Decizia nr. 146/2012

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent-șef

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 373^1 alin. 2, art. 399 alin. 2^1 și art. 515 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Ana Sorohan în Dosarul nr. 6.603/314/2010 al Judecătoriei Suceava și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 260D/2011. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudența Curții în această materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 9 februarie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 6.603/314/2010, Judecătoria Suceava a sesizat Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 373^1 alin. 2, art. 399 alin. 2^1 și art. 515 din Codul de procedură civilă.

Excepția a fost invocată de Ana Sorohan într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații la executare.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că, sub aspect constituțional, dispozițiile legale criticate reprezintă un impediment real al accesului liber la justiție, iar pentru partea din preț care depășește valoarea creanței trebuie să existe și acordul debitorului.

Judecătoria Suceava apreciază că dispozițiile legale criticate nu contravin prevederilor constituționale invocate, deoarece rațiunea pentru care legiuitorul a înlăturat atât pentru creditor, cât și pentru debitor calea de atac împotriva încheierii de încuviințare a cererii de executare silită este aceea a celerității, caracteristică a acestei etape procesuale.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2),

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 373^1 alin. 2, art. 399 alin. 2^1 și art. 515 din Codul de procedură civilă, care au următorul conținut:

- Art. 373^1 alin. 2: "Instanța de executare încuviințează executarea silită a obligației stabilite prin titlul executoriu, printro singură încheiere dată în camera de consiliu, fără citarea părților, în termen de cel mult 7 zile de la înregistrarea cererii de încuviințare a executării silite.";

- Art. 399 alin. 21: "De asemenea, după ce a început executarea silită, cei interesați sau vătămați pot cere, pe calea contestației la executare, și anularea încheierii prin care s-a dispus învestirea cu formula executorie, dată fără îndeplinirea condițiilor legale.";

- Art. 515: "La cererea adjudecatarului, executorul judecătoresc, cu acordul creditorului, poate stabili plata prețului în rate, numărul acestora, cuantumul și data scadenței lor, precum și suma care se plătește de îndată drept avans."

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 21 - Accesul liber la justiție și art. 44 - Dreptul de proprietate privată. De asemenea, sunt considerate a fi încălcate și dispozițiile art. 6 paragraful 1 și art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că asupra prevederilor legale criticate s-a mai pronunțat, constatând că sunt constituționale. Astfel, prin

Decizia nr. 1.063 din 14 iulie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 28 octombrie 2011, sau prin

Decizia nr. 812 din 3 iunie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 530 din 29 iulie 2010, Curtea a constatat că dispozițiile legale criticate instituie reguli speciale de procedură privind exercitarea căilor de atac.

Rațiunea pentru care legiuitorul a înlăturat, atât pentru creditor, cât și pentru debitor, calea de atac împotriva încheierii de încuviințare a cererii de executare silită este aceea a celerității ce se justifică în această etapă procesuală. Astfel, creditorul este lipsit de interes să atace o hotărâre prin care i sa admis cererea, iar debitorul are posibilitatea de a-și apăra drepturile, în raport cu orice incident de executare silită, pe calea contestației la executare.

Curtea reține că procedura încuviințării executării silite este o procedură necontencioasă, în cadrul căreia instanța de executare competentă verifică doar îndeplinirea condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 373^1 din Codul de procedură civilă, fiind guvernată de regulile prevăzute de art. 331 și următoarele din Codul de procedură civilă.

Prevederile art. 373^1 din Codul de procedură civilă în integralitatea lor nu pot fi interpretate și aplicate în mod izolat, ci numai coroborate cu celelalte dispoziții procedurale privind executarea silită, astfel că, în cazul încuviințării executării silite, debitorul are dreptul să formuleze contestație la executare, unde își poate formula toate apărările pe care înțelege să se sprijine.

Curtea observă că debitorul are posibilitatea să își apere drepturile în raport cu orice incident de executare silită pe calea contestației la executare, care este o procedură contencioasă, în cadrul căreia se administrează probe cu respectarea principiului contradictorialității ce guvernează procesul civil.

