Decizia nr. 182/2012

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Valentina Bărbățeanu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 34 raportat la

art. 21 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor, excepție ridicată de Societatea Comercială "Unicredit Țiriac Bank" - S.A. din București în Dosarul nr. 22.722/299/2009 al Judecătoriei Sectorului 1 București și care constituie obiectul Dosarului nr. 202D/2011 al Curții Constituționale.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, considerând că nu se impune reconsiderarea soluției pronunțate de Curtea Constituțională prin

Decizia nr. 1.124 din 8 septembrie 2011 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 4 noiembrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 22.722/299/2009, Judecătoria Sectorului 1 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 34 raportat la

art. 21 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor, excepție ridicată de Societatea Comercială "Unicredit Țiriac Bank" - S.A. din București într-o acțiune în contencios administrativ având ca obiect soluționarea cererii de constatare a caracterului abuziv al unor clauze din contractele de credit supuse controlului, potrivit

Legii nr. 193/2000

privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că se încalcă dreptul la dublul grad de jurisdicție, întrucât împotriva hotărârii prin care instanța de judecată stabilește sancțiunea aplicabilă în condițiile

art. 13 din Legea nr. 193/2000

privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori nu se poate declara decât recurs. Or, dacă ar fi fost respectată aceeași procedură ca cea prevăzută de

Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 , ar fi putut beneficia și de apel și de recurs.

Judecătoria Sectorului 1 București apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că legiuitorul a înțeles să completeze dispozițiile

Legii nr. 193/2000

cu cele ale

Ordonanței Guvernului nr. 2/2001

tocmai pentru a asigura accesul liber la justiție al operatorilor economici care își pot exercita fără nicio restricție dreptul la apărare în fața instanței de judecată, suverană a verifica, prin rolul său activ, dacă operatorul economic, prin fapta constatată, a încălcat sau nu legislația incidentă în materie, stabilind astfel atât dacă se impune aplicarea vreunei sancțiuni, cât și cuantumul acesteia, dar și pentru a da eficiență exercitării rolului coercitiv al statului (prin Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor) asupra contractelor încheiate de consumatori cu operatorii economici în cadrul raporturilor juridice create între aceștia, având în vedere calitatea acestei instituții de terță parte. Menționează că prin

Legea nr. 193/2000

se transpun în legislația națională prevederile Directivei 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993, act normativ european care reglementează problema controlului statului asupra diverselor tipuri de contracte încheiate de persoanele fizice în calitate de consumatori, în relațiile ce se stabilesc între aceștia și operatorii economici de pe piață. Precizează că dispozițiile

art. 21 și 34 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

nu sunt de natură să aducă vreo îngrădire posibilității operatorului economic contravenient de a contesta, pe cale legală, procesul-verbal de contravenție.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 34 raportat la

art. 21 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 180/2002 , cu modificările și completările ulterioare. Prevederile art. 34 au fost modificate prin

art. IX din Legea nr. 202/2010

privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, intrată în vigoare la 26 noiembrie 2010. În prezent, textele au următoare redactare:

- Art. 21: "(1) În cazul în care prin actul normativ de stabilire și sancționare a contravențiilor nu se prevede altfel, agentul constatator, prin procesul-verbal de constatare, aplică și sancțiunea.

(2) Dacă, potrivit actului normativ de stabilire și sancționare a contravenției, agentul constatator nu are dreptul să aplice și sancțiunea, procesul-verbal de constatare se trimite de îndată organului sau persoanei competente să aplice sancțiunea. În acest caz sancțiunea se aplică prin rezoluție scrisă pe procesul-verbal.(3) Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.";

- Art. 34: "(1) Instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării.

(2) Dacă prin lege nu se prevede altfel, hotărârea judecătorească prin care s-a soluționat plângerea poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la secția contencios administrativ a tribunalului. Motivarea recursului nu este obligatorie. Motivele de recurs pot fi susținute și oral în fața instanței. Recursul suspendă executarea hotărârii."

Față de conținutul pe care textul de lege criticat îl avea la momentul ridicării excepției,

Legea nr. 202/2010

a adăugat în cuprinsul alin. (2) al art. 34 din ordonanță sintagma "dacă prin lege nu se prevede altfel."

În opinia autorului excepției, sunt nesocotite prevederile art. 21 din Constituție referitor la accesul liber la justiție. De asemenea, este invocat art. 2 paragraful 1 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care reglementează dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că, prin

Decizia nr. 1.124 din 8 septembrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 7 noiembrie 2011, s-a mai pronunțat asupra unei excepții de neconstituționalitate formulate într-un alt dosar de același autor, obiectul acesteia constituindu-l atât dispozițiile din

Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

criticate și în cauza de față, cât și prevederile art. 13 alin. (1) și

art. 16 alin. (2) din Legea nr. 193/2000

privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori. Cu acel prilej, Curtea a reținut că, în procedura reglementată de art. 14 din legea menționată, diferendul dintre consumator și comerciant poate parcurge 3 grade de jurisdicție, însă, în cazul art. 13 din aceeași lege, diferendul dintre organul de constatare și comerciant poate parcurge două grade de jurisdicție. Curtea a statuat că un asemenea tratament juridic nu încalcă art. 21 din Constituție, întrucât acest text constituțional nu impune legiuitorului obligația reglementării accesului la toate gradele de jurisdicție. Curtea a observat, de asemenea, că există o diferență specifică între prevederile

art. 13 și 14 din Legea nr. 193/2000 , în sensul că primul text reglementează și o răspundere contravențională, pe lângă răspunderea civilă delictuală comună ambelor texte de lege, fapt ce a și determinat legiuitorul să instituie proceduri de judecată diferite. O atare competență a legiuitorului rezultă, fără tăgadă, din prevederile art. 126 alin. (2) din Constituție.

În cauza de față, Curtea constată că autorul excepției de neconstituționalitate a invocat ca obiect al acesteia dispozițiile

art. 21 și 34 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor, dar criticile formulate vizează exclusiv procedura specială prevăzută de

Legea nr. 193/2000

privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, fără să cuprindă niciun fel de argumente prin care să se încerce evidențierea unei eventuale contradicții între textele menționate din

Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

și dispoziții sau principii constituționale. Pentru situații similare, Curtea a statuat că va respinge excepția ca inadmisibilă, fiind contrară

art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , atunci când excepția de neconstituționalitate este doar în mod formal motivată, adică, deși cuprinde cele 3 elemente ce formează structura inerentă și intrinsecă oricărei excepții de neconstituționalitate, și anume textul de lege criticat, textul de referință pretins încălcat și motivarea relației de contrarietate existente între cele două texte, totuși, această motivare nu are, în sine, nicio legătură cu textul criticat. În acest sens este

Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii:

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 34 raportat la

art. 21 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor, excepție ridicată de Societatea Comercială "Unicredit Țiriac Bank" - S.A. din București în Dosarul nr. 22.722/299/2009 al Judecătoriei Sectorului 1 București.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 6 martie 2012.