Opinie Separată din 9 iulie 2012

--------

Decizia nr. 730 din 9 iulie 2012 , cu majoritate de voturi, consider că cererea era admisibilă și întemeiată. Curtea ar fi trebuit să constate existența unui conflict juridic de natură constituțională între Parlamentul României, pe de o parte, și Președintele României, pe de altă parte. Curtea trebuia să constate că Președintele României nu a săvârșit fapte grave prin care să încalce prevederile Constituției, astfel cum a reținut și în Avizul consultativ nr. 1 din 6 iulie 2012, precum și neconstituționalitatea

Hotărârii nr. 33 din 6 iulie 2012

prin care s-a dispus suspendarea din funcție.

I. Cu privire la admisibilitatea cererii formulate

1. Președintele României este unul dintre titularii dreptului de sesizare a Curții Constituționale cu privire la conflictele juridice de natură constituționale prevăzute de art. 146 alin. e) din Constituție.

Astfel cum rezultă din cererea formulată, Președintele României este cel care solicită Curții constatarea existenței unui conflict juridic de natură constituțională între Parlament, pe de o parte, și Președintele României, pe de altă parte.

La momentul formulării cererii de constatare a existenței conflictului juridic de natură constituțională Președintele avea calitate procesuală. În acest sens, în acord cu jurisprudența Curții Constituționale, respectiv

Decizia nr. 1.630 din 20 decembrie 2011 , apreciem că autorul sesizării - Președintele României - avea calitate procesuală în cauză, întrucât sesizarea Curții Constituționale reprezintă unica posibilitate procedurală de a contesta o hotărâre a Parlamentului României care privește funcția sa. În aceste condiții, a reține lipsa calității procesuale de a contesta această hotărâre ar reprezenta o încălcare a liberului acces la justiție, consacrat de art. 21 din Constituția României.

Dacă prin

Decizia nr. 1.630 din 20 decembrie 2011

Curtea a constatat că președintele revocat al Senatului avea calitate procesuală, cu atât mai mult, cu acest prilej, Curtea ar fi trebuit să constate că Președintele României avea calitate procesuală în cauză.

2. Se observă că, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, respectiv

Decizia nr. 270/2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 290 din 15 aprilie 2008, Curtea poate soluționa orice conflict juridic de natură constituțională ivit între autoritățile publice, precum și orice situații juridice conflictuale a căror naștere rezidă în mod direct din textul Constituției.

Din această perspectivă se observă că în data de 6 iulie 2012 Parlamentul a dispus suspendarea din funcție a Președintelui României, ceea ce a creat o situație juridică conflictuală, care s-a născut din nerespectarea de către Parlamentul României a dispozițiilor art. 95 alin. (1) din Legea fundamentală, respectiv săvârșirea unor fapte grave prin care Președintele României să încalce prevederile Constituției.

II. Cu privire la fondul cererii formulate de către Președintele României

1. Apreciem că Președintele României nu a săvârșit fapte grave prin care să încalce prevederile Constituției, condiție obligatorie pentru suspendarea acestuia din funcție, potrivit art. 95 alin. (1) din Constituție.

În sprijinul celor anterior precizate observăm că prin Avizul consultativ nr. 1 din 6 iulie 2012 Curtea a reținut următoarele:

- cu privire la susținerile cuprinse în preambulul propunerii de suspendare din funcție a președintelui României, Curtea a constatat că acestea nu precizează elementele necesare identificării și caracterizării faptelor de încălcare a Constituției și nici dovezile pe care se sprijină imputările, astfel încât a analizat motivele cuprinse în cele 7 capitole ale propunerii de suspendare;

- referitor la susținerile menționate în capitolul II din propunerea de suspendare din funcție a Președintelui României, Curtea a reținut că motivele invocate de autorii propunerii privind încălcarea unor drepturi fundamentale, cum sunt dreptul la muncă și dreptul la pensie, nu se pot constitui în elemente ce conduc la atingerea substanței acestor drepturi fundamentale. În acest sens, Curtea constată că măsurile legislative referitoare la diminuarea salariilor și a pensiilor au fost adoptate de către Guvern, prin asumarea răspunderii;

- cu privire la declarațiile Președintelui României, Curtea a constatat că acestea sunt simple afirmații, fără să constituie acte sau fapte care să conducă la încălcări grave ale Constituției. Astfel, manifestările Președintelui, la care se referă autorii propunerii de suspendare, pot fi caracterizate ca opinii;

