Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 687/2012

privind durata și condițiile de păstrare a buletinelor de vot întrebuințate, a celor contestate, precum și a celor neîntrebuințate, a ștampilelor și a celorlalte materiale utilizate în procesul electoral la referendumul național din data de 29 iulie 2012 pentru demiterea Președintelui României

prezumat în vigoare

Data actului
7 iulie 2012
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 459 din 7 iulie 2012
Citează
7 acte
Structură
3 articole · 4.492 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Are ca temei 1

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al

art. 62 din Legea nr. 3/2000

privind organizarea și desfășurarea referendumului, cu modificările și completările ulterioare, și al

art. 69 alin. (2) din Legea nr. 35/2008

pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului și pentru modificarea și completarea

Legii nr. 67/2004

pentru alegerea autorităților administrației publice locale, a

Legii administrației publice locale nr. 215/2001

și a

Legii nr. 393/2004

privind Statutul aleșilor locali, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

(1)

Buletinele de vot întrebuințate, cele contestate, precum și cele neîntrebuințate, ștampilele și celelalte materiale utilizate în procesul electoral la referendumul național din data de 29 iulie 2012 pentru demiterea Președintelui României, primite de instanțele judecătorești de la birourile electorale ale secțiilor de votare, sunt păstrate în arhivă, separat de celelalte documente ale instanței, timp de 3 luni de la data publicării rezultatelor referendumului în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(2)

După împlinirea termenului prevăzut la alin. (1), instanțele, cu sprijinul prefecților, predau, pe bază de proces-verbal, în vederea topirii, operatorilor economici specializați buletinele de vot și celelalte materiale utilizate în procesul electoral.

Articolul 2

(1)

Buletinele de vot nule și cele contestate, precum și celelalte materiale deținute de birourile electorale de circumscripție ale județelor, respectiv de biroul electoral de circumscripție al municipiului București și biroul electoral pentru secțiile de votare organizate în afara țării se predau, pe bază de proces-verbal, tribunalelor județene, respectiv Tribunalului București, care le vor păstra în arhivă, separat de celelalte documente ale instanței, o perioadă de 3 luni de la data publicării rezultatelor referendumului în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(2)

În cazul în care biroul electoral pentru secțiile de votare organizate în afara țării și-a încetat activitatea, birourile electorale ale secțiilor de votare din străinătate predau Tribunalului București, pe bază de proces-verbal, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe, procesele-verbale, contestațiile privitoare la operațiunile electorale ale biroului electoral al secției de votare, buletinele de vot nule și cele contestate, formularele tipizate care au fost folosite la calculul rezultatelor, precum și listele electorale utilizate în cadrul secțiilor de votare, îndosariate pe tipuri de liste.

(3)

Documentele și celelalte materiale deținute de oficiile electorale care nu sunt predate biroului electoral de circumscripție al municipiului București se predau, pe bază de proces-verbal, Tribunalului București.

(4)

După expirarea termenului prevăzut la alin. (1), tribunalele, cu sprijinul prefecților, predau, pe bază de proces-verbal, în vederea topirii, operatorilor economici specializați documentele și celelalte materiale primite de la birourile electorale de circumscripție și oficiile electorale.

Articolul 3

Procesele-verbale predate la Biroul Electoral Central, registrele acestuia, precum și toate documentele și materialele de la Biroul Electoral Central, rezultate ca urmare a procesului electoral pentru referendumul național pentru demiterea Președintelui României din anul 2012, se predau, pe bază de proces-verbal, Autorității Electorale Permanente, care le păstrează în arhivă, în conformitate cu prevederile

Legii Arhivelor Naționale nr. 16/1996 , cu modificările și completările ulterioare.

PRIM-MINISTRU
VICTOR-VIOREL PONTA
Contrasemnează:
Ministrul administrației și internelor,
Ioan Rus
Ministrul delegat pentru administrație,
Victor Paul Dobre
Ministrul afacerilor externe,
Andrei Marga
Secretarul general al Guvernului,
Ion Moraru
București, 7 iulie 2012.
Nr. 687.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.