Decizia nr. 295/2012

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Andreea Costin - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 alin. (1), art. 7 alin. (1), art. 10 alin. (1),

art. 13 alin. (1), (2) și (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 119/2007

privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligațiilor de plată rezultate din contracte comerciale, excepție ridicată de Societatea Comercială "Retail Food Service" - S.R.L. din București în Dosarul nr. 19.489/301/2009 al Judecătoriei Sectorului 3 București - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.186D/2011.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 8 aprilie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 19.489/301/2009, Judecătoria Sectorului 3 București - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 alin. (1), art. 7 alin. (1), art. 10 alin. (1),

art. 13 alin. (1), (2) și (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 119/2007

privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligațiilor de plată rezultate din contracte comerciale, excepție ridicată de Societatea Comercială "Retail Food Service" - S.R.L. din București cu prilejul soluționării unei cauze având ca obiect emiterea unei ordonanțe de plată.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul susține, în esență, că

art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 119/2007

permite instanței de judecată să soluționeze cauza fără a-și exercită obligația de aflare a adevărului, doar pe baza susținerilor subiective ale creditorului, fără ca debitorul să poată administra probe în apărare. Consideră că acțiunea în anulare nu este eficientă, normele care o reglementează fiind în concordanță cu prevederile art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât nu asigură un proces echitabil pentru toate părțile. De asemenea, se arată că posibilitatea soluționării cererii creditorului numai pe baza actelor depuse și a explicațiilor date de părți - art. 7 alin. (1) din ordonanța de urgență -, precum și limitarea mijloacelor de probă admise numai la înscrisuri - art. 10 alin. (1) din ordonanța de urgență - încalcă atât dreptul la un proces echitabil, cât și dreptul la apărare. Mai arată că emiterea unui titlu executoriu în urma unui proces sumar și executarea acestuia încalcă reglementarea constituțională a dreptului de proprietate, iar înmânarea de îndată a ordonanței echivalează cu pronunțarea judecătorului înainte de a se administra orice probe.

Autorul mai arată că procedura sumară reglementată de

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 119/2007

îl obligă pe debitor să devină creditor, într-o acțiune ulterioară, pe fondul cauzei, ceea ce nu face decât să tergiverseze soluționarea litigiului. De asemenea, ar putea apărea și problema imposibilității întoarcerii executării silite, datorită stării de insolvabilitate a fostului creditor.

În fine, prevederile

art. 13 alin. (1), (2) și (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 119/2007

sunt neconstituționale, întrucât nu prevăd dacă cererea în anulare pe care o reglementează este sau nu o cale de atac, dacă face parte ori nu din procedura contencioasă sau dacă pot fi administrate și alte probe decât cele cu înscrisuri. Totodată, instituirea unui termen mai scurt decât termenul de drept comun, în care se poate formula cerere de anulare, încalcă principiul constituțional al egalității. Iar prin faptul că ordonanța de urgență prevede doar două grade de jurisdicție se creează o situație inegală între debitorul din procedura somației de plată și pârâtul din procesele comerciale de drept comun.

Judecătoria Sectorului 3 București - Secția civilă consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât instanța verifică îndeplinirea condițiilor expres prevăzute de art. 2 alin. (1) din ordonanța de urgență, respectiv existența unei creanțe certe, lichide și exigibile, iar debitorul are posibilitatea să formuleze întâmpinare, să administreze probe în apărare și să atace sentința pronunțată de instanță prin introducerea unei cereri în anulare.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze prezenta excepție.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 2 alin. (1), art. 7 alin. (1), art. 10 alin. (1) și

art. 13 alin. (1), (2) și (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 119/2007

privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligațiilor de plată rezultate din contracte comerciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 31 octombrie 2007, și aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 118/2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 2 iunie 2008. Titlul ordonanței a fost modificat prin

art. II pct. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2011

pentru reglementarea unor măsuri necesare intrării în vigoare a

Legii nr. 287/2009

privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 696 din 30 septembrie 2011, aceasta fiind în prezent intitulată: "Ordonanță de urgență privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligațiilor de plată rezultate din contracte între profesioniști". Ulterior sesizării Curții Constituționale, art. 2 alin. (1) din ordonanța de urgență a fost modificat prin

art. II pct. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2011

pentru reglementarea unor măsuri necesare intrării în vigoare a

Legii nr. 287/2009

privind Codul civil, în sensul că sintagma "contracte comerciale" a fost înlocuită cu sintagma "contracte încheiate între profesioniști". Textele de lege criticate au următorul cuprins:

- Art. 2 alin. (1): "Prezenta ordonanță de urgență se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile ce reprezintă obligații de plată a unor sume de bani care rezultă din contracte încheiate între profesioniști.";

