Tratatul din 10 noiembrie 2010
privind extrădarea între România și Republica Arabă Siriană
prezumat în vigoare
România și Republica Arabă Siriană, denumite în continuare părți contractante,
dornice să intensifice relațiile bilaterale și să stabilească o cooperare eficientă în domeniul extrădării,
în conformitate cu principiile respectării suveranității naționale, neimplicării în afacerile interne ale fiecărei părți și protejării intereselor comune,
au convenit după cum urmează:
Articolul 1
Fiecare dintre părțile contractante se angajează, la cererea celeilalte părți contractante, să desfășoare urmărirea penală și judecata, în conformitate cu legislația proprie, împotriva cetățenilor proprii care sunt acuzați de săvârșirea unei infracțiuni extrădabile pe teritoriul celeilalte părți contractante. Aceasta va atașa la cererea sa o descriere a tipului de infracțiune și a tuturor mijloacelor de probă disponibile și va notifica celeilalte părți contractante rezultatele procedurilor penale, iar, dacă a fost pronunțată o hotărâre judecătorească, îi va transmite celeilalte Părți Contractante o copie certificată a acesteia.
Articolul 2
Fiecare parte contractantă se angajează, în conformitate cu prevederile prezentului tratat, să extrădeze către cealaltă parte, la cererea acesteia, persoanele aflate pe teritoriul acesteia și care sunt căutate în vederea urmăririi penale, a judecării sau a executării unei pedepse.
Articolul 3
1. În sensul prezentului tratat, infracțiunile extrădabile sunt infracțiunile care sunt pedepsite potrivit legislației ambelor părți contractante cu o pedeapsă cu închisoarea de minimum un an sau cu o pedeapsă mai gravă. Dacă o cerere de extrădare se referă la o persoană condamnată, extrădarea se acordă numai dacă pedeapsa aplicată acesteia sau partea din pedeapsă rămasă de executat este de cel puțin 6 luni de închisoare.
2. Pentru efectuarea extrădării sunt necesare următoarele:
a) partea solicitantă trebuie să aibă competența în ceea ce privește faptele care stau la baza cererii de extrădare, cu excepția cazului în care partea solicitată deține competența să judece infracțiunile potrivit legislației proprii;
b) faptele trebuie să fie prevăzute ca infracțiuni în legislația ambelor părți, indiferent de denumirea atribuită acestora, și să fie pedepsite cu închisoarea cu o durată de minimum un an; și
c) partea din pedeapsă rămasă de executat trebuie să fie de cel puțin 6 luni în cazul extrădării în scopul executării unei pedepse.
3. Dacă cererea de extrădare se referă la mai multe infracțiuni conexe, va fi suficient ca una dintre acestea să îndeplinească cerințele prevăzute la literele a) și b) din prezentul articol, pentru ca extrădarea să poată fi acordată atât pentru această infracțiune, cât și pentru celelalte.
4. Extrădarea în condițiile prevăzute de prezentul tratat este aplicabilă autorilor, coautorilor și complicilor, indiferent de gradul de participare la săvârșirea infracțiunii.
5. Faptele prevăzute de acorduri multilaterale ratificate în mod corespunzător de către părți vor da loc, de asemenea, la extrădare.
6. În ceea ce privește infracțiunile fiscale săvârșite împotriva bugetului de stat, precum și cele referitoare la regimul schimbului valutar, extrădarea se acordă potrivit prezentului tratat și potrivit legislației părții solicitate. Extrădarea nu poate fi refuzată pentru simplul motiv că legislația Părții Solicitate nu percepe același tip de impozit sau taxă ori că acestea nu sunt reglementate în același mod în legislația părților.
Articolul 4
1. Dacă cererea de extrădare se referă la mai multe infracțiuni, aceasta se consideră ca fiind conformă și corectă dacă una dintre aceste infracțiuni îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 3 din prezentul tratat.
2. Extrădarea se acordă dacă infracțiunea pentru care se solicită extrădarea a fost săvârșită pe teritoriul părții solicitante sau, în cazul în care a fost săvârșită în afara teritoriului acesteia, dacă legislația părții solicitate permite exercitarea jurisdicției în materie penală pentru o infracțiune săvârșită în afara teritoriului său în împrejurări similare. Dacă legislația părții solicitate nu permite exercitarea jurisdicției penale pentru o infracțiune săvârșită în afara teritoriului său în împrejurări similare, extrădarea poate fi acordată, însă numai dacă toate celelalte condiții pentru extrădare sunt îndeplinite.
