Decizia nr. 514/2012

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 278^1 alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Teodor Mărieș în Dosarul nr. 9.172/1/2009 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.290D/2011.

La apelul nominal se prezintă, pentru partea Victor Atanasie Stănculescu, domnul avocat Daniel Caraman din cadrul Baroului București, cu delegație depusă la dosar, și lipsesc celelalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului părții Victor Atanasie Stănculescu, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, făcând trimitere la jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 368 din 7 martie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 9.172/1/2009, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 278^1 alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Teodor Mărieș în dosarul de mai sus având ca obiect soluționarea plângerii împotriva unor soluții de netrimitere în judecată dispuse de procuror.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile legale menționate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 16 alin. (1) și (2) referitor la egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la Tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 referitor la dreptul la un proces echitabil și art. 131 alin. (1) referitor la rolul Ministerului Public în activitatea judiciară, deoarece instituie o procedură inechitabilă prin existența unei inegalități între armele aflate la îndemâna procurorului și armele de care dispune o persoană nemulțumită de soluția de netrimitere în judecată. În opinia sa, orice petent trebuie să cunoască în întregime conținutul actului contestat dispus de procurorul ierarhic, și nu doar comunicarea soluției pronunțate.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile legale criticate sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente prin avocat, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 278^1 alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală cu denumirea marginală Plângerea în fața judecătorului împotriva rezoluțiilor sau a ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, care are următorul conținut:

"După respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și 278, la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță. Plângerea poate fi făcută și împotriva dispoziției de netrimitere în judecată cuprinse în rechizitoriu.

În cazul în care prim-procurorul parchetului sau, după caz, procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, procurorul șef de secție al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ori procurorul ierarhic superior nu a soluționat plângerea în termenul prevăzut în art. 277, termenul prevăzut în alin. 1 curge de la data expirării termenului inițial de 20 de zile."

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prevederile legale menționate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 16 alin. (1) și (2) referitor la egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la Tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 referitor la dreptul la un proces echitabil și art. 131 alin. (1) referitor la rolul Ministerului Public în activitatea judiciară.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile legale criticate au mai fost supuse controlului său, din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunțării

Deciziei nr. 1.392 din 26 octombrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 832 din 13 decembrie 2010, a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278^1 alin. 2 din Codul de procedură penală.

Împrejurarea că prin

Decizia nr. 17 din 15 iunie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 875 din 15 decembrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite a statuat că este obligatorie parcurgerea procedurii controlului ierarhic al soluțiilor de netrimitere în judecată, inclusiv a acelora dispuse prin rechizitoriu, nu constituie un fine de neconstituționalitate a textelor legale criticate, partea, în aplicarea art. 278^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, urmând ca mai întâi să supună cenzurii procurorului ierarhic superior soluția contestată.

Faptul că prim-procurorul parchetului sau, după caz, procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, procurorul șef de secție al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ori procurorul ierarhic superior nu a soluționat plângerea în termenul prevăzut în art. 277 nu este un neajuns al textului criticat, întrucât prin această reglementare legiuitorul a urmărit să dea eficiență dreptului de acces liber la justiție, sens în care partea, neprimind vreun răspuns în termenul prevăzut de lege, se poate adresa judecătorului cu plângere împotriva soluției de netrimitere. În plus, nu poate fi primită teza potrivit căreia justițiabilul nu poate cunoaște momentul din care începe să curgă termenul de decădere instituit de art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedură penală, întrucât tocmai în alin. 2 legiuitorul a statuat univoc acest lucru. În sfârșit, prin reglementarea contestată s-a urmărit, printre altele, să nu se tergiverseze în mod nejustificat soluționarea unei cauze penale, așa încât o eventuală nerespectare a dispozițiilor legale potrivit cărora procurorul este obligat să rezolve plângerea în termen de 20 de zile de la primire să nu se transforme într-o sancțiune pentru justițiabil, care, într-o atare situație, este obligat să aștepte sine die o comunicare din partea celui obligat să rezolve plângerea sa.

Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, considerentele deciziei mai sus menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față și pentru dispozițiile art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedură penală.

Distinct de aceste argumente, Curtea mai constată că autorul excepției pornește de la o interpretare eronată, întrucât, potrivit art. 278 alin. 3^1 din Codul de procedură penală, astfel cum a fost introdus prin

art. 1 pct. 4 din Legea nr. 480/2004

pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.088 din 23 noiembrie 2004: "Rezoluțiile sau ordonanțele prin care se soluționează plângerile împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor de neîncepere a urmăririi penale, de clasare, de scoatere de sub urmărire penală ori de încetare a urmăririi penale, se comunică persoanei care a făcut plângerea și celorlalte persoane interesate." Prin urmare, partea interesată are cunoștință de întreaga argumentație care a fundamentat soluția procurorului ierarhic superior de validare a soluției de netrimitere în judecată, putând, pe cale de consecință, să-și construiască o apărare eficientă în acord cu garanțiile dreptului la un proces echitabil.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278^1 alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Teodor Mărieș în Dosarul nr. 9.172/1/2009 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 15 mai 2012.