Decizia nr. 259/2012

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Benke Karoly - magistrat-asistent-șef

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (1) și

art. 16 alin. (2) din Legea nr. 118/2010

privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, excepție ridicată de Sindicatul Acord din Târgu-Mureș în Dosarul nr. 2.732/102/2010 al Tribunalului Mureș - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 698D/2011.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Președintele dispune a se face apelul și în dosarele nr. 699D/2011, nr. 700D/2011 și nr. 1.081D/2011, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (1) și

art. 16 alin. (2) din Legea nr. 118/2010

privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, ale

art. 1 alin. (1) din Legea nr. 118/2010 , respectiv ale art. 1 alin. (1) și

art. 16 din Legea nr. 118/2010 , excepție ridicată de Sindicatul Acord din Târgu-Mureș și Sindicatul Polițiștilor Lege și Onoare din Târgu-Mureș în dosarele nr. 3.530/102/2010 și nr. 4.993/102/2010 ale Tribunalului Mureș - Secția civilă, respectiv de Cristian Dima în Dosarul nr. 42.358/3/2010 al Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere obiectul excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în dosarele sus-menționate, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor nr. 699D/2011, nr. 700D/2011 și nr. 1.081D/2011 la Dosarul nr. 698D/2011.

Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării dosarelor.

Curtea, în temeiul dispozițiilor

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , dispune conexarea dosarelor nr. 699D/2011, nr. 700D/2011 și nr. 1.081D/2011 la Dosarul nr. 698D/2011, care este primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudența Curții Constituționale, precum și pe cea a Curții Europene a Drepturilor Omului.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierile din 4 mai 2011, 20 mai 2011 și 27 aprilie 2011, pronunțate în dosarele nr. 2.732/102/2010, nr. 3.530/102/2010, nr. 4.993/102/2010 și nr. 42.358/3/2010, Tribunalul Mureș - Secția civilă și Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale au sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (1) și

art. 16 alin. (2) din Legea nr. 118/2010

privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, ale

art. 1 alin. (1) din Legea nr. 118/2010 , respectiv ale art. 1 alin. (1) și art. 16 din aceeași lege, excepție ridicată de Sindicatul Acord din Târgu Mureș, de Sindicatul Polițiștilor Lege și Onoare din Târgu Mureș, respectiv de Cristian Dima în cauze având ca obiect restituirea sumelor aferente drepturilor salariale reținute în temeiul

art. 1 alin. (1) din Legea nr. 118/2010 .

În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că promulgarea

Legii nr. 118/2010

în interiorul termenului de două zile prevăzut de

art. 15 din Legea nr. 47/1992

încalcă art. 77 și art. 146 lit. a) din Constituție.

Se susține că textele legale criticate produc efecte retroactive asupra raporturilor juridice de muncă aflate în desfășurare, iar, prin efectul lor, măsura temporară de diminuare a salariilor cu 25% devine una permanentă, dovadă fiind că după 1 ianuarie 2011 salariile nu au revenit la cuantumul lor inițial. Se mai consideră că, în atari condiții, nivelul salariului acordat nu mai reprezintă o contravaloare a muncii prestate. În consecință, menținându-se diminuarea drepturilor salariale și după 31 decembrie 2010, se ajunge la o retrogradare nelegală din funcție a personalului plătit din fonduri publice.

Se arată că salariul reprezintă un bun, astfel încât măsură criticată reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate al salariaților din sfera publică. Totodată, se consideră că sunt încălcate prevederile constituționale referitoare la egalitate, nivelul de trai și dreptul la muncă.

În fine, se apreciază că sunt încălcate și prevederile art. 137-139 din Constituție, întrucât sumele de bani aferente diminuărilor salariale prevăzute de

Legea nr. 118/2010

erau cuprinse în cheltuielile bugetare pe anul 2010, statul având obligația corelativă de a asigura sursele de finanțare pentru această cheltuială publică, fapt ce nu s-a întâmplat.

Tribunalul Mureș - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate formulată este neîntemeiată. În acest sens, sunt invocate considerentele care au stat la baza

Deciziei nr. 872 din 25 iunie 2010

și

Deciziei nr. 1.655 din 28 decembrie 2010 .

Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale apreciază că excepția de neconstituționalitate formulată este neîntemeiată, reținând că prevederile legale criticate au avut drept scop degrevarea bugetului de stat de anumite cheltuieli, pe fondul unei crize economice generalizate și profunde, precum și crearea premiselor necesare unei relansări economice reale. Se mai arată că textul criticat nu are caracter retroactiv, aplicându-se numai pentru viitor.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate formulată este neîntemeiată, fiind invocate deciziile nr. 872 și nr. 874 din 25 iunie 2010, precum și

Decizia nr. 1.155 din 13 septembrie 2011 .

Avocatului Poporului, în Dosarul nr. 1.081D/2011, consideră că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, întrucât textul legal criticat nu mai este în vigoare.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispozițiile art. 1 alin. (1) și

art. 16 din Legea nr. 118/2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010. În realitate, având în vedere că în motivarea excepției sunt aduse critici de neconstituționalitate extrinseci, Curtea constată că obiectul acesteia vizează atât

Legea nr. 118/2010 , în ansamblul său, cât și, în special, art. 1 alin. (1) și art. 16 din aceeași lege. Textele legale criticate punctual au următorul cuprins:

- Art. 1 alin. (1): "(1) Cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile

Legii-cadru nr. 330/2009

privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010

privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%.";

- Art. 16: "(1) Prevederile art. 1-3, art. 5, art. 6 alin. (1), precum și cele ale art. 9-14 se aplică până la 31 decembrie 2010.

(2) Începând cu data de 1 ianuarie 2011 se vor aplica politici sociale și de personal care să asigure încadrarea în nivelul cheltuielilor bugetare rezultate ca urmare a aplicării măsurilor de reducere a acestora adoptate în cursul anului 2010, în condițiile

Legii-cadru nr. 330/2009 , precum și cu respectarea prevederilor legii bugetului de stat și ale legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2011."

Autorii excepției de neconstituționalitate susțin că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (3) și (5) privind statul de drept și principiul supremației Constituției, art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivității legii, art. 16 privind principiul egalității în drepturi, art. 20 privind tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 41 privind munca și protecția socială a muncii, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 47 privind dreptul la un nivel de trai decent, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, art. 77 privind promulgarea legii, art. 137 privind sistemul financiar, art. 138 privind bugetul public național, art. 139 privind impozitele, taxele și alte contribuții, precum și art. 146 lit. a) privind atribuțiile Curții Constituționale, cu referire la controlul de constituționalitate a priori. De asemenea, se susține că sunt încălcate și prevederile art. 1 privind protecția proprietății din Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele:

I. Deși dispozițiile legale criticate, referitoare la diminuarea cuantumului salariului personalului bugetar, au avut o aplicabilitate limitată în timp, până la 31 decembrie 2010, potrivit

art. 16 alin. (1) din Legea nr. 118/2010 , prevederile

art. 1 din Legea nr. 118/2010

continuă să își producă efectele juridice în prezenta cauză, astfel încât, în lumina jurisprudenței sale recente (a se vedea

Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011,

Decizia nr. 1.155 din 13 septembrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 27 octombrie 2011, sau

Decizia nr. 66 din 31 ianuarie 2012 *), nepublicată încă la data pronunțării prezentei decizii), Curtea reține că excepția de neconstituționalitate ridicată este admisibilă.

---------

*)Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 232 din 6 aprilie 2012.

II. Criticile de neconstituționalitate extrinseci se circumscriu faptului că decretul de promulgare a legii a fost emis în interiorul termenului de două zile prevăzut de

art. 15 din Legea nr. 47/1992 . Curtea reține că natura juridică a acestui termen este una de protecție a titularilor dreptului de sesizare a Curții Constituționale, spre a se evita promulgarea intempestivă a legii și eludarea, în acest fel, a controlului de constituționalitate a priori. Pentru a întări finalitatea urmărită prin instituirea acestui termen, Curtea, prin

