal:

"(7) Prin excepție de la prevederile alin. (6), contribuabilii prevăzuți la alin. (1) lit. a) nou-înființați sau care la sfârșitul anului fiscal precedent înregistrează pierdere fiscală efectuează plăți anticipate în contul impozitului pe profit la nivelul sumei rezultate din aplicarea cotei de impozit asupra profitului contabil al perioadei pentru care se efectuează plata anticipată.

(8) În cazul contribuabililor care în anul precedent au beneficiat de scutiri de la plata impozitului pe profit, conform legii, iar în anul pentru care se calculează și se efectuează plățile anticipate nu mai beneficiază de facilitățile fiscale respective, impozitul pe profit pentru anul precedent, pe baza căruia se determină plățile anticipate, este impozitul pe profit determinat conform declarației privind impozitul pe profit pentru anul precedent, luându-se în calcul și impozitul pe profit scutit.";

-

Articolul 82

alin. (1) și (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală: "(1) Declarația fiscală se întocmește prin completarea unui formular pus la dispoziție gratuit de organul fiscal.

(2) În declarația fiscală contribuabilul trebuie să calculeze cuantumul obligației fiscale, dacă acest lucru este prevăzut de lege."

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 30 alin. (1) și (2) referitor la libertatea de exprimare, art. 44 alin. (4) și (8) referitor la dreptul de proprietate privată și art. 56 alin. (2) referitor la contribuțiile financiare.

Curtea constată că în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 30 septembrie 2010, a fost publicată

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 87/2010

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 571/2003

privind Codul fiscal. Potrivit art. II din ordonanța de urgență, aceasta a intrat în vigoare începând cu data de 1 octombrie 2010. Potrivit

art. I pct. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 87/2010 ,

art. 18 alin. (2)-(7) din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal se abrogă.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, deși nu mai sunt în vigoare, dispozițiile

art. 18 alin. (2)-(4) din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal își produc în continuare efectele juridice. Astfel, aceste prevederi constituie temeiul juridic utilizat pentru calculul impozitului datorat de autorul excepției. În acest caz, având în vedere

Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, se constată că instanța de contencios constituțional are competența de a controla constituționalitatea dispozițiilor legale ale

art. 18 alin. (2)-(4) din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal, chiar dacă ele nu mai sunt în vigoare la data pronunțării prezentei decizii.

În continuare, Curtea constată că regula generală în materia impozitelor și taxelor este cuprinsă în art. 139 alin. (1) din Constituție, potrivit căruia "Impozitele, taxele și orice alte venituri ale bugetului de stat și ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege". De asemenea, potrivit art. 56 din Constituție, contribuția cetățenilor la cheltuielile publice constituie o îndatorire fundamentală a acestora, neputându-se reține, în consecință, că prin stabilirea pe cale legală a unui impozit s-ar leza dreptul de proprietate al unei persoane.

Din aceste reglementări constituționale rezultă că stabilirea impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat intră în competența exclusivă a legiuitorului, acesta având dreptul exclusiv de a stabili cuantumul impozitelor și taxelor și de a opta pentru acordarea unor exceptări sau scutiri de la aceste obligații în favoarea anumitor categorii de contribuabili și în anumite perioade de timp, în funcție de situațiile conjuncturale, dar, evident, și în raport cu situația economico-financiară a țării în perioadele respective.

Întrucât, astfel cum s-a arătat, stabilirea impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat, precum și a condițiilor de impozitare intră în competența exclusivă a legiuitorului, adoptând reglementarea criticată, Guvernul, în calitatea sa de legiuitor delegat, a acționat în limitele acestei competențe, prin stabilirea unei baze impozabile certe care să asigure un tratament echitabil și corect pentru toți, neputându-se reține că astfel ar fi contravenit principiului așezării juste a sarcinilor fiscale.

În acest sens s-a pronunțat Curtea Constituțională și prin

Decizia nr. 1.286 din 14 octombrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 9 decembrie 2010, și

Decizia nr. 1.359 din 21 octombrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 822 din 9 decembrie 2010.

În ceea ce privește critica potrivit căreia dispozițiile

art. 82 alin. (1) și (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală impun completarea de către contribuabil a unui formular-tip, se constată că prin

Decizia nr. 122 din 1 februarie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 280 din 21 aprilie 2011, instanța de contencios constituțional a statuat că autoritățile fiscale trebuie să dispună de informații corecte și adecvate în exercitarea atribuțiilor ce le sunt prevăzute de lege, informații ce sunt destinate doar acestor autorități, neputându-se susține că prin declararea anumitor informații se încalcă libertatea de exprimare a contribuabilului.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale, soluția și considerentele deciziilor amintite își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 18 alin. (1)-(4) și

art. 34 alin. (7) și (8) din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal și ale

art. 82 alin. (1) și (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de Societatea Comercială "Prestserv Discount" - S.R.L. din București în Dosarul nr. 18.342/303/2009* al Judecătoriei Sectorului 6 București.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 2 februarie 2012.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Daniela Ramona Marițiu
__________

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.