Decizia nr. 281/2012

Augustin Zegrean - președinte

Acsinte Gaspar - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 40 lit. a) și

art. 41 liniuța a patra din Ordonanța Guvernului nr. 44/1997

privind transporturile rutiere, excepție ridicată de Societatea Comercială "Dominus REI" - S.R.L. din Constanța în Dosarul nr. 628/212/2003 al Judecătoriei Constanța - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului nr. 516D/2012 al Curții Constituționale.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, făcând trimitere la

Decizia Curții Constituționale nr. 201 din 29 aprilie 2004 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 4 noiembrie 2003, pronunțată în Dosarul nr. 628/212/2003, astfel cum a fost îndreptată prin Încheierea din 15 februarie 2012, Judecătoria Constanța - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 40 lit. a) și

art. 41 liniuța a patra din Ordonanța Guvernului nr. 44/1997

privind transporturile rutiere, excepție ridicată de Societatea Comercială "Dominus REI" - S.R.L. din Constanța, într-o cauză având ca obiect soluționarea plângerii formulate de autorul excepției împotriva unui proces-verbal de constatare a contravenției prevăzute la

art. 40 lit. a) teza a doua din Ordonanța Guvernului nr. 44/1997 .

În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că prevederile criticate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 16 alin. (1) și (2), întrucât acestea incriminează prin același text de lege încălcarea obligațiilor din caietul de sarcini, faptă care prezintă un pericol social redus, și efectuarea transporturilor rutiere fără licență sau cu licența suspendată, faptă cu pericol social superior celei dintâi. Astfel, susține autorul, se ajunge la aplicarea unor amenzi între aceleași limite pentru săvârșirea unor contravenții cu pericol social diferit, fapt ce constituie o discriminare a persoanelor juridice care săvârșesc contravenții mai puțin grave în raport cu cele care săvârșesc contravenții din a doua categorie, cu un pericol social sporit.

Judecătoria Constanța - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, arătând că faptele care constituie contravenții și sancțiunile aplicabile sunt prevăzute prin lege și sunt reglementate de legiuitor, în considerarea importanței valorilor sociale ocrotite și a atingerilor care le-ar putea fi aduse. Se arată, de asemenea, că legiuitorul poate impune un tratament sancționator similar pentru situații asemănătoare, în funcție de anumite criterii avute în vedere cu prilejul elaborării actului normativ incriminator.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului susține că excepția de neconstituționalitate invocată este inadmisibilă, întrucât în prezent contravențiile prevăzute în textul criticat sunt reglementate printr-o hotărâre a Guvernului, care nu poate face obiectul controlului de constituționalitate, respectiv prin

Hotărârea Guvernului nr. 69/2012

privind stabilirea încălcărilor prevederilor

Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009

al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme comune privind condițiile care trebuie îndeplinite pentru exercitarea ocupației de operator de transport rutier și de abrogare a

Directivei 96/26/CE

a Consiliului, ale

Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009

al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piața transportului rutier internațional de mărfuri, ale

Regulamentului (CE) nr. 1.073/2009

al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piața internațională a serviciilor de transport cu autocarul și autobuzul și de modificare a

Regulamentului (CE) nr. 561/2006

și ale

Ordonanței Guvernului nr. 27/2011

privind transporturile rutiere, precum și a sancțiunilor și măsurilor aplicabile în cazul constatării acestor încălcări.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, susținerile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 40 lit. a) și

art. 41 liniuța a patra din Ordonanța Guvernului nr. 44/1997

privind transporturile rutiere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 222 din 29 august 1997.

Curtea reține că

Ordonanța Guvernului nr. 44/1997

a fost abrogată prin

art. 70 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2005

privind transporturile rutiere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 655 din 22 iulie 2005, care, la rândul său, a fost abrogată prin

art. 93 din Ordonanța Guvernului nr. 27/2011

privind transporturile rutiere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 2 septembrie 2011, niciunul din cele două acte normative abrogatoare nepăstrând soluția juridică criticată de autorul excepției de neconstituționalitate, respectiv calificarea drept contravenție a faptelor de nerespectare a caietelor de sarcini.

Textele criticate au următorul cuprins:

- Art. 40: "Constituie contravenție, în măsura în care, potrivit legii penale nu sunt considerate infracțiuni, și se sancționează ca atare următoarele fapte:

a) efectuarea de transporturi rutiere sau desfășurarea de activități conexe acestora, conform prevederilor anexei nr. 2 pct. C, fără licențe sau cu licențe cu valabilitate expirată, suspendate sau anulate, precum și nerespectarea prevederilor caietelor de sarcini, anexe la acestea;";

- Art. 41 liniuța a 4-a: Se sancționează cu amendă:

[... ]

- de la 3.200.000 lei la 4.000.000 lei, faptele prevăzute la art. 40 lit. a), b), c), g) și h)."

Se susține, în esență, că prevederile criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 16 alin. (1) și (2) cu privire la egalitatea în drepturi.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele:

I. Prin Încheierea din 4 noiembrie 2003, pronunțată în Dosarul nr. 628/212/2003 (număr în format vechi 9.012/2003), Judecătoria Constanța - Secția civilă a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 40 lit. a) și

art. 41 liniuța a patra din Ordonanța Guvernului nr. 44/1997

privind transporturile rutiere. Întrucât Curtea Constituțională a fost sesizată prin considerentele încheierii menționate, și nu prin dispozitivul acesteia, excepția de neconstituționalitate nu a fost înaintată instanței constituționale. Sesizarea Curții Constituționale dispusă prin considerentele încheierii a fost calificată ca fiind o eroare materială, astfel încât aceeași instanță, la data de 15 februarie 2012, a pronunțat o încheiere de îndreptare a erorii materiale strecurate în încheierea din 2003. În aceste condiții, excepția de neconstituționalitate a fost comunicată Curții Constituționale și înregistrată la registratura jurisdicțională a acesteia cu nr. 1.396 din 23 februarie 2012.