Decizia nr. 975 din 7 iulie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 568 din 11 august 2010, a stabilit că, în măsura în care titularii dreptului de sesizare și-au exercitat acest drept în interiorul termenului respectiv, controlul de constituționalitate a priori va fi exercitat chiar dacă decretul de promulgare a fost emis înainte ca aceștia să își fi exercitat dreptul prevăzut de

art. 146 lit. a) din Constituție. Or, cu privire la viitoarea Lege nr. 118/2010 , titularii dreptului de sesizare prevăzuți la art. 146 lit. a) din Constituție și-au exercitat acest drept (a se vedea chiar

Decizia nr. 975 din 7 iulie 2010 ). Astfel, chiar dacă Președintele a promulgat legea criticată pentru neconstituționalitate, aceștia aveau dreptul și posibilitatea să sesizeze Curtea Constituțională în termenul de două zile prevăzut de lege cu privire la textele care au făcut obiectul reexaminării (ceea ce s-a și întâmplat).

Încălcarea acestui termen nu se poate converti într-un motiv de neconstituționalitate a legii, lege care a fost adoptată de către Parlament, din punct de vedere extrinsec, cu respectarea tuturor exigențelor de ordin constituțional.

Promulgarea este un act ulterior adoptării legii și exterior voinței emitentului actului, astfel încât eventualele probleme de constituționalitate în legătură cu acesta nu afectează constituționalitatea extrinsecă a legii (a se vedea, ad similis,

Decizia nr. 1.423 din 20 octombrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 din 14 decembrie 2011).

De asemenea, Curtea, în deciziile citate, a subliniat că dispozițiile

art. 15 din Legea nr. 47/1992 , republicată, cu modificările ulterioare, precum și cele ale art. 133 alin. (3)-(5) din Regulamentul Camerei Deputaților sunt aplicabile și în cazul în care obiecția de neconstituționalitate este formulată împotriva unei legi pe care Parlamentul a pus-o de acord cu o decizie anterioară a Curții Constituționale, în conformitate cu art. 147 alin. (2) din Constituție. Numai în aceste condiții Curtea are posibilitatea de a verifica punerea de acord a prevederilor constatate ca fiind neconstituționale cu decizia Curții Constituționale în sensul art. 147 alin. (2) din Constituție. Întrucât și acest control al Curții este o formă a controlului a priori de constituționalitate, prevederile art. 146 lit. a) teza întâi din Constituție și ale

art. 15-18 din Legea nr. 47/1992

se aplică în mod corespunzător.

Nu în ultimul rând, în legătură cu acest aspect, Curtea a reținut, prin

Decizia nr. 1.423 din 20 octombrie 2011 , că obiectul controlului de constituționalitate reglementat la art. 146 lit. d) din Constituție îl constituie legile și ordonanțele Guvernului, și nu decretul de promulgare sau modul în care instituțiile publice înțeleg să își exercite competențele constituționale sau legale.

În consecință, nu se pot reține criticile de neconstituționalitate raportate la art. 146 lit. a) din Constituție; totodată, pe cale de consecință, Curtea constată că nici art. 77 din Constituție nu este încălcat, legea respectând ipoteza sa normativă.

III. Cu privire la criticile de neconstituționalitate intrinsecă, Curtea reține că, prin

Decizia nr. 872 din 25 iunie 2010

și

Decizia nr. 874 din 25 iunie 2010 , ambele publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, precum și prin

Decizia nr. 1.155 din 13 septembrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 27 octombrie 2011, soluția legislativă criticată a mai făcut obiect al controlului de constituționalitate, din perspectiva unor critici similare cu cele invocate în prezenta cauză. Astfel, Curtea a constatat, în esență, că dreptul la salariu este corolarul unui drept constituțional, și anume dreptul la muncă, iar diminuarea să se constituie într-o veritabilă restrângere a exercițiului dreptului la muncă. Realizând o examinare a compatibilității dispozițiilor legale criticate cu fiecare dintre condițiile strict și limitativ prevăzute de Legea fundamentală pentru restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, Curtea a constatat că măsura de diminuare a cuantumului salariului/indemnizației/soldei cu 25% constituie o restrângere a exercițiului dreptului constituțional la muncă ce afectează dreptul la salariu, cu respectarea însă a prevederilor art. 53 din Constituție.

