Ordin · Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului

Ordinul nr. 3924/2012

privind acordarea acreditării pentru nivelul de învățământ "postliceal", domeniul "transporturi", calificarea profesională "tehnician instructor auto" din cadrul unității de învățământ preuniversitar de stat Colegiul Tehnic Energetic "Dragomir Hurmuzescu" din municipiul Deva

prezumat în vigoare

Data actului
3 mai 2012
Emitent
Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 323 din 14 mai 2012
Citează
7 acte
Structură
4 articole · 3.594 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Având în vedere prevederile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 75/2005

privind asigurarea calității educației, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 87/2006 , cu modificările și completările ulterioare,

ținând cont de dispozițiile

Hotărârii Guvernului nr. 1.258/2005

privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP), cu modificările ulterioare,

luând în considerare dispozițiile

Hotărârii Guvernului nr. 22/2007

pentru aprobarea Metodologiei de evaluare instituțională în vederea autorizării, acreditării și evaluării periodice a organizațiilor furnizoare de educație,

având în vedere prevederile

Hotărârii Guvernului nr. 21/2007

privind aprobarea Standardelor de autorizare de funcționare provizorie a unităților de învățământ preuniversitar, precum și a Standardelor de acreditare și de evaluare periodică a unităților de învățământ preuniversitar,

luând în considerare Hotărârea Consiliului ARACIP nr. 3 din 2 aprilie 2012 privind propunerea de acordare a acreditării pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat și particular evaluate în perioada 15 iunie 2011-23 martie 2012,

în temeiul

Hotărârii Guvernului nr. 536/2011

privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul educației, cercetării, tineretului și sportului emite prezentul ordin.

Articolul 1

Se acordă acreditarea pentru nivelul de învățământ "postliceal", domeniul "transporturi", calificarea profesională "tehnician instructor auto", limba de predare "română", forma de învățământ "zi" din cadrul unității de învățământ preuniversitar de stat Colegiul Tehnic Energetic "Dragomir Hurmuzescu", cu sediul în municipiul Deva, str. Titu Maiorescu nr. 28, județul Hunedoara, începând cu anul școlar 2012-2013.

Articolul 2

Unitatea de învățământ preuniversitar de stat Colegiul Tehnic Energetic "Dragomir Hurmuzescu" din municipiul Deva este monitorizată și controlată periodic de către Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, în colaborare cu Inspectoratul Școlar al Județului Hunedoara, în vederea verificării respectării standardelor care au stat la baza acreditării.

Articolul 3

Direcția generală educație și învățare pe tot parcursul vieții, Direcția generală management, resurse umane și rețea școlară din Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, unitatea de învățământ preuniversitar de stat Colegiul Tehnic Energetic "Dragomir Hurmuzescu" din municipiul Deva, Inspectoratul Școlar al Județului Hunedoara și Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Articolul 4

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul educației, cercetării,
tineretului și sportului,
Cătălin Ovidiu Baba
București, 3 mai 2012.
Nr. 3.924
________

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.