Ghidul din 2 martie 2012
cu recomandări privind achiziționarea de calculatoare
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
În conformitate cu legislația în vigoare în domeniul achizițiilor publice, având în vedere prevederile secțiunilor I și II ale anexei C la Acordul dintre Guvernul Statelor Unite ale Americii și Comunitatea Europeană privind coordonarea programelor de etichetare referitoare la eficiența energetică a echipamentelor de birou, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 381 din 28 decembrie 2006, cu modificările și completările ulterioare
1. Grupul de produse căruia i se adresează
Produsele cărora li se aplică aceste recomandări sunt:
a) computere și aprovizionare;
b) hardware;
c) piese de computer, accesorii și aprovizionare.
2. Recomandări pentru planificarea achiziției publice
La procurarea de computere trebuie să se țină seama de necesitățile interne și externe ale consumatorului. Durabilitatea poate fi introdusă în acest stadiu prin luarea în considerare a necesității reale de achiziționare sau prin analizarea unei variante mai convenabile. Referitor la recomandări posibile pentru grupul de produse hardware, consumatorul trebuie să țină seama de:
a) perspectivele dezvoltării activității organizației, cum ar fi: creșterea în "telecomuting" (a lucra de acasă) și schimbări în cadrul biroului, cum ar fi crearea unor stații de lucru flexibile. Schimbări rapide în organizație reclamă posturi de lucru flexibile și sisteme de lucru;
b) posibilitatea măririi hardware-ului și sau a softului în viitor. Anumite tendințe sau schimbări în organizație pot conduce la schimbarea aplicațiilor de software sau hardware utilizate. Trebuie procurate sisteme cu suficientă capacitate de extindere. NOTĂ: Este mult mai dificil de extins sau adăugat hardware la un laptop;
c) procurarea de laptopuri în locul computerelor de birou și al monitoarelor atunci când problema îmbunătățirii este mai puțin presantă. Un laptop mediu consumă cu 50% până la 80% mai puțină energie decât un computer de birou plus monitor. În plus, cantitatea de materie primă utilizată pentru producere este mai mică;
d) procurarea de monitoare de tip LCD în locul celor de tip CRT. Un monitor mediu de tip LCD consumă cu aproximativ 50% mai puțină energie decât un monitor convențional de tip CRT. Mai mult, un monitor de tip LCD necesită mai puțină materie primă pentru a fi produs;
e) faptul de a nu procura monitoare cu diagonală mare, decât dacă situația o impune. Costurile de achiziție a unui monitor cu diagonală de 15 inchi sunt cu 30% mai mici decât pentru unul cu diagonala de 17 inchi. Mai mult, consumul de energie este cu aproximativ 25-30% mai redus la un monitor de 15 inchi decât la unul de 17 inchi.
Atât planificarea achiziției, cât și organizarea procesului de achiziție se vor face în conformitate cu legislația în vigoare în domeniul achizițiilor publice.
3. Specificații tehnice
3.1. Specificații tehnice pentru computere
Computerele de birou și laptopurile trebuie să satisfacă criteriile pentru calculatoare, versiunea 4.0, din data de 20 iulie 2007, secțiunile 3 și 4 din "Specificații tehnice pentru calculatoare în programul Energy Star".
Dacă calculatoarele sunt etichetate cu tipul de etichetă Energy Star, versiunea 4.0, datată 20 aprilie 2007, se consideră că îndeplinesc cerințele minime.
3.1.1. Notă pentru cumpărători
Energy Star este un program internațional pentru etichetarea voluntară a aparaturii eficiente energetic, stabilit de Agenția pentru Protecția Mediului din Statele Unite ale Americii (EPA) în anul 1992. Uniunea Europeană participă la programul Energy Star pe secțiunea echipamentelor de birou, în baza unui acord cu Guvernul Statelor Unite ale Americii.
Criteriile Energy Star pentru computere au fost stabilite în anul 2006 printr-un document intitulat "Specificații tehnice pentru calculatoare în programul Energy Star". Aceste criterii au intrat efectiv în vigoare la data de 20 iulie 2007.
Echipamentele având eticheta Energy Star se găsesc în baza de date Energy Star (www.eu-energystar.org). Această bază de date poate fi utilizată pentru a verifica dacă echipamentul respectiv are eticheta Energy Star și dacă îndeplinește astfel specificațiile tehnice.
3.2. Specificații tehnice pentru monitoare
Monitoarele achiziționate trebuie să respecte criteriile Energy Star pentru monitoare, versiunea 4.0, din data de 1 ianuarie 2006, capitolele 3 și 4 din "Specificații tehnice pentru monitoare de calculator în programul Energy Star".
Dacă monitoarele sunt etichetate Energy Star, versiunea 4.0, din data de 1 ianuarie 2006, se consideră că îndeplinesc aceste criterii.
3.2.1. Notă pentru cumpărători
Energy Star este un program internațional pentru etichetarea voluntară a aparaturii eficiente energetic, stabilit de Agenția pentru Protecția Mediului din Statele Unite ale Americii (EPA) în anul 1992. Uniunea Europeană participă la programul Energy Star pe secțiunea echipamentelor de birou, în baza unui acord cu Guvernul Statelor Unite ale Americii.
Criteriile Energy Star pentru monitoare au fost stabilite în anul 2006 și au fost încorporate într-un document intitulat "Specificații tehnice pentru monitoare de calculator în programul Energy Star". Aceste criterii au intrat efectiv în vigoare la data de 1 ianuarie 2006.
