Decizia nr. 527/2012

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 278^1 alin. 8 lit. c) și alin. 9 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Mircea Miron Ilisei, Dan Tomiță Colțatu și Corina Mazilu în Dosarul nr. 663/203/2009 al Judecătoriei Câmpeni și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.688D/2011.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 258 din 12 iunie 2009 (transmisă Curții Constituționale la data de 29 decembrie 2011), pronunțată în Dosarul nr. 2.633/107/2009, Tribunalul Alba - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 278^1 alin. 8 lit. c) și alin. 9 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Mircea Miron Ilisei, Dan Tomiță Colțatu și Corina Mazilu într-un dosar având ca obiect soluționarea unei cauze penale prin care s-a desființat soluția de netrimitere în judecată dispusă de procuror și s-a reținut cauza spre rejudecare în completul legal constituit prin sistemul de repartizare aleatorie.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că prevederile legale menționate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil și art. 131 - Rolul Ministerului Public, precum și dispozițiile art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitor la dreptul la un proces echitabil, deoarece, prin absența prezentării materialului de urmărire penală, inculpatul nu a beneficiat de toate garanțiile procesuale ca alte persoane aflate în situații similare. Pe cale de consecință, partea vătămată devine titularul acțiunii penale, substituindu-se rolului Ministerului Public.

Tribunalul Alba - Secția penală s-a limitat doar la analiza condițiilor de admisibilitate a excepției, sens în care a admis recursul și a casat în parte Încheierea din 1 iunie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 663/203/2009 al Judecătoriei Câmpeni, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile legale care formează obiectul prezentei excepții sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 278^1 alin. 8 lit. c) și alin. 9 din Codul de procedură penală cu denumirea marginală Plângerea în fața judecătorului împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, care au următorul conținut: "Judecătorul pronunță una dintre următoarele soluții: [...]

c) admite plângerea, prin încheiere, desființează rezoluția sau ordonanța atacată și, când probele existente la dosar sunt suficiente, reține cauza spre judecare, în complet legal constituit, dispozițiile privind judecata în primă instanță și căile de atac aplicându-se în mod corespunzător.

În cazul prevăzut în alin. 8 lit. c), actul de sesizare a instanței îl constituie plângerea persoanei la care se referă alin. 1."

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prevederile legale menționate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil și art. 131 - Rolul Ministerului Public, precum și dispozițiile art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitor la dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile legale criticate au mai fost supuse controlului său din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunțării

Deciziei nr. 172 din 22 martie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 343 din 22 aprilie 2004, și

Deciziei nr. 864 din 9 octombrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 786 din 20 noiembrie 2007, Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278^1 alin. 8 lit. c) și alin. 9 din Codul de procedură penală, statuând că procedura de judecare a plângerilor împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, prevăzută de art. 278^1 din Codul de procedură penală, este o procedură contradictorie, în care toate părțile, inclusiv persoana acuzată de comiterea unei fapte penale, au posibilitatea de a se apăra și de a cere fie menținerea soluției procurorului, fie învestirea instanței cu judecarea infracțiunii reclamate. În aceasta din urmă ipoteză, inculpatul beneficiază, se înțelege, de toate mijloacele de apărare și de toate garanțiile procesuale prevăzute de lege.

Nu se poate reține nici susținerea privind încălcarea dispozițiilor art. 131 din Constituție, privind rolul Ministerului Public, întrucât judecarea cauzei de către instanță după desființarea rezoluției sau ordonanței de netrimitere în judecată implică participarea procurorului la judecarea cauzei în calitate de titular al acțiunii publice și exercitarea tuturor atribuțiilor decurgând din această calitate.

De asemenea, Curtea a mai constatat că procedura prezentării materialului de urmărire penală este specifică primei faze a procesului penal, care, spre deosebire de faza a doua, este nepublică. Acest argument are drept urmare instituirea în sarcina procurorului a obligativității de a chema învinuitul în cel mai important moment al urmăririi penale - trimiterea în judecată - și își găsește rațiunea tocmai în scopul asigurării posibilității învinuitului sau inculpatului de a fi asistat de un apărător și de a dispune de timpul necesar pentru a-și pregăti apărarea. Însă procedura prezentării materialului de urmărire penală în cazul în care operează principiul oficialității nu poate fi absolutizată și extinsă și la situația în care acțiunea penală este pusă în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, urmând procedura prevăzută de art. 278^1 din Codul de procedură penală, deoarece prevederile legale criticate, după admiterea plângerii, nu opresc persoana interesată de a lua cunoștință de întreg materialul probator existent la dosar și de a formula cereri noi în cadrul noii faze procesuale căreia i se aplică dispozițiile privind judecata în primă instanță și căile de atac prevăzute de lege.

În sfârșit, Curtea a mai arătat că eventualele probleme practice care s-ar fi ivit cu privire la modul de aplicare și interpretare a dispozițiilor contestate de autor au fost dezlegate de Înalta Curte de Casație și Justiție, care, prin Decizia nr. XV din 22 mai 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 13 iunie 2006, a admis recursul în interesul legii și a stabilit că, "în aplicarea dispozițiilor art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală, judecătorul care, prin încheiere, admite plângerea, desființează rezoluția sau ordonanța atacată și reține cauza spre judecare, apreciind că probele existente la dosar sunt suficiente pentru judecarea cauzei, devine incompatibil să soluționeze fondul acesteia". Așa fiind, nu se poate susține că prevederile legale criticate contravin principiului dreptului oricărei persoane la un proces echitabil, instituit prin art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, la care România este parte.

Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, argumentele și soluția adoptată în deciziile de mai sus își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278^1 alin. 8 lit. c) și alin. 9 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Mircea Miron Ilisei, Dan Tomiță Colțatu și Corina Mazilu în Dosarul nr. 663/203/2009 al Judecătoriei Câmpeni.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 15 mai 2012.