- Art. 7 alin. (1): "Pentru soluționarea cererii, judecătorul dispune citarea părților, potrivit dispozițiilor Codului de procedură civilă referitoare la pricinile urgente, pentru explicații și lămuriri, precum și pentru a stărui în efectuarea plății sumei datorate de debitor ori pentru a se ajunge la o înțelegere a părților asupra modalităților de plată. Citația va fi înmânată părții cu 3 zile înaintea termenului de judecată.";

- Art. 10 alin. (1): "În cazul în care, ca urmare a verificării cererii pe baza înscrisurilor depuse, a declarațiilor părților, precum și a celorlalte probe administrate, constată că cererea este întemeiată, instanța emite o ordonanță de plată, în care se precizează suma și termenul de plată.";

- Art. 13 alin. (1), (2) și (5): "(1) Împotriva ordonanței de plată debitorul poate formula cerere în anulare, în termen de 10 zile de la data comunicării acesteia.

(2) Cererea în anulare se soluționează de către instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță. [...]

(5) Hotărârea prin care a fost respinsă cererea în anulare este irevocabilă."

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor din Constituție ale art. 21 privind accesul liber la justiție, art. 24 privind dreptul la apărare și art. 44 privind dreptul de proprietate privată.

Examinând excepția de neconstituționalitate și dispozițiile legale criticate, prin raportare la prevederile constituționale invocate, Curtea constată următoarele:

I. Excepția de neconstituționalitate care privește

art. 13 alin. (1), (2) și (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 119/2007

este inadmisibilă, textul criticat neavând legătură cu cauza, întrucât la momentul ridicării excepției de neconstituționalitate nici măcar nu s-a emis ordonanța de plată.

Or, cererea în anulare este o cale de atac împotriva acestei ordonanțe, iar excepția de neconstituționalitate nu poate privi o eventualitate, interesul celui ce ridică excepția trebuind să fie născut, actual și direct. În aceste condiții, prevederea legală criticată nu îndeplinește condiția legăturii cu cauza prevăzută de

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 . A admite că un atare text ar avea legătură cu cauza ar însemna ca în anumite faze procesuale să se poată ridica excepții de neconstituționalitate care să vizeze alte faze procesuale, ceea ce este inadmisibil.

II. În exercitarea controlului de constituționalitate a dispozițiilor art. 2 alin. (1), art. 7 alin. (1) și

art. 10 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 119/2007

prin raportare la critici similare, prin

Decizia nr. 700 din 25 mai 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 415 din 22 iunie 2010, Curtea Constituțională a constatat constituționalitatea acestora.

Astfel, cu acel prilej, Curtea a stabilit că

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 119/2007

a fost adoptată pentru a stabili măsuri pentru combaterea întârzierii executării obligațiilor de plată asumate prin contracte comerciale și pentru stabilirea unei proceduri simplificate de soluționare a acțiunilor în justiție având ca obiect asemenea obligații. Or, potrivit art. 126 din Constituție, competența instanțelor de judecată și procedura în fața acestora se stabilesc prin lege, precum ordonanța de urgență criticată. Prevederile de lege criticate sunt în sensul aplicării principiului rolului activ al judecătorului, care, la soluționarea pricinilor în primă instanță, are obligația de a încerca împăcarea părților. Faptul că, potrivit

art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 119/2007 , judecătorul citează părțile pentru explicații și lămuriri și stăruie în efectuarea plății sumei datorate nu înseamnă ca acesta se antepronunță, întrucât hotărârea se va da numai după ce judecătorul va analiza toate probele aflate la dosar, inclusiv cele propuse de debitor. Mai mult, art. 2 din ordonanța de urgență prevede că procedura reglementată de acest act normativ vizează exclusiv creanțele certe, lichide și exigibile ce reprezintă obligații de plată a unor sume de bani care rezultă din contracte comerciale, iar art. 10 dispune că ordonanța de plată se va emite numai în urma verificării cererii pe baza înscrisurilor depuse, a declarațiilor părților, precum și a celorlalte probe administrate, instanța constatând că cererea este întemeiată.

Soluția și considerentele deciziei pronunțate sunt aplicabile și în cauza de față, deoarece nu au intervenit elemente noi de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 13 alin. (1), (2) și (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 119/2007

privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligațiilor de plată rezultate din contracte între profesioniști, excepție ridicată de Societatea Comercială "Retail Food Services" - S.R.L. din București în Dosarul nr. 19.489/301/2009 al Judecătoriei Sectorului 3 București - Secția civilă.

2. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 alin. (1), art. 7 alin. (1) și

art. 10 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 119/2007

privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligațiilor de plată rezultate din contracte între profesioniști, excepție ridicată de același autor în aceeași cauză a aceleiași instanțe.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 27 martie 2012.