Decizia nr. 161/2012

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Fabian Niculae - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 36 și

art. 39 din Legea nr. 85/2006

privind procedura insolvenței, excepție ridicată de Societatea Comercială "For" - S.R.L. din Satu Mare în Dosarul nr. 12.895/2/2010 al Curții de Apel București - Secția a V-a comercială și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 675D/2011.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public care, raportându-se la

art. 36 din Legea nr. 85/2006

și având în vedere

Decizia Curții Constituționale nr. 1.075 din 17 noiembrie 2009 , pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate. De asemenea, consideră că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 39 este neîntemeiată. Astfel, după opinia sa, nu se poate spune că există egalitate între diversele categorii de creditori, legiuitorul optând să protejeze atitudinea diligentă a creditorilor care au obținut garantarea creanțelor lor.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 12 mai 2011, pronunțată în Dosarul nr. 12.895/2/2010, Curtea de Apel București - Secția a V-a comercială a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 36 și

art. 39 din Legea nr. 85/2006

privind procedura insolvenței.

Excepția a fost invocată de Societatea Comercială "For" - S.R.L. din Satu Mare într-un dosar având ca obiect soluționarea unui apel formulat împotriva unei sentințe comerciale pronunțate de Tribunalul București - Secția comercială.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia consideră că reglementările criticate sunt neconstituționale, întrucât, ca urmare a suspendării de drept a tuturor acțiunilor judiciare în care figurează ca pârât debitorul împotriva căruia s-a deschis procedura insolvenței, se restrânge accesul liber la justiție.

Faptul că

Legea nr. 85/2006

îi creează creditorului posibilitatea de a-și înscrie creanța la masa credală, sub iminența contestării ei de către debitor și a soluționării propriei contestații de către judecătorul-sindic în regim de urgență, fără administrarea de probe, printr-o hotărâre globală pentru toți titularii de contestații, nu răspunde cerințelor unui proces echitabil desfășurat după procedura de drept comun - caracterizat prin asigurarea tuturor garanțiilor procesuale.

Având în vedere că activitatea judecătorului-sindic are, în principal, trăsăturile unei activități manageriale și abia în plan secund se circumscrie riguros normelor procesuale, se ajunge la încălcarea dreptului la un proces echitabil. De asemenea, autorul excepției mai arată că măsura suspendării de drept a acțiunilor judiciare pendinte și trimiterea creditorului în fața judecătorului-sindic încalcă fățiș principiul egalității în fața

legii și a autorităților publice. Legea nr. 85/2006

privind procedura insolvenței are drept finalitate protecția debitorului ajuns în stare de insolvență în fața creditorilor săi, respectiv a tendinței legitime a acestora de a-și recupera creanțele.

Așadar, legea consacră inegalitatea de tratament între creditor - persoană fizică sau juridică de bună-credință care a respectat legea și, după caz, clauzele contractuale, oprit însă prin dispozițiile art. 36 din Lege să obțină un titlu executoriu printr-o hotărâre judecătorească, și debitor persoană fizică sau juridică de rea-credință care prin abuz sau lipsă de diligență, încălcând reglementările legale sau, după caz, clauzele contractuale, și-a gestionat necorespunzător afacerile, cu grave consecințe asupra situației economico-financiare a partenerilor contractuali.

Pe de altă parte, legea consacră punerea pe picior de egalitate a creditorilor ale căror creanțe garantate rezultă dintr-un titlu cu cei care se înscriu la masa credală printr-o simplă declarație depusă în fața administratorului judiciar.

În viziunea autorului excepției de neconstituționalitate, unul dintre corectivele esențiale ce ar putea fi aduse textelor criticate ar putea fi, în primul rând, continuarea judecării acțiunilor pendinte de către instanțele învestite, conform procedurii de drept comun, concomitent cu înregistrarea provizorie, din oficiu, a creanțelor ce formează obiectul judecății, cu excepția cazurilor în care debitorul recunoaște creanța în fața judecătorului-sindic.

