Decizia nr. 399/2012

Petre Lăzăroiu - președinte

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ionița Cochințu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250 alin. (4) și

art. 257 lit. d) din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal,

excepție ridicată de Societatea Comercială Centrul Internațional pentru Învățământ Superior "Tehnoeconomia Europeană" din București în Dosarul nr. 10.948/3/2011 al Tribunalului București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.680D/2011.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, întrucât nu sunt încălcate normele constituționale invocate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 3.727 din 8 noiembrie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 10.948/3/2011, Tribunalul București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250 alin. (4) și

art. 257 lit. d) din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal, excepție ridicată de Societatea Comercială Centrul Internațional pentru Învățământ Superior "Tehnoeconomia Europeană" din București într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații a unui act administrativ.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține, în esență, că prin instituirea unor anumite facilități fiscale doar pentru instituțiile de învățământ superior autorizate provizoriu sau acreditate se creează discriminări, în raport cu instituțiile de învățământ superior particulare înființate înainte de anul 1993 și autorizate printr-o hotărâre judecătorească.

De asemenea, arată că, în speță, prevederile criticate au fost greșit interpretate și aplicate și reprezintă o confiscare a proprietății private, întrucât operează un transfer de proprietate injust din patrimoniul particular în cel public.

Tribunalul București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal opinează că prevederile criticate nu contravin dispozițiilor constituționale invocate.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, menționând în acest sens jurisprudența Curții Constituționale în materie.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile criticate sunt constituționale. În acest sens arată că stabilirea prin lege a obligației de plată a anumitor impozite sau taxe, precum și eventualele scutiri de plată acestora țin de opțiunea exclusivă a legiuitorului, cu condiția ca aceste reglementări să se aplice în mod uniform pentru situații egale. Scopul acestor scutiri este tocmai acela de a facilita accesul la învățătură. Totodată, stabilirea obligației de plată a impozitelor și taxelor locale, precum și scutirea de la plată a unor impozite sau taxe pentru anumite bunuri ori venituri sau pentru anumite categorii de contribuabili se întemeiază tocmai pe principiul așezării juste a sarcinilor fiscale, prevăzut la art. 56 alin. (2) din Constituție.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Guvernului și al Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze prezenta excepție.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum reiese din actul de sesizare, îl constituie dispozițiile art. 250 alin. (4) și

art. 257 lit. d) din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003. În realitate, având în vedere motivarea autoarei acesteia, Curtea reține că obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 250 alin. (1) pct. 4 și

art. 257 lit. d) din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal, care au următorul cuprins:

- Art. 250 alin. (1) pct. 4: "(1) Clădirile pentru care nu se datorează impozit, prin efectul legii, sunt, după cum urmează: [...]

4. clădirile care constituie patrimoniul unităților și instituțiilor de învățământ de stat, confesional sau particular, autorizate să funcționeze provizoriu ori acreditate, cu excepția încăperilor care sunt folosite pentru activități economice;";

- Art. 257 lit. d): "Impozitul pe teren nu se datorează pentru: [...]

d) orice teren al unei instituții de învățământ preuniversitar și universitar, autorizată provizoriu sau acreditată;"

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, art. 32 privind dreptul la învățătură, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, art. 56 alin. (2) referitor la așezarea justă a sarcinilor fiscale și art. 135 alin. (2) privind economia.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține următoarele:

Prin dispozițiile legale criticate, clădirile care constituie patrimoniul unităților și instituțiilor de învățământ de stat, confesional sau particular, autorizate să funcționeze provizoriu ori acreditate, cu excepția încăperilor care sunt folosite pentru activități economice, precum și orice teren al unei instituții de învățământ preuniversitar și universitar, autorizată provizoriu sau acreditată, sunt exceptate de la plata impozitului pe clădiri și pe teren.

Curtea a reținut, în jurisprudența sa, că exceptarea prin lege de la plata unor impozite și taxe a unor categorii de persoane fizice ori juridice sau a anumitor activități ori bunuri nu poate să fie considerată, prin ea însăși, ca neconstituțională. Dimpotrivă, astfel cum a reținut Curtea prin

Decizia nr. 159 din 10 noiembrie 1998 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 4 februarie 1999, exceptarea de la impozite și taxe ori stabilirea unor reduceri în această materie reprezintă o practică legislativă curentă care corespunde fie necesității de ocrotire a unor subiecte de drept, fie unor rațiuni economice.

În cazul de față, Curtea observă că stabilirea obligației de plată a impozitelor și taxelor locale, precum și scutirea de la plată a unor impozite sau taxe pentru anumite bunuri ori venituri sau pentru anumite categorii de contribuabili se întemeiază tocmai pe principiul așezării juste a sarcinilor fiscale, prevăzut de art. 56 alin. (2) din Constituție, astfel dându-se posibilitatea instituțiilor de învățământ menționate în textul criticat de a-și îndrepta efectiv resursele financiare spre îmbunătățirea procesului de învățământ.

Curtea nu poate reține nici critica autorului prezentei excepții, potrivit căruia textele criticate duc la o confiscare a proprietății private, nefiind efectuat niciun transfer de proprietate injust din patrimoniul particular în patrimoniul public. Textele criticate stabilesc doar scutirile de la obligațiile legale de plată a impozitului pe clădiri și pe teren pentru instituțiile de învățământ preuniversitar și universitar autorizate provizoriu sau acreditate, fără să afecteze în vreun fel patrimoniul persoanei juridice care intră sub incidența acestora.

În ceea ce privește pretinsa discriminare, respectiv încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție, Curtea constatată că, astfel cum a reținut constant în jurisprudența sa, în măsura în care reglementările deduse controlului se aplică tuturor celor aflați în situația prevăzută în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare, critica cu un atare obiect nu este întemeiată.

Or, dispozițiile criticate nu creează o situație discriminatorie între instituțiile de învățământ superior autorizate provizoriu sau acreditate și așa-zisele instituții de învățământ superior neautorizate sau neacreditate, întrucât, potrivit

Legii educației naționale nr. 1/2011 , posibilitatea de a funcționa ca instituție de învățământ superior este permisă numai acelora autorizate sau acreditate, nu și celor înființate prin hotărâre judecătorească și care sunt obligate să parcurgă procedura autorizării și, respectiv, acreditării.

Prin dispozițiile Codului fiscal, aceste facilități se aplică numai instituțiilor de învățământ superior autorizate sau acreditate, astfel încât nu se poate reține situația de egalitate între aceste instituții și cele neautorizate sau neacreditate.

Având în vedere finalitatea urmărită, prin textele de lege criticate, respectiv protejarea și încurajarea dreptului la învățătură, Curtea observă că nu se aduce atingere nici dispozițiilor constituționale ale art. 32 privind dreptul la învățătură.

În aceste condiții nu poate fi primită nici invocarea dispozițiilor art. 53 alin. (2) din Constituție, întrucât nu s-a constatat încălcarea vreunei prevederi constituționale care consacră drepturi sau libertăți fundamentale.

De asemenea, în ceea ce privește invocarea dispozițiilor art. 135 alin. (2) din Constituție, Curtea observă că acestea nu au incidență în cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 250 alin. (1) pct. 4

și

art. 257 lit. d) din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal, excepție ridicată de Societatea Comercială Centrul Internațional pentru Învățământ Superior "Tehnoeconomia Europeană" din București în Dosarul nr. 10.948/3/2011 al Tribunalului București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 26 aprilie 2012.