Astfel, Curtea a statuat că diminuarea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizației/soldei este prevăzută prin

Legea nr. 118/2010

și se impune pentru reducerea cheltuielilor bugetare. De asemenea, soluția legislativă cuprinsă în art. 1 din lege a fost determinată de apărarea "securității naționale", noțiune înțeleasă în sensul unor aspecte din viața statului - precum cele economice, financiare, sociale - care ar putea afecta însăși ființa statului prin amploarea și gravitatea fenomenului. În acest sens, prin

Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, Curtea a statuat că situația de criză financiară mondială ar putea afecta, în lipsa unor măsuri adecvate, stabilitatea economică a țării și, implicit, securitatea națională.

Cu privire la proporționalitatea situației care a determinat restrângerea, Curtea a constatat că există o legătură de proporționalitate între mijloacele utilizate (reducerea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizației/soldei) și scopul legitim urmărit (reducerea cheltuielilor bugetare/reechilibrarea bugetului de stat) și că există un echilibru între cerințele de interes general ale colectivității și protecția drepturilor fundamentale ale individului.

De asemenea, Curtea a constatat că măsura legislativă criticată este aplicată în mod nediscriminatoriu, în sensul că reducerea de 25% se aplică tuturor categoriilor de personal bugetar în același cuantum și mod. Curtea a observat, totodată, că măsura criticată prezintă un caracter temporar, având o durată limitată în timp, și anume până la data de 31 decembrie 2010, tocmai pentru a nu se afecta substanța dreptului constituțional protejat.

În plus, în acest context legislativ, Curtea a observat că, prin

art. 1 alin. (1) din Legea nr. 285/2010

privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 28 decembrie 2010, s-a stabilit că, începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, s-a majorat cu 15%.

O atare modalitate de stabilire a cuantumului concret al salariilor/soldelor/indemnizațiilor brute nu este de natură să încalce cele stabilite prin deciziile Curții Constituționale nr. 872 și nr. 874 din 25 iunie 2010. Cu acele prilejuri Curtea a impus o obligație de rezultat legiuitorului, aceea ca după 1 ianuarie 2011 să revină la "cuantumul salariilor/indemnizațiilor și soldelor de dinainte de adoptarea acestor măsuri de diminuare, în condițiile încadrării în politicile sociale și de personal, care, la rândul lor, trebuie să se încadreze în nivelul cheltuielilor bugetare". Este în același timp o obligație sub condiție care va duce la revenirea etapizată a cuantumului drepturilor salariale la nivelul anterior

Legii nr. 118/2010 . Stabilirea modalității concrete de realizare a acestui proces este o prerogativă a legiuitorului, care va decide, în funcție de situația economico-financiară a țării, momentul îndeplinirii cât mai rapid a obligației sale de rezultat, în sensul revenirii cel puțin la cuantumul salariilor/indemnizațiilor și soldelor de dinainte de adoptarea

Legii nr. 118/2010 .

În sensul de mai sus, Curtea s-a pronunțat prin

Decizia nr. 1.655 din 28 decembrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 20 ianuarie 2011. Prin aceeași decizie Curtea a ajuns la concluzia că statul are o anumită marjă de apreciere în a adopta astfel de măsuri atunci când apar turbulențe economice grave care afectează întregul său sistem economic și financiar; astfel, Curtea a constatat că acest lucru se constituie chiar într-un veritabil argument suplimentar, în sensul că statul poate, în mod temporar, decide reducerea salariilor întregului personal plătit din fonduri publice în limite rezonabile, răspunzând astfel unei situații de gravă criză economică ce afectează statul.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina schimbarea jurisprudenței Curții, considerentele și soluția deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

De asemenea, Curtea, prin

Decizia nr. 859 din 16 iunie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 520 din 29 iulie 2009, a stabilit că drepturile salariale constituie un bun care intră în sfera de protecție a dreptului de proprietate. Desigur, acest lucru nu vizează drepturile salariale viitoare, ci numai cuantumul sumelor aferente salariilor care sunt certe, lichide și exigibile (a se vedea, în același sens, mutatis mutandis, considerațiile Curții Constituționale referitoare la pensii -

Decizia nr. 977 din 12 iulie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 711 din 10 octombrie 2011).