Articolul 5
1. Extrădarea nu este admisibilă în următoarele cazuri:
a) dacă persoana solicitată în vederea extrădării este cetățean al părții contractante căreia i se solicită extrădarea sau dacă acestei persoane i s-a acordat azil pe teritoriul acelei părți. Dacă persoana solicitată în vederea extrădării deține cetățenia ambelor părți, atunci partea solicitată o poate supune urmăririi penale sau judecății potrivit legilor sale interne ori o poate extrăda către partea solicitantă;
b) dacă urmărirea sau executarea pedepsei nu este admisibilă, potrivit legilor părții contractante căreia i se solicită extrădarea, pentru că a intervenit prescripția sau din alte motive de natură juridică;
c) dacă a fost pronunțată o hotărâre judecătorească prin care este declarată vinovată sau nevinovată ori a fost emisă o hotărâre judecătorească prin care se dispune punerea în libertate a acesteia sau dacă persoana a fost pedepsită ori achitată pentru aceeași infracțiune;
d) dacă fapta care face obiectul cererii de extrădare constituie, potrivit legislației uneia dintre părțile contractante, o infracțiune ce nu poate fi urmărită decât în baza plângerii prealabile a părții vătămate;
e) dacă infracțiunea pentru care se solicită extrădarea este o infracțiune politică sau o infracțiune cu caracter pur militar;
f) dacă există motive temeinice să se considere că cererea de extrădare a fost formulată în scopul urmăririi, judecării sau pedepsirii unei persoane pe motivul rasei, religiei, naționalității, etniei ori convingerilor politice ale acesteia sau dacă există riscul ca situația persoanei să fie agravată din cauza oricăruia dintre aceste motive;
g) în cazul unei infracțiuni pentru care a fost înființat un tribunal ad-hoc sau extraordinar după săvârșirea infracțiunii;
h) dacă există dovezi clare cu privire la faptul că persoana solicitată în vederea extrădării ar fi supusă la torturi sau alte tratamente crude, inumane sau degradante pe teritoriul părții solicitante.
2. Extrădarea poate fi refuzată în următoarele cazuri:
a) dacă infracțiunea a fost săvârșită pe teritoriul părții contractante căreia i se solicită extrădarea;
b) dacă persoana solicitată în vederea extrădării face, la momentul primirii cererii, obiectul unei cercetări penale sau al unei judecăți aflate în curs în statul căruia i se solicită extrădarea, pentru aceeași infracțiune;
c) autoritățile competente ale părții solicitate au decis fie neînceperea, fie încetarea procedurilor penale împotriva persoanei solicitate, în legătură cu infracțiunea pentru care se solicită extrădarea.
3. Potrivit prevederilor legale în vigoare în ambele părți contractante, referitoare la pedeapsa capitală, dacă infracțiunea pentru care se solicită extrădarea este pedepsită cu pedeapsa capitală, atunci fiecare caz va fi soluționat în mod separat, cu acordul ambelor părți contractante.
Articolul 6
1. Extrădarea poate fi amânată dacă persoana căutată în vederea extrădării a fost acuzată în cadrul unei acțiuni penale sau trebuie să execute o pedeapsă privativă de libertate aplicată de o autoritate judiciară a părții contractante căreia i se solicită extrădarea; în cazul amânării, extrădarea nu va fi efectuată înainte de finalizarea acțiunii penale ori, dacă este pronunțată o hotărâre judecătorească de condamnare, înainte de executarea condamnării respective sau de punerea în libertate a acesteia în mod justificat din punct de vedere juridic.
2. În cazul în care amânarea ar duce la împlinirea termenului de prescripție pentru infracțiune sau ar provoca dificultăți în ceea ce privește dovedirea faptelor, extrădarea se acordă cu condiția explicită a înapoierii persoanei a cărei extrădare se solicită, după îndeplinirea procedurilor corespunzătoare pentru care a fost acordată extrădarea.
3. Extrădarea poate fi de asemenea amânată dacă, ținând cont de natura infracțiunii și de interesele părții solicitante, partea solicitată consideră că, date fiind împrejurările, este posibil ca extrădarea să aibă consecințe deosebit de grave pentru persoana solicitată din cauza vârstei, stării de sănătate sau altei situații personale a acesteia. Totuși, partea solicitată poate amâna extrădarea pe o perioadă de maximum 3 luni.