În al doilea rând, s-ar impune a se da creanțelor constatate printr-un titlu executoriu constituit prin hotărâre judecătorească pronunțată până la data deschiderii procedurii insolvenței tratamentul juridic prevăzut de art. 39 referitor la creanțele garantate prin ipotecă, gaj etc.

Curtea de Apel București - Secția a V-a comercială consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 36 și

art. 39 din Legea nr. 85/2006

privind procedura insolvenței, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, care au următorul cuprins:

- Art. 36: "De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale.";

- Art. 39: "(1) Creditorul titular al unei creanțe garantate cu ipotecă, gaj sau altă garanție reală mobiliară ori drept de retenție de orice fel poate solicita judecătorului-sindic ridicarea suspendării prevăzute la art. 36 cu privire la creanța sa și valorificarea imediată, în cadrul procedurii, cu aplicarea corespunzătoare a dispozițiilor art. 116-118 și cu condiția achitării din preț a cheltuielilor prevăzute la art. 121 alin. (1) pct. 1, a bunului asupra căruia poartă garanția sau dreptul de retenție, în una dintre următoarele situații:

A. atunci când valoarea obiectului garanției, determinată de un evaluator conform standardelor internaționale de evaluare, este pe deplin acoperită de valoarea totală a creanțelor și a părților de creanțe garantate cu acel obiect:

a) obiectul garanției nu prezintă o importanță determinantă pentru reușita planului de reorganizare propus;

b) obiectul garanției face parte dintr-un ansamblu funcțional, iar prin desprinderea și vânzarea lui separată, valoarea bunurilor rămase nu se diminuează;

B. atunci când nu există o protecție corespunzătoare a creanței garantate în raport cu obiectul garanției, din cauza:

a) diminuării valorii obiectului garanției sau existenței unui pericol real ca aceasta să sufere o diminuare apreciabilă;

b) diminuării valorii părții garantate dintr-o creanță cu rang inferior, ca urmare a acumulării dobânzilor, majorărilor și penalităților de orice fel la o creanță garantată cu rang superior;

c) lipsei unei asigurări a obiectului garanției împotriva riscului pieirii sau deteriorării.

(2) În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. B, judecătorul-sindic va putea respinge cererea de ridicare a suspendării formulată de creditor, dacă administratorul judiciar/debitorul propune în schimb adoptarea uneia sau mai multor măsuri menite să ofere protecție corespunzătoare creanței garantate a creditorului, precum:

a) efectuarea de plăți periodice în favoarea creditorului pentru acoperirea diminuării valorii obiectului garanției ori a valorii părții garantate dintr-o creanță cu rang inferior;

b) efectuarea de plăți periodice în favoarea creditorului pentru satisfacerea dobânzilor, majorărilor și penalităților de orice fel și, respectiv, pentru reducerea capitalului creanței sub cota de diminuare a valorii obiectului garanției ori a valorii părții garantate dintr-o creanță cu rang inferior;

c) novația obligației de garanție prin constituirea unei garanții suplimentare, reale sau personale ori prin substituirea obiectului garanției cu un alt obiect.

(3) Reclamantul, într-o cerere de ridicare a suspendării, trebuie să facă dovada faptului prevăzut la alin. (1) lit. A.b), rămânând debitorului/administratorului sau altei părți interesate sarcina producerii dovezii contrare și, respectiv, a celorlalte elemente."

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (3) privind statul de drept, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în fața legii, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 referitor la accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, precum și prevederilor art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că s-a mai pronunțat asupra dispozițiilor

art. 36 din Legea nr. 85/2006 , prin raportare la critici similare, constatând că sunt constituționale.

Astfel, prin

Decizia nr. 1.075 din 20 noiembrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 7 ianuarie 2008, Curtea a statuat că măsura stabilită prin textul de lege criticat se justifică prin natura specială a procedurii prevăzute de

Legea nr. 85/2006 , procedură care impune crearea unui cadru unitar, colectiv, consensual și egalitar în care creditorii unui debitor comun să își poată valorifica drepturile împotriva debitorului aflat în stare de insolvență.

În aceste condiții, existența unor acțiuni paralele cu procedura concursuală prevăzută de lege ar produce incertitudine cu privire la masa credală, fapt ce ar face imposibilă evaluarea activului și pasivului averii debitorului, în vederea distribuirii rezultatului lichidării.