Echipamentele având eticheta Energy Star se găsesc în baza de date Energy Star (www.eu-energystar.org). Această bază de date poate fi utilizată pentru a verifica dacă echipamentul respectiv are eticheta Energy Star și dacă îndeplinește astfel specificațiile tehnice.
4. Utilizarea echipamentului/echipamentelor
Odată licitația încheiată și desemnat câștigătorul, produsul sau serviciul achiziționat trebuie utilizat într-un mod cât mai eficient. Pentru această categorie de produse, câteva puncte importante ar fi:
4.1. Mărirea duratei de viață
Durata medie de viață a unui computer în Uniunea Europeană este de aproximativ 6 ani. Datorită faptului că noile procesoare consumă mai multă energie decât cele vechi (de exemplu, un computer cu un procesor 486 consumă aproximativ 60 W în timpul funcționării, în timp ce unul cu un procesor de tip Pentium 4 consumă dublu, aproximativ 120 W), este mult mai benefic, cel puțin din punctul de vedere al mediului, a prelungi durata de viață a unui computer cât mai mult posibil, atât timp cât nu sunt utilizate ca servere.
4.2. Utilizarea eficientă din punct de vedere energetic
Personalul trebuie încurajat să utilizeze computerele cât mai eficient energetic, limitând timpul de sleep-mode al computerelor pe perioada cât acestea nu sunt utilizate. Oprirea totală a computerelor, de exemplu pe durata mesei de prânz, a întâlnirilor sau după programul de lucru, conduce la economii de energie. Acest lucru trebuie comunicat utilizatorilor.
4.3. Încurajarea refolosirii echipamentelor
Este important să se încurajeze acest concept în cadrul întregii organizații atunci când computerele sunt aruncate sau când există un surplus de computere într-un anumit departament. În caz de reorganizare sau schimbări de personal, un surplus de computere poate apărea în anumite departamente. Conducătorii și personalul trebuie încurajați să identifice aceste surplusuri cât mai repede pentru ca alții să beneficieze de aceste computere.
4.4. Managementul energetic
Prin stabilirea unor opțiuni corecte din punctul de vedere al managementului energetic se exploatează potențialul de economie de energie al produselor cumpărate. Website-ul Uniunii Europene Energy Star conține idei utile privind managementul consumului de energie al computerelor și monitoarelor (www.eu-energystar.org).
4.5. Limitarea utilizării screensaverelor
Screensaverele au fost create pentru a preveni arderea monitoarelor. Oricum, cu monitoarele din prezent acest lucru este imposibil. Mișcările imaginilor din screensaver, în special cele 3D animate, consumă mai multă energie decât, de exemplu, un text afișat pe ecran.
4.6. Eliminarea responsabilă
Computerele înlocuite pot fi trimise diverselor companii care îmbunătățesc computere vechi pentru școli sau pentru organizații interne ori internaționale mai puțin dotate cu astfel de echipamente. Numai computerele care sunt funcționale trebuie îmbunătățite.
Termeni tehnici pentru computere și monitoare:
a) computer de birou: un computer cu o unitate de bază concepută pentru a rămâne în același loc, deseori pe un birou sau pe podea. Computerele de birou nu sunt concepute pentru a fi portabile și folosesc un monitor, o tastatură și un mouse externe. Computerele de birou sunt concepute pentru o gamă largă de aplicații casnice și de birou;
b) laptop: un computer conceput special pentru a fi portabil și pentru a putea funcționa un timp îndelungat cu sau fără o conexiune directă la o sursă de curent alternativ. Laptopurile trebuie echipate cu un ecran integrat și trebuie să poată funcționa pe baza unei baterii integrate sau a altei surse portabile de alimentare. Pe lângă aceasta, majoritatea laptopurilor folosesc o sursă de alimentare externă și au tastatură și dispozitiv de indicare integrate. Laptopurile sunt de obicei proiectate pentru a oferi aceleași funcții precum computerele de birou, inclusiv executarea de softuri cu funcții similare celor utilizate de computerele de birou. În sensul prezentei specificații, sistemele de cuplare sunt considerate accesorii. Tăblițele electronice, care pot utiliza ecrane tactile împreună cu sau în loc de alte periferice de intrare, sunt considerate laptopuri în sensul prezentei specificații;
c) ecranul computerului (monitor): un ecran de afișare și componentele sale electronice conexe, integrate într-o structură unică separată sau încorporată în computer (de exemplu, în cazul laptopului sau al unui computer integrat), care poate afișa informațiile de ieșire generate de un computer prin unul sau mai multe canale, precum VGA, DVI, Display Port și/sau IEEE 1394. Tehnologia de afișare poate, de exemplu, să utilizeze tuburi cu raze catodice(CRT) și ecrane cu cristale lichide (LCD);
d) screensaver: modul de veghe al ecranului configurat să se activeze după o perioadă de inactivitate a utilizatorului de maximum 15 minute.
e) sleep-mode: o stare cu consum redus de putere, în care computerul poate intră în mod automat după o perioadă de inactivitate sau în urma unei acțiuni manuale. Un computer care poate intră în starea de veghe poate fi reactivat rapid prin intermediul unor conexiuni de rețea sau al unor periferice ale interfeței cu utilizatorul, cu o întârziere de ≤ 5 secunde între inițierea reactivării și momentul în care sistemul redevine pe deplin operațional, inclusiv afișarea pe ecran;
f) inch: unitate de măsură egală cu 2,54 centimetri.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.