De asemenea, prin

Decizia nr. 458 din 31 martie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 17 aprilie 2009, Curtea a reținut că "executarea silită nu trebuie privită unilateral, numai din perspectiva creditorului și a drepturilor acestuia, ci și din perspectiva debitorului, căruia deopotrivă trebuie să îi fie asigurate garanțiile ce caracterizează dreptul la un proces echitabil, prin înlăturarea oricăror posibilități de abuz și a eventualelor demersuri șicanatorii. Accesul la o instanță de judecată, prin posibilitatea contestării actelor de executare făcute cu încălcarea legii, nu constituie întotdeauna un remediu suficient oferit persoanei împotriva căreia s-a procedat în mod nelegal la începerea executării silite. Este necesară o garanție procesuală a debitorului pentru prevenirea oricărui abuz în exercitarea dreptului de către creditorul urmăritor". Or, dispozițiile de lege criticate, reglementând controlul judecătoresc al începerii executării silite, constituie o asemenea garanție, adecvată și eficientă, a dreptului la un proces echitabil al tuturor părților implicate în această procedură.

Întrucât nu au apărut împrejurări noi, care să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale în această materie, soluția adoptată în precedent, precum și considerentele pe care aceasta se întemeiază își mențin valabilitatea și în cauza de față.

În ceea ce privește critica dispozițiilor art. 515 din Codul de procedură civilă, potrivit căreia pentru partea din preț care depășește valoarea creanței trebuie să existe și acordul debitorului referitor la plata prețului în rate, numărul acestora, cuantumul și scadența lor, Curtea reține că, în conformitate cu prevederile art. 562 din cod, "Suma de bani realizată prin executarea silită se eliberează creditorului urmăritor până la acoperirea integrală a drepturilor sale, iar suma rămasă disponibilă se predă debitorului." Prin urmare, la cererea adjudecatarului, executorul judecătoresc poate stabili plata prețului în rate, numărul acestora, cuantumul și data scadenței lor, precum și suma care se plătește de îndată drept avans în ceea ce privește creanța datorată creditorului, suma rămasă disponibilă în urma vânzării la licitație a bunului supus executării silite urmând a fi predată debitorului. Însă, în condițiile în care respectivul debitor are posibilitatea de a lua cunoștință despre modalitatea de efectuare a plății, textul de lege criticat nu lezează în niciun fel accesul liber la justiție sau dreptul persoanei la apărare. Astfel, în temeiul art. 399 din Codul de procedură civilă, care prevede că împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare, debitorul beneficiază de toate garanțiile procesuale pentru realizarea deplină a acestor drepturi, supunând cenzurii instanței măsura dispusă, în cadrul unei proceduri contradictorii. Așa fiind, susținerea autorului excepției, conform căreia textul de lege dedus controlului ar contraveni art. 21 din Constituție, este neîntemeiată.

Pe de altă parte, Curtea reține că exercitarea drepturilor și libertăților consacrate de Constituție trebuie să se realizeze cu bună-credință, în limite rezonabile, cu respectarea drepturilor și intereselor în egală măsură ocrotite ale celorlalte subiecte de drept. Prin textul de lege criticat nu numai că nu se încalcă această îndatorire fundamentală, ci, dimpotrivă, se dă expresie dispoziției constituționale consacrate de art. 57, astfel încât debitorul nu are decât să își execute voluntar și cu bună-credință obligația certă, lichidă și exigibilă constatată prin titlul executoriu, pentru a nu leza dreptul legal recunoscut al titularului creanței.

Așadar, Curtea nu poate reține încălcarea dispozițiilor art. 21 și art. 44 din Constituție și nici a celor ale art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, excepția de neconstituționalitate urmând a fi respinsă ca neîntemeiată.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 373^1 alin. 2, art. 399 alin. 2^1 și art. 515 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Ana Sorohan în Dosarul nr. 6.603/314/2010 al Judecătoriei Suceava.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 21 februarie 2012.