Decizia nr. 127/2012
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 208 alin. (3) lit. e) și art. 211 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Augustin Zegrean - președinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 208 alin. (3) lit. e) și
art. 211 alin. (1) din Legea nr. 95/2006
privind reforma în domeniul sănătății, excepție ridicată de Nicolae Docuz în Dosarul nr. 3.513/114/2010 al Tribunalului Buzău - Secția comercială și de contencios administrativ și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 401D/2011.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. În acest sens, invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 23 februarie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 3.513/114/2010, Tribunalul Buzău - Secția comercială și de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 208 alin. (3) lit. e) și
art. 211 alin. (1) din Legea nr. 95/2006
privind reforma în domeniul sănătății.
Excepția a fost ridicată de Nicolae Docuz cu prilejul soluționării unei acțiuni în contencios administrativ promovate în contradictoriu cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Buzău.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că prevederile de lege criticate sunt neconstituționale, întrucât îl lipsesc de dreptul de a beneficia de servicii medicale gratuite în sistemul asigurărilor sociale de stat. Astfel, arată că nu se încadrează în categoriile de persoane exceptate de la plata contribuției la fondul pentru asigurările sociale de sănătate, dar, totodată, nu realizează niciun venit, fiind înregistrat la Agenția Națională pentru Ocuparea Forțelor de Muncă Buzău. În situația sa, nu poate plăti contribuția la asigurările sociale de sănătate, iar imposibilitatea de a beneficia de servicii medicale aduce atingere dreptului consacrat de art. 34 alin. (1) și (2) din Constituție.
Tribunalul Buzău - Secția comercială și de contencios administrativ consideră că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată.
În conformitate cu dispozițiile
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 208 alin. (3) lit. e) și
art. 211 alin. (1) din Legea nr. 95/2006
privind reforma în domeniul sănătății, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, cu modificările și completările ulterioare, dispoziții potrivit cărora:
- Art. 208 alin. (3) lit. e): "(3) Asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii și funcționează ca un sistem unitar, iar obiectivele menționate la alin. (2) se realizează pe baza următoarelor principii: [...]
e) participarea obligatorie la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate;";
- Art. 211 alin. (1): "(1) Sunt asigurați, potrivit prezentei legi, toți cetățenii români cu domiciliul în țară, precum și cetățenii străini și apatrizii care au solicitat și obținut prelungirea dreptului de ședere temporară sau au domiciliul în România și fac dovada plății contribuției la fond, în condițiile prezentei legi. În această calitate, persoana în cauză încheie un contract de asigurare cu casele de asigurări de sănătate, direct sau prin angajator, al cărui model se stabilește prin ordin al președintelui CNAS cu avizul consiliului de administrație."
Autorul excepției consideră că textele de lege criticate aduc atingere prevederilor constituționale ale art. 34 alin. (1) și (2) privind dreptul la ocrotirea sănătății.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că asupra constituționalității obligației de contribuție la sistemul de asigurări sociale de sănătate Curtea s-a mai pronunțat în numeroase rânduri. Astfel, prin
Decizia nr. 934 din 14 decembrie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2007, Curtea a reținut că "obligativitatea asigurării și a contribuției la sistemul asigurărilor sociale de sănătate trebuie analizată în legătură cu un alt principiu ce stă la baza acestui sistem, anume cel al solidarității. Astfel, datorită solidarității celor care contribuie, acest sistem își poate realiza obiectivul principal, respectiv cel de a asigura un minimum de asistență medicală pentru populație, inclusiv pentru acele categorii de persoane care se află în imposibilitatea de a contribui la constituirea fondurilor de asigurări de sănătate. Astfel, dispozițiile
art. 208 alin. (1), alin. (3) lit. e) și alin. (6) din Legea nr. 95/2006
reprezintă, de fapt, o expresie a prevederilor constituționale care reglementează ocrotirea sănătății și a celor care consacră obligația statului de a asigura protecția socială a cetățenilor".
În speța de față, însă, considerentele Curții din decizia mai sus amintită ar putea constitui temei al admiterii criticii de neconstituționalitate, de vreme ce autorul excepției invocă faptul că, deși a depus diligențele în vederea obținerii unui loc de muncă prin înregistrarea la Agenția Națională pentru Ocuparea Forțelor de Muncă Buzău, nefiind astfel în pasivitate față de situația sa, în mod independent de voința sa, nu a dobândit încă niciun loc de muncă. În mod firesc și constituțional, o astfel de categorie de persoane ar putea beneficia de accesul la sistemul de asigurări sociale de sănătate și să fie încadrată alături de celelalte categorii de persoane prevăzute de lege care, în mod obiectiv, se află în imposibilitatea de a desfășura o activitate pentru a putea contribui la fondul de asigurări sociale de sănătate, fiind astfel scutite de la plata acestei contribuții.
Un astfel de demers însă, respectiv completarea legii cu o nouă categorie de persoane exceptată de la plata contribuției pentru asigurările sociale de sănătate, reprezintă o prerogativă exclusivă a legiuitorului, Curtea Constituțională neavând competența, potrivit
art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , de a modifica sau a completa textele de lege supuse controlului de constituționalitate.
De asemenea, din perspectiva criticii formulate, Curtea apreciază că art. 208 alin. (3) lit. e) și
art. 211 alin. (1) din Legea nr. 95/2006
sunt constituționale, obligația de contribui la sistemul asigurărilor sociale de stat neavând per se, așa cum s-a arătat mai sus, semnificația încălcării dreptului la ocrotirea sănătății.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 208 alin. (3) lit. e) și
art. 211 alin. (1) din Legea nr. 95/2006
privind reforma în domeniul sănătății, excepție ridicată de Nicolae Docuz în Dosarul nr. 3.513/114/2010 al Tribunalului Buzău - Secția comercială și de contencios administrativ.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 16 februarie 2012.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Patricia Marilena Ionea
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.