II. Prin

Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea a statuat că este competentă să se pronunțe cu privire la constituționalitatea normelor juridice abrogate, cuprinse în acte normative ce pot face obiectul controlului de constituționalitate, dacă, pentru părțile litigiului în soluționarea căruia a fost ridicată excepția, normele în cauză produc efecte juridice.

În cauza de față, Curtea constată că, în urma evenimentelor legislative survenite în domeniul transporturilor rutiere de la data suspendării judecării cauzei și până în prezent, nerespectarea prevederilor caietelor de sarcini [ art. 40 lit. a) teza a doua din Ordonanța Guvernului nr. 44/1997 ] nu mai constituie o contravenție de sine stătătoare. Având în vedere că de la data săvârșirii faptei calificate ca fiind contravenție potrivit

art. 40 lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 44/1997 , respectiv, au fost adoptate mai multe acte normative de reglementare primară și secundară a căror incidență urmează a fi finalizată de instanța de judecată, revine acesteia din urmă sarcina de a stabili, pe de o parte, dacă fapta concretă săvârșită este în continuare prevăzută ca și contravenție, iar, pe de altă parte, dacă ajunge la o concluzie afirmativă, să stabilească care dintre regulile sancționatoare prevăzute de actele normative în cauză sunt mai favorabile autorului excepției. Totodată, în cazul în care ajunge la o concluzie negativă, respectiv că una dintre reglementările succesive nu a mai prevăzut ca și contravenție fapta săvârșită, rămâne tot în competența instanței de judecată stabilirea reglementării legale mai favorabile. Desigur, în ambele cazuri, se aplică și principiul retroactivității legii contravenționale mai favorabile. Așadar, în aceste condiții, Curtea observă că revine instanței de judecată sarcina de a constata dacă fapta concretă săvârșită de autorul excepției constituie contravenție potrivit legislației ulterior adoptate și de a proceda, în consecință, la aplicarea legii contravenționale mai favorabile.

De principiu, toate actele normative succesiv adoptate au legătură cu soluționarea cauzei, întrucât instanța de judecată urmează să aleagă dintre acestea legea aplicabilă litigiului, existând în momentul de față un dubiu în privința legislației aplicabile și care poate influența soluția ce va fi pronunțată; or în dubio pro reo. De altfel,

Legea nr. 47/1992

prevede că și condiție de admisibilitate a excepției faptul ca actul normativ să aibă legătură cu cauza și nu ca de acesta să depindă soluționarea cauzei. Este o prevedere mult mai largă, care permite analiza constituționalității textelor legale pretins incidente într-un anumit moment al desfășurării cauzei, și nu din perspectiva soluției, dezlegării cauzei.

Curtea observă că este atribuția exclusivă a instanței de judecată stabilirea legii contravenționale mai favorabile, dar, pentru ca aceasta să își poată exercita competența, nu poate nega părților dreptul de a apela, pe calea excepției de neconstituționalitate, la unica autoritate de jurisdicție constituțională din România, în privința realizării controlului textelor legale care la un anumit moment procesual au legătură cu soluționarea cauzei.

În consecință, Curtea Constituțională constată că excepția de neconstituționalitate este admisibilă și urmează a se pronunța pe fondul acesteia. Prin urmare, Curtea Constituțională urmează a analiza constituționalitatea prevederilor art. 40 lit. a) și

art. 41 liniuța a patra din Ordonanța Guvernului nr. 44/1997

privind transporturile rutiere.

III. Curtea constată că s-a mai pronunțat asupra constituționalității acestor dispoziții prin

Decizia nr. 85 din 2 martie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 5 aprilie 2004,

Decizia nr. 201 din 29 aprilie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 7 iunie 2004, și

Decizia nr. 359 din 23 septembrie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.026 din 5 noiembrie 2004, prilejuri cu care a arătat că textele criticate nu instituie nici privilegii și nici discriminări între operatorii de transport rutier, fie ei persoane fizice sau persoane juridice. Ele fac deosebiri între diferite încălcări ale reglementărilor legale, între periculozitatea și gravitatea lor abstractă, prevăzând în raport cu acestea sancțiunile contravenționale ce urmează a fi aplicate. De asemenea, Curtea a reținut că legiuitorul (inclusiv cel delegat) a acționat în temeiul dreptului său de apreciere cu privire la modalitatea de reglementare a condițiilor în care anumite fapte să fie sancționate contravențional, precum și la stabilirea sancțiunilor aplicabile, fără să instituie o discriminare.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile anterior menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 40 lit. a) și

art. 41 liniuța a patra din Ordonanța Guvernului nr. 44/1997

privind transporturile rutiere, excepție ridicată de Societatea Comercială "Dominus REI" - S.R.L. din Constanța în Dosarul nr. 628/212/2003 al Judecătoriei Constanța - Secția civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din 22 martie 2012.