Decizia nr. 240/2012

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Oana Cristina Puică - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 26 alin. (5), (7), (8) și (10) din Legea nr. 275/2006

privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepție ridicată de Vasile Aurel Ionele în Dosarul nr. 5.663/175/2010 al Judecătoriei Aiud și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 381D/2011.

La apelul nominal lipsește autorul excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza este în stare de judecată.

Președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, invocând, în acest sens, jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 18 februarie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 5.663/175/2010, Judecătoria Aiud a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 26 alin. (5), (7), (8) și (10) din Legea nr. 275/2006

privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

Excepția a fost ridicată de Vasile Aurel Ionele cu ocazia soluționării unei contestații împotriva încheierii judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate prin care s-a dispus schimbarea regimului de executare a pedepsei închisorii.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile

art. 26 alin. (5), (7), (8) și (10) din Legea nr. 275/2006

încalcă dispozițiile constituționale privind accesul liber la justiție, jurisdicțiile speciale administrative, legalitatea incriminării, dreptul la apărare, interzicerea înființării de instanțe extraordinare, contenciosul administrativ, caracterul public al ședințelor de judecată, folosirea căilor de atac și efectele deciziilor Curții Constituționale, precum și dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală, întrucât instituția judecătorului delegat, pe de o parte, nu este clar definită și reglementată prin lege, iar pe de altă parte, nu poate fi considerată ca reprezentând un prim grad de jurisdicție, procedura desfășurată în fața judecătorului delegat nerespectând garanțiile procesuale privind dreptul la apărare, contradictorialitatea și publicitatea dezbaterilor.

Judecătoria Aiud apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece prevederile

art. 26 alin. (5), (7), (8) și (10) din Legea nr. 275/2006

privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal nu aduc nicio atingere dispozițiilor din Constituție și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale invocate de autorul excepției. Face trimitere, în acest sens, la

deciziile Curții Constituționale nr. 827/2007 , nr. 705/2008, nr. 427/2010 și nr. 607/2010.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului precizează că își menține punctul de vedere reținut în

deciziile Curții Constituționale nr. 827/2007 , nr. 705/2008, nr. 427/2010 și nr. 702/2011, în sensul că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 26 alin. (5), (7), (8) și (10) din Legea nr. 275/2006

privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 627 din 20 iulie 2006, cu modificările și completările ulterioare, având următorul cuprins: "(5) Judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate dispune prin încheiere motivată, cu privire la schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, numai după ascultarea persoanei condamnate, la locul de deținere, în termen de 15 zile de la primirea cererii sau sesizării.

[...] (7) Încheierea judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate se comunică persoanei condamnate și administrației penitenciarului în termen de două zile de la data pronunțării acesteia.

(8) Împotriva încheierii judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate persoana condamnată și administrația penitenciarului pot introduce contestație la judecătoria în a cărei circumscripție se află penitenciarul, în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Contestația nu este suspensivă de executare.

[...] (10) Hotărârea judecătoriei este definitivă."

În susținerea neconstituționalității acestor prevederi de lege, autorul excepției invocă încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 21 alin. (1), (2) și (4) privind accesul liber la justiție și jurisdicțiile speciale administrative, ale art. 23 alin. (12) referitoare la legalitatea incriminării, ale art. 24 privind dreptul la apărare, ale art. 126 alin. (5) și (6) referitoare la interzicerea înființării de instanțe extraordinare și la contenciosul administrativ, ale art. 127 privind caracterul public al ședințelor de judecată, ale art. 129 referitoare la folosirea căilor de atac și ale art. 147 alin. (1) privind efectele deciziilor Curții Constituționale, precum și a prevederilor art. 2 referitoare la dublul grad de jurisdicție în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile

art. 26 alin. (5), (7), (8) și (10) din Legea nr. 275/2006

au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la aceleași dispoziții din Constituție și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, invocate și în prezenta cauză, și față de critici similare. Astfel, prin

Decizia nr. 702 din 31 mai 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 28 iulie 2011, Curtea a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 26 alin. (5), (7), (8) și (10) din Legea nr. 275/2006 , reținând că dispozițiile de lege criticate, care reglementează procedura schimbării regimului de executare a pedepsei, la solicitarea persoanei condamnate sau la sesizarea comisiei pentru stabilirea, schimbarea și individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, nu aduc nicio atingere liberului acces la justiție și nici dreptului la apărare. Astfel, această procedură se desfășoară sub supravegherea, controlul și autoritatea judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, iar, în acord cu art. 21 din Constituție, împotriva încheierii pronunțate de acesta, persoana condamnată poate introduce contestație la judecătoria în a cărei circumscripție se află penitenciarul. De asemenea, nimic nu îl oprește pe condamnat să își angajeze un avocat pe tot parcursul procesului ce vizează aspecte referitoare la executarea pedepsei.

De asemenea, Curtea nu a reținut nici criticile formulate în raport cu dispozițiile art. 126 alin. (5) din Constituție, care interzic înființarea de instanțe extraordinare, având în vedere că judecătorii delegați pentru executarea pedepselor sunt desemnați de președinții curților de apel, potrivit

art. 6 alin. (2) din Legea nr. 275/2006 , pentru îndeplinirea unor atribuții specifice în cadrul puterii judecătorești, exercitând funcția jurisdicțională cu care au fost învestiți constituțional și legal. Judecătorii delegați pentru executarea pedepselor nu fac parte din autoritățile publice ale căror acte le supraveghează și controlează, astfel încât nu există raporturi de subordonare ierarhică între aceștia și personalul de conducere al administrației penitenciarelor, iar măsurile dispuse de aceștia sunt obligatorii, conform legii, pentru întregul personal al penitenciarelor.

Cu același prilej, Curtea a respins și critica formulată în raport cu dispozițiile art. 129 din Constituție, privitoare la folosirea căilor de atac. Astfel, potrivit art. 126 alin. (2) și art. 129 din Constituție, exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești și procedura de judecată sunt stabilite prin lege, legiuitorul având prin urmare libertatea de a stabili cazurile și condițiile în care părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, bineînțeles cu respectarea normelor și principiilor consacrate de Legea fundamentală și prin actele juridice internaționale la care România este parte.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate pronunțată de Curte prin decizia mai sus menționată, precum și considerentele care au fundamentat-o își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

În ceea ce privește dispozițiile constituționale ale art. 21 alin. (4) referitoare la caracterul facultativ și gratuit al jurisdicțiilor speciale administrative, ale art. 23 alin. (12) privind legalitatea incriminării, ale art. 126 alin. (6) referitoare la contenciosul administrativ și ale art. 147 alin. (1) privind efectele deciziilor Curții Constituționale, precum și prevederile art. 2 din Protocolul nr. 7 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dublul grad de jurisdicție în materie penală, acestea nu au incidență în cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 26 alin. (5), (7), (8) și (10) din Legea nr. 275/2006

privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepție ridicată de Vasile Aurel Ionele în Dosarul nr. 5.663/175/2010 al Judecătoriei Aiud.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 15 martie 2012.