Decizia nr. 279/2012

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Benke Karoly - magistrat-asistent-șef

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 2 lit. b) teza întâi din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008

privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, excepție invocată de Ioan Vlaic în Dosarul nr. 10.194/2/2009 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.681D/2011.

La apelul nominal răspunde consilierul juridic Mihaela Jugaru, pentru partea Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, cu delegație depusă la dosar. Lipsesc celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului părții prezente, care solicită respingerea excepției ca neîntemeiată, invocând jurisprudența Curții Constituționale.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 7.039 din 24 noiembrie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 10.194/2/2009, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 2 lit. b) teza întâi din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008

privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, excepție invocată de Ioan Vlaic într-o cauză având ca obiect soluționarea unei acțiuni în constatarea calității de lucrător/colaborator al Securității formulate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că definiția legală a noțiunii de colaborator al Securității, astfel cum este reglementată prin textul de lege criticat, îngrădește dreptul de exprimare liberă a opiniilor, dat fiind faptul că, în opinia sa, furnizarea de informații prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist nu reprezentau altceva decât exprimarea liberă a opiniilor cu privire la activitatea ori atitudinea unei anumite persoane, iar nu desfășurarea de activități de informare a fostei Securități. Mai mult, în opinia autorului excepției, prevederea legală criticată este retroactivă, deoarece se aplică unor fapte săvârșite ulterior intrării sale în vigoare.

Curtea de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, invocând jurisprudența Curții Constituționale în această materie.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

Avocatul Poporului apreciază că actul normativ criticat este constituțional, invocând în acest sens punctul de vedere exprimat în

deciziile Curții Constituționale nr. 209 din 15 februarie 2011 , nr. 980 din 25 iunie 2009, nr. 1.338 din 22 octombrie 2009, nr. 1.475 din 10 noiembrie 2009, nr. 1.476 din 10 noiembrie 2009 și nr. 1.512 din 17 noiembrie 2009.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției îl reprezintă prevederile

art. 2 lit. b) teza întâi din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008

privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 10 martie 2008, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 293/2008 , potrivit cărora:

"În înțelesul prezentei ordonanțe de urgență, termenii și expresiile de mai jos au următoarea semnificație:

(...) b) colaborator al Securității - persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. (...)"

În opinia autorului excepției, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile, și în art. 30 alin. (1) și (2) referitor la libertatea de exprimare a gândurilor, opiniilor sau credințelor și la interzicerea cenzurii.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că s-a mai pronunțat asupra prevederilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2008 , constatând că acestea nu contravin dispozițiilor constituționale și convenționale invocate și în prezenta cauză.

Curtea a reținut că

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008

a adus o modificare a regimului juridic aplicabil persoanelor în legătură cu care s-a constatat că sunt colaboratori sau lucrători ai Securității, realizând o reconfigurare a Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, ca autoritate administrativă autonomă, ale cărei acte privind accesul la dosar și deconspirarea Securității sunt supuse controlului instanțelor de judecată. Actuala reglementare legală are ca finalitate deconspirarea persoanelor care au participat la activitatea de poliție politică comunistă, fără să creeze premisele unei forme de răspundere morală și juridică colectivă, pentru simpla participare la activitatea serviciilor de informații, în condițiile lipsei de vinovăție și a vreunei încălcări a drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În acest sens sunt, de exemplu,

Decizia nr. 1.309 din 4 octombrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 29 noiembrie 2011,

Decizia nr. 46 din 20 ianuarie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 165 din 8 martie 2011,

Decizia nr. 1.252 din 22 septembrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012.

De asemenea, în legătură cu invocarea încălcării principiului constituțional al neretroactivității legii, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile, prin

Decizia nr. 1.512 din 17 noiembrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 21 din 12 ianuarie 2010, ale cărei considerente de principiu sunt valabile și în prezenta cauză, Curtea a reținut că prevederile art. 2 lit. b) din aceeași ordonanță de urgență, stabilind elementele care trebuie întrunite pentru ca o persoană să fie calificată colaborator al Securității, nu încalcă principiul constituțional al neretroactivității legii civile, de vreme ce efectele atribuirii unei astfel de calități se produc numai pentru viitor, din momentul intrării în vigoare a reglementării legale.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenței Curții Constituționale, cele statuate prin deciziile menționate își mențin valabilitatea.

Distinct de cele reținute prin aceste decizii, Curtea mai constată că este neîntemeiată și susținerea potrivit căreia furnizarea de informații prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist nu reprezentau altceva decât exprimarea liberă a opiniilor cu privire la activitatea ori atitudinea unei anumite persoane, iar nu desfășurarea de activități de informare a fostei Securități.

Libertatea de exprimare este o libertate fundamentală a omului, care presupune libera manifestare a gândurilor, a opiniilor, a credințelor sau a creațiilor de orice fel, însă aceasta nu poate fi una absolută, astfel încât exercitarea sa comportă anumite responsabilități, între care și grija pentru protejarea unor interese colective sau individuale, acestea din urmă referitoare la demnitatea, onoarea sau viața particulară a persoanei ori respectarea drepturilor ei fundamentale.

În acest sens sunt și dispozițiile art. 19 pct. 3 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, adoptat de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 16 decembrie 1966 și ratificat de România prin

Decretul nr. 212 din 31 octombrie 1974 , publicat în Buletinul Oficial nr. 146 din 20 noiembrie 1974, care prevăd că exercitarea libertății de exprimare poate fi supusă anumitor limitări, stabilite în mod expres prin lege, necesare respectării drepturilor sau reputației altora sau apărării securității naționale, ordinii publice, sănătății sau moralei publice.

În mod similar, dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea fundamentală adoptată în anul 1991 definesc conținutul juridic și precizează limitele exercitării libertății de exprimare, statuând că libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel este inviolabilă. În egală măsură însă, potrivit dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 30 alin. (6), exercitarea acestei libertăți fundamentale nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine.

Prin urmare, în accepțiunea acestui principiu constituțional, Curtea constată că activitatea de colaborator al Securității, constând în furnizarea de informații, precum note, rapoarte scrise sau relatări verbale consemnate în mod real de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist, nu se circumscrie sferei libertății de exprimare, ci, având în vedere cadrul și scopul acestor activități, constituie acțiuni de colaborare directă cu autoritățile regimului totalitarist comunist, cu grave consecințe asupra drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățeanului.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 2 lit. b) teza întâi din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008

privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, excepție invocată de Ioan Vlaic în Dosarul nr. 10.194/2/2009 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 22 martie 2012.