Articolul 7
Dacă extrădarea nu se efectuează, partea solicitată trebuie să notifice celeilalte părți motivele refuzului de a acorda extrădarea, caz în care partea contractantă căreia i se solicită extrădarea se angajează să efectueze urmărirea penală împotriva acestei persoane, la cererea părții solicitante, în conformitate cu prevederile prezentului tratat.
Articolul 8
1. Cererea de extrădare se depune în scris, însoțită de:
a) originalul sau o copie certificată în mod oficial a rechizitoriului, a hotărârii judecătorești de condamnare care a rămas definitivă sau a mandatului de arestare ori a mandatului de executare a pedepsei închisorii sau a oricărui alt document cu același efect, emis sub formele prevăzute de legislația părții contractante care solicită extrădarea;
b) o expunere detaliată a faptelor pentru care se solicită extrădarea, data și locul săvârșirii acestora, încadrarea juridică, articolele de lege aplicabile, precum și perioada din pedeapsă care nu a fost executată;
c) o copie a prevederilor aplicate în cauza care face obiectul cererii;
d) descrierea cât mai precis posibil a persoanei căutate, toate informațiile care ar putea fi utile în stabilirea identității și cetățeniei acesteia, precum și informații cu privire la reședința sau domiciliul acesteia.
2. Dacă informațiile transmise de către partea contractantă care solicită extrădarea sunt insuficiente, atunci partea căreia i se solicită extrădarea poate solicita completarea informațiilor necesare, iar cealaltă parte are obligația de a răspunde la această solicitare în termen de 30 de zile, care poate fi prelungit cu 15 zile din motive justificate și prin coordonare între părțile contractante.
3. Dacă partea care solicită extrădarea nu depune o anexă cu informațiile necesare în termenul menționat la alineatul 2 din prezentul articol, atunci partea căreia i se solicită extrădarea va pune în libertate persoana deținută.
4. Partea contractantă căreia i se solicită extrădarea va pune de îndată în libertate persoana deținută dacă partea solicitantă îi notifică în scris faptul că nu mai este interesată de cererea de extrădare.
5. Cererile de extrădare și documentele justificative vor fi transmise ministerelor justiției român și sirian. Cele două ministere vor comunică direct sau pe canale diplomatice.
Articolul 9
Dacă condițiile necesare pentru extrădare sunt îndeplinite, partea contractantă căreia i se solicită extrădarea va iniția, fără întârziere și în conformitate cu legislația proprie, procedura de arestare provizorie a persoanei solicitate, cu excepția cazurilor în care este posibil ca extrădarea să nu fie admisibilă în conformitate cu prezentul tratat.
Articolul 10
1. Dacă partea contractantă căreia i se solicită extrădarea este de acord, partea solicitantă informează cu privire la locul și data la care persoana solicitată urmează să fie extrădată.
2. Persoana cu privire la care a fost obținută aprobarea pentru extrădare va fi pusă în libertate dacă partea contractantă care solicită extrădarea nu primește această persoană în termen de 30 de zile de la data stabilită pentru extrădare.
3. În caz de forță majoră care împiedică extrădarea sau primirea persoanei extrădabile, partea interesată va informa despre aceasta cealaltă parte contractantă; ulterior, ambele părți contractante se vor pune de acord asupra unei noi date pentru extrădare, iar dispozițiile alineatului 2 al prezentului articol vor fi aplicabile.
Articolul 11
1. Persoana solicitată poate fi arestată provizoriu înainte de primirea cererii de extrădare, în caz de necesitate, la cererea autorităților competente ale părții contractante care solicită extrădarea, iar cererea de arestare provizorie trebuie să precizeze prezența unuia dintre documentele prevăzute la alineatul 1 din articolul 8 al prezentului tratat, precum și că o cerere de extrădare va fi transmisă ulterior; de asemenea, trebuie să se precizeze infracțiunea la care se referă cererea de extrădare, data și locul săvârșirii acesteia, descrierea persoanei solicitate, precum și orice informații posibile referitoare la persoana solicitată.
2. Cererea de arestare provizorie va fi transmisă de îndată autorităților competente ale părții contractante căreia i se solicită extrădarea, în scris, prin poștă, fax sau pe orice altă cale care lasă o urmă scrisă, iar partea solicitată va informa imediat partea solicitantă cu privire la măsurile luate în legătură cu cererea formulată de aceasta.
3. Arestarea provizorie încetează dacă cererea de extrădare și documentele prevăzute la articolul 8 din prezentul tratat nu sunt primite de către partea contractantă căreia i se solicită extrădarea în termen de 30 de zile de la data începerii detenției, termen ce poate fi prelungit cu 10 zile, la cererea părții contractante care solicită extrădarea.