Curtea a mai constatat că salariile viitoare pe care angajatorul trebuie să le plătească angajatului nu intră în sfera de aplicare a dreptului de proprietate, angajatul neavând un atare drept pentru salariile ce vor fi plătite în viitor de către angajator ca urmare a muncii viitoare prestate de angajat. Dreptul de proprietate al angajatului în privința salariului vizează numai sumele certe, lichide și exigibile (a se vedea

Decizia nr. 1.155 din 13 septembrie 2011 ).

De altfel, și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Decizia de admisibilitate din 6 decembrie 2011, pronunțată în cauzele conexate nr. 44.232/11 și nr. 44.605/11 Felicia Mihăieș împotriva României și Adrian Gavril Senteș împotriva României (paragraful 16), a stabilit că se poate cu greu considera ca fiind un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional la Convenție sumele de bani neîncasate ca urmare a intrării în vigoare a legii criticate. Prin aceeași decizie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat, în privința reducerilor salariale operate prin

Legea nr. 118/2010 , că, și dacă salariile viitoare ar fi considerate bunuri, ingerința (reducerea) este prevăzută de lege, urmărește o cauză de utilitate publică (salvarea echilibrului bugetar al statului) și respectă un just echilibru între interesele generale ale colectivității și interesele individuale ale cetățeanului (paragrafele 17-20). Totodată, Curtea a atras atenția că autoritățile naționale se află într-o poziție mai favorabilă decât judecătorul internațional de a aprecia "utilitatea publică" (paragraful 19).

Rezultă că, în cauză, autorii excepției nu pot invoca protecția dreptului de proprietate din moment ce salariile viitoare nu pot fi considerate bunuri și, prin urmare, textele constituționale și convenționale referitoare la dreptul de proprietate privată și protecția proprietății nu au incidență în cauză.

În privința criticilor de neconstituționalitate ce vizează încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituție, Curtea constată că acestea sunt neîntemeiate, textele legale criticate aplicându-se numai cu privire la drepturile salariale viitoare.

În privința pretinsei încălcări a art. 137-139 din Constituție, Curtea reține că art. 137, art. 138 alin. (1)-(4) și art. 139 din Constituție nu au incidență în cauză, ipoteza lor normativă fiind una distinctă de problemele ridicate de autorul excepției. În ceea ce privește însă art. 138 alin. (5) din Constituție, se constată că, deși la momentul aprobării

Legii bugetului de stat pe anul 2010 nr. 11/2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 60 și 60 bis din 27 ianuarie 2010, sursa de finanțare a cheltuielilor de personal era prevăzută, legiuitorul a înțeles să reducă aceste cheltuieli. O atare situație se explică prin faptul că sumele prevăzute în buget sunt prognozate, ele urmând a fi executate pe măsura realizării încasărilor și, corespunzător, efectuării cheltuielilor prevăzute. De aceea legiuitorul, în funcție de condițiile economico-financiare apărute în cursul anului, deci pe parcursul execuției bugetare, are posibilitatea rectificării atât pozitive, cât și negative a bugetului de stat, fapt ceea ce, în mod indirect, s-a și realizat prin

Legea nr. 118/2010 , lege care a redus cheltuielile bugetare de la capitolul cheltuieli de personal.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

Legii nr. 118/2010

privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, în ansamblul său, și, în special, ale art. 1 alin. (1) și art. 16 din aceeași lege, excepție ridicată de Sindicatul Acord din Târgu Mureș în dosarele nr. 2.732/102/2010 și nr. 3.530/102/2010 ale Tribunalului Mureș - Secția civilă, de Sindicatul Polițiștilor Lege și Onoare din Târgu Mureș în Dosarul nr. 4.993/102/2010 al Tribunalului Mureș - Secția civilă, precum și de Cristian Dima în Dosarul nr. 42.358/3/2010 al Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 20 martie 2012.