Acest fapt nu poate fi privit ca reprezentând o piedică pentru creditori de a acționa în vederea realizării drepturilor lor. Astfel, potrivit dispozițiilor

art. 64 din Legea nr. 85/2006

privind procedura insolvenței, creditorii au posibilitatea ca, înscriind creanțele pe care le au în tabelul creanțelor împotriva debitorului, să participe la procedura insolvenței pentru acoperirea creanțelor.

Prin urmare, Curtea a constatat că

art. 36 din Legea nr. 85/2006

privind procedura insolvenței nu aduce vreo restrângere exercițiului dreptului de valorificare a creanței.

De asemenea, Curtea nu a putut reține nici criticile de neconstituționalitate privind încălcarea dreptului de acces liber la justiție și a dreptului la un proces echitabil.

În primul rând, Curtea a avut în vedere faptul că, în cadrul procedurii insolvenței, creditorii pot folosi toate mijloacele procedurale puse la dispoziție de lege pentru realizarea drepturilor lor. În legătură cu acestea, se observă că, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, legiuitorul are competența exclusivă de a stabili procedura de judecată, iar situația specifică avută în vedere la reglementarea procedurii insolvenței a justificat instituirea unor norme de procedură speciale. Acest fapt nu înseamnă însă că nu se asigură o garanție efectivă drepturilor creditorilor.

În al doilea rând, Curtea a reținut că dreptul la acțiune al creditorilor, suspendat de textul de lege criticat, nu dispare, el fiind conservat prin

art. 40 din Legea nr. 85/2006 , care prevede, de asemenea, suspendarea curgerii termenelor de prescripție a acțiunilor la care se referă

art. 36 din Legea nr. 85/2006 .

De altfel, aceste termene încep să curgă din nou în cazul respingerii sau închiderii procedurii insolvenței.

Existența riscului ca, ulterior încheierii procedurii insolvenței, creditorul să nu-și mai poată recupera creanța are ca temei lipsa de diligență a creditorului care nu a acționat pentru valorificarea drepturilor sale în cadrul procedurii colective și nu poate fi privită ca aducând vreo atingere dreptului la un proces echitabil sub aspectul puterii obligatorii a hotărârilor instanței de judecată.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței Curții, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în această decizie își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

În ceea ce privește dispozițiile

art. 39 din Legea nr. 85/2006

privind procedura insolvenței, Curtea constată că acestea nu relevă niciun fine de neconstituționalitate. Faptul că legiuitorul a permis, în anumite condiții, creditorilor titulari ai unor creanțe garantate cu ipotecă, gaj sau altă garanție reală mobiliară ori drept de retenție de orice fel să solicite judecătorului-sindic ridicarea suspendării prevăzute la art. 36 cu privire la creanța sa și valorificarea imediată, în cadrul procedurii, nu are semnificația unui tratament discriminatoriu față de ceilalți creditori. Creditorii prevăzuți la

art. 39 din Legea nr. 85/2006

se află într-o situație juridică diferită, situație generată de diligența de care au dat dovadă în garantarea creanțelor lor. Principiul egalității nu are semnificația uniformității, astfel încât legiuitorul, în considerarea situației specifice a acestor categorii de creditori poate prevedea un tratament diferențiat privind creanțele acestora.

De asemenea, în ceea ce privește critica referitoare la tratamentul diferit al creditorilor și debitorilor, Curtea constată că aceștia se află în situații juridice diferite, ceea ce a condus la acest tratament juridic diferit, având în vedere drepturile și obligațiile lor, precum și poziția lor procesuală care sunt diferite.

Referitor la celelalte critici ale autorului excepției de neconstituționalitate, Curtea constată că, potrivit

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale "Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".

Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 36 și

art. 39 din Legea nr. 85/2006

privind procedura insolvenței, excepție ridicată de Societatea Comercială "For" - S.R.L. din Satu Mare în Dosarul nr. 12.895/2/2010 al Curții de Apel București - Secția a V-a comercială.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 28 februarie 2012.