Articolul 12
1. Persoana extrădată nu poate fi urmărită, judecată, arestată în vederea executării unei pedepse sau obligată să execute o pedeapsă privativă de libertate, pentru nicio faptă săvârșită anterior extrădării sale, alta decât fapta care face obiectul cererii de extrădare, cu excepția următoarelor cazuri:
a) dacă se obține acordul prealabil al părții contractante căreia i se solicită extrădarea;
b) dacă persoana extrădată nu părăsește teritoriul părții contractante care a solicitat extrădarea în termen de 30 de zile de la încetarea executării pedepsei sau de la punerea sa definitivă în libertate, deși a avut posibilitatea să îl părăsească sau, după ce l-a părăsit, a revenit pe acest teritoriu; totuși, perioada în care aceasta nu a putut să părăsească teritoriul părții contractante care a solicitat extrădarea, din motive pe care nu le putea influența, nu va fi luată în considerare.
2. Persoana extrădată poate fi arestată de autoritățile competente ale părții solicitante pe o perioadă ce corespunde prevederilor legislației sale interne.
3. Partea solicitantă poate extrăda persoana care a fost extrădată către aceasta, dacă persoana respectivă este solicitată de un stat terț în legătură cu infracțiuni săvârșite înaintea extrădării sale, numai cu acordul părții contractante căreia i se solicită extrădarea.
Articolul 13
Dacă mai multe state, inclusiv state membre ale Uniunii Europene, solicită în concurs extrădarea, fie pentru aceeași faptă, fie pentru diverse fapte, partea contractantă căreia i se solicită extrădarea va fi cea care va stabili către care stat va fi efectuată extrădarea.
Articolul 14
Dacă una dintre părțile contractante primește din partea unui stat terț o cerere de extrădare a unui cetățean al celeilalte părți contractante care este localizat pe teritoriul său, aceasta va notifica acest fapt imediat celeilalte părți contractante. Dacă această parte contractantă transmite o cerere de extrădare (bazată pe același motiv sau pe alte motive) în termen de 60 de zile de la data primirii notificării, atunci partea contractantă căreia i se solicită extrădarea poate să extrădeze persoana către cealaltă parte contractantă, ținând cont de condițiile prevăzute de legislația sa internă. Dacă cererea de extrădare nu este primită în termenul menționat, atunci partea contractantă căreia i se solicită extrădarea va putea să o extrădeze către statul terț.
Articolul 15
Dacă persoana solicitată în vederea extrădării reușește să se sustragă urmăririi penale sau să nu se prezinte în instanță ori să nu execute pedeapsa, iar apoi revine pe teritoriul părții căreia i se solicită extrădarea, ea va putea fi extrădată din nou. În asemenea cazuri, nu va mai fi obligatorie atașarea la cererea de extrădare a documentelor justificative prevăzute de articolul 8 din prezentul tratat.
Articolul 16
1. La cererea părții contractante care solicită extrădarea, partea contractantă căreia i se solicită extrădarea va reține și va remite, în măsura permisă de legislația sa, obiectele:
a) care pot fi folosite ca elemente doveditoare în sprijinul acuzării în cadrul acțiunii penale;
b) care provin direct din săvârșirea infracțiunii sau au fost folosite la săvârșirea acesteia.
2. Obiectele prevăzute la alineatul 1 al prezentului articol vor fi predate în schimbul unei chitanțe, iar predarea lor va avea loc chiar și în cazul în care extrădarea persoanei a fost decisă, însă extrădarea nu are loc ca urmare a decesului sau a evadării persoanei solicitate.
3. Partea contractantă căreia i se solicită extrădarea are dreptul să rețină temporar obiectele menționate la alineatul 1 din prezentul articol, dacă sunt necesare unei alte proceduri penale aflate în curs pe teritoriul său.
4. Niciun drept al unui terț în legătură cu obiectele menționate la alineatul 1 din prezentul articol nu va fi afectat, iar partea contractantă către care au fost predate obiectele are obligația să le restituie, fără compensație, părții care le-a predat, la finalul procedurii penale.
Articolul 17
1. Fiecare dintre părțile contractante acordă, la cererea celeilalte părți contractante, tranzitul prin teritoriul său în legătură cu persoane care sunt extrădate acesteia de către un stat terț, iar cererea de tranzit va fi transmisă și soluționată potrivit regulilor aplicabile cererilor de extrădare.
