Decizia nr. 375/2012

Petre Lăzăroiu - președinte

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Doina Suliman - magistrat-asistent-șef

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 27 pct. 7 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Magdalena-Veronica Tara în Dosarul nr. 3.787/2/2009 al Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 755D/2011.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 23 mai 2011, pronunțată în Dosarul nr. 3.787/2/2009, Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 27 pct. 7 din Codul de procedură civilă.

Excepția a fost ridicată de contestatorul Magdalena-Veronica Tara cu ocazia soluționării unei contestații în anulare, în contradictoriu cu intimații Rița Gărgărița și Virginia Bondoc.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că textul de lege criticat contravine prevederilor constituționale ale art. 21, art. 24 și ale art. 20 raportate la prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art. 10 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, deoarece "dreptul de a formula o cerere de recuzare a judecătorului reprezintă un drept teoretic sau iluzoriu". Autorul excepției invocă în susținerea criticii

Decizia Curții Constituționale nr. 176 din 24 martie 2005

și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, concretizată în Cauza Airey contra Irlandei, 1979, și Cauza Artico contra Italiei, 1980.

Instanța de judecată apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, așa cum rezultă din încheierea de sesizare, îl constituie dispozițiile art. 27 pct. 7 din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins: "Judecătorul poate fi recuzat: [...]

7. dacă și-a spus părerea cu privire la pricina ce se judecă; [...]".

Autorul excepției de neconstituționalitate consideră că aceste dispoziții contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 21 privind accesul liber la justiție, art. 24 privind dreptul la apărare și art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, raportat la prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art. 10 din Declarația Universală a Drepturilor Omului care consacră dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că asupra constituționalității dispozițiilor de lege criticate s-a pronunțat prin mai multe decizii.

Astfel, prin

Decizia nr. 364 din 20 martie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 435 din 10 iunie 2008, și prin

Decizia nr. 1.176 din 11 decembrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 54 din 23 ianuarie 2008, Curtea a statuat, în esență, ca dispozițiile art. 27 din Codul de procedură civilă reglementează în mod limitativ cazurile de recuzare a judecătorilor, protejând, astfel, partea în cazul în care se presupune că judecătorul ar putea fi lipsit de obiectivitate. Curtea a observat însă că aceste dispoziții de lege acoperă o paletă foarte largă de situații, iar toate cazurile de recuzare enumerate, la baza cărora stau criterii obiective și raționale, duc la finalitatea mai sus arătată. Pe această cale este împiedicată posibilitatea îndepărtării de către o parte de rea-credință a unui judecător pentru motive subiective sau netemeinice, situație ce nu contravine textelor constituționale ale art. 21 și art. 24.

Dispozițiile legale analizate corespund art. 126 alin. (2) din Constituție, din care rezultă că legiuitorul are libertatea de a institui reguli de procedură judiciară adecvate situațiilor procedurale pe care le reglementează.

De altfel, și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, Hotărârea din 15 iulie 2005, pronunțată în Cauza Meznaric împotriva Croației, s-a reținut că "existența unor proceduri naționale pentru asigurarea imparțialității, și anume a unor norme care să reglementeze recuzarea judecătorilor, reprezintă un factor relevant. Aceste norme exprimă preocuparea legiuitorului național de a înlătura toate îndoielile rezonabile cu privire la imparțialitatea judecătorului sau a instanței în cauză și constituie o încercare de a asigura imparțialitatea prin eliminarea cauzelor acestor preocupări. În plus, pentru a asigura lipsa unei părtiniri reale, acestea au ca scop înlăturarea oricăror suspiciuni de parțialitate, servind astfel la promovarea încrederii pe care instanțele trebuie să o inspire publicului într-o societate democratică".

În speță, Curtea constată că susținerile autorului excepției vizează numai aspecte privind modul de aplicare a legii de către instanța de judecată, considerând că, "din cauza dificultății accesării motivelor prevăzute în art. 27 din Codul de procedură civilă, peste 90% din cererile de recuzare sunt respinse". Acestea nu intră, însă, în competența Curții Constituționale.

Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor 27 pct. 7 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Magdalena-Veronica Tara în Dosarul nr. 3.787/2/2009 al Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 26 aprilie 2012.