2. Partea contractantă căreia i se solicită tranzitul persoanelor pe teritoriul său va avea dreptul să desfășoare tranzitul în modul pe care îl consideră drept cel mai adecvat.
3. Tranzitul poate fi refuzat în cazul persoanelor care nu îndeplinesc condițiile de extrădare prevăzute de prezentul tratat.
Articolul 18
Cheltuielile de extrădare se suportă de către partea contractantă pe teritoriul căreia au fost efectuate, iar cheltuielile de tranzit se suportă de către partea contractantă care solicită extrădarea.
Articolul 19
Părțile contractante se informează reciproc cu privire la rezultatul urmăririi sau acțiunii penale începute împotriva persoanelor solicitate în vederea extrădării, la cererea oricăreia dintre părțile contractante.
Articolul 20
Dacă extrădarea a fost solicitată în vederea executării unei pedepse privative de libertate, partea solicitată va executa, la cererea părții solicitante, hotărârea judecătorească pronunțată pe teritoriul părții solicitante.
Articolul 21
În vederea aplicării eficiente a prezentului tratat, părțile contractante se pot consulta reciproc în legătură cu soluționarea cazurilor individuale. De asemenea, părțile se pot consulta și în scopul soluționării eventualelor divergențe apărute în legătură cu interpretarea și aplicarea prezentului tratat.
Articolul 22
Prevederile prezentului tratat referitoare la extrădare sunt aplicabile și infracțiunilor săvârșite anterior intrării în vigoare a prezentului tratat.
Articolul 23
La cererea uneia dintre părțile contractante, cealaltă parte contractantă va transmite informații cu privire la condamnările penale anterioare ale persoanelor urmărite penal pe teritoriul părții solicitante, precum și la hotărârile judecătorești de condamnare pronunțate împotriva cetățenilor părții solicitante de către instanțele părții contractante căreia i se solicită extrădarea și care au dobândit autoritatea lucrului judecat.
Articolul 24
1. Documentele care poartă ștampila Ministerului român al Justiției sau pe aceea a Ministerului sirian al Justiției ori pe aceea a Ministerului Afacerilor Externe al părții solicitante sau pe aceea a misiunilor diplomatice sau oficiilor consulare ale părții solicitante vor fi admisibile în cadrul procedurii de extrădare, fără a mai fi necesară o altă certificare, autentificare sau legalizare.
2. Cererile de extrădare și documentele justificative vor fi întocmite în limba părții solicitante și vor fi însoțite de traduceri în limba engleză. Traducerile vor fi certificate de către un traducător oficial sau de către misiunea diplomatică ori oficiul consular al uneia dintre părți.
Articolul 25
1. Prevederile prezentului tratat nu afectează drepturile și obligațiile părților contractante ce rezultă din convențiile internaționale la care acestea sunt părți și nici obligațiile pe care partea română le are față de Uniunea Europeană.
2. Prezentul tratat este valabil pe o perioadă nedeterminată și va intra în vigoare după data primirii ultimei notificări, pe cale diplomatică, din partea oricăreia dintre părțile contractante, prin care se comunică finalizarea procedurilor de ratificare, în conformitate cu legislația internă a fiecărei părți contractante.
3. Fiecare dintre părțile contractante poate solicita modificarea prevederilor prezentului tratat printr-o notificare scrisă transmisă celeilalte părți contractante, pe canale diplomatice. Asemenea modificări se elaborează sub forma unor protocoale separate și vor produce efecte potrivit procedurilor de intrare în vigoare prevăzute de prezentul articol.
4. Prezentul tratat își încetează valabilitatea la 6 luni de la data la care oricare dintre părțile contractante notifică celeilalte, pe canale diplomatice, intenția sa de a denunța prezentul tratat.
5. Încetarea efectelor prezentului tratat nu afectează eventualele cereri de extrădare formulate în cadrul perioadei de valabilitate a acestuia.
6. Prezentul tratat înlocuiește prevederile referitoare la extrădare cuprinse în Convenția dintre Republica Socialistă România și Republica Arabă Siriană privind asistența judiciară în materie civilă, familială și penală, semnată la Damasc la 2 decembrie 1978.
Întocmit în dublu exemplar la București la 10 noiembrie 2010, în limbile română, arabă și engleză, toate exemplarele fiind egal autentice. În caz de divergență de interpretare, textul în limba engleză va prevala.
Pentru România
Cătălin Marian Predoiu,
ministrul justiției
Pentru Republica Arabă Siriană
Walid Al-Moalem,
ministrul de externe
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.