- referitor la motivele invocate în capitolul III din propunerea de suspendare, Curtea a reținut că aceste declarații ale Președintelui României nu au produs efecte juridice, neavând un caracter decizional. De aceea, nu s-a reținut încălcarea prevederilor constituționale referitoare la independența justiției, declarațiile critice formulate nefiind de natură să îi determine pe magistrați să nu-și îndeplinească atribuțiile constituționale;

- Curtea a arătat că faptul că unele prevederi din proiectul de lege pentru revizuirea Constituției au fost constatate ca fiind neconstituționale, deoarece aveau ca efect suprimarea unor drepturi fundamentale, nu poate conduce la concluzia că Președintele României ar fi încălcat prevederile Legii fundamentale;

- referitor la susținerile din capitolul V din propunerea de suspendare, Curtea a constatat că declarațiile Președintelui României nu au fost de natură a aduce atingere independenței judecătorilor constituționali.

Cât privește numirea domnului Petre Lăzăroiu ca judecător la Curtea Constituțională cu înfrângerea art. 142 alin. (2) din Constituție, Curtea a reținut că și cele două Camere ale Parlamentului au aplicat prevederile

art. 68 alin. (2) și (3) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

2. Apreciem, de asemenea, că suspendarea Președintelui României face parte dintr-o suită de acte neconstituționale adoptate de Parlament și Guvern cu încălcarea gravă a art. 1 alin. (1), (3) și (5) din Constituție, după cum urmează:

- adoptarea Legii pentru modificarea alin. (1) al

art. 27 din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale. Această lege era menită să limiteze competențele Curții Constituționale și a fost declarată neconstituțională la data de 9 iulie 2012;

- adoptarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 38/2012

pentru modificarea

Legii nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, act normativ publicat la data de 4 iulie 2012 înainte de pronunțarea Curții Constituționale asupra sesizării de neconstituționalitate a Legii pentru modificarea alin. (1) al

art. 27 din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, ordonanță care are un conținut identic;

- adoptarea

Hotărârii Parlamentului nr. 32 din 3 iulie 2012

prin care a fost revocat din funcție Avocatul Poporului, scopul revocării fiind crearea unei situații în care Guvernul să emită ordonanțe de urgență de modificare a unor instituții fundamentale ale statului, care să nu mai poată fi atacate la Curtea Constituțională;

- adoptarea

Hotărârii Senatului nr. 24 din 3 iulie 2012

prin care a fost revocat din funcție Președintele Senatului. Revocarea s-a produs fără respectarea dispozițiilor Regulamentului de organizare și funcționare a Senatului;

- adoptarea

Hotărârii Camerei Deputaților nr. 25 din 3 iulie 2012

prin care a fost revocat din funcție Președintele Camerei Deputaților. Revocarea s-a produs fără respectarea dispozițiilor Regulamentului de organizare și funcționare a Camerei Deputaților;

- hotărârile Senatului și ale Camerei Deputaților (amintite mai sus) de schimbare a președinților acestor Camere, adoptate în 3 iulie, au fost ținute de la publicare în Monitorul Oficial până la data de 4 iulie, publicându-se în Monitorul Oficial după aprobarea și publicarea ordonanței de urgență a Guvernului care limita atribuțiile Curții Constituționale, tocmai pentru a nu se mai putea pronunța Curtea Constituțională asupra acestora;

- adoptarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41 din 5 iulie 2012 , prin care a fost modificată

Legea nr. 3/2000

privind organizarea și desfășurarea referendumului, act normativ publicat la data de 5 iulie 2012, înainte de pronunțarea Curții Constituționale asupra sesizării de neconstituționalitate (înregistrată la data de 27 iunie 2012) a Legii pentru modificarea

art. 10 din Legea nr. 3/2000

privind organizarea și desfășurarea referendumului.

3. Curtea avea competența de a constata neconstituționalitatea

Hotărârii nr. 33 din 6 iulie 2012

prin care s-a dispus suspendarea din funcție a Președintelui României, având în vedere dispozitivul

Deciziei nr. 727 din 9 iulie 2012

(pronunțată anterior soluționării prezentei cauze), prin care s-a constatat că "soluția legislativă care exclude de la controlul de constituționalitate hotărârile Parlamentului care afectează valori și principii constituționale este neconstituțională".

Menționăm că în jurisprudența sa, de exemplu prin

Decizia nr. 210 din 15 mai 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 416 din 13 iunie 2003, și

Decizia nr. 263 din 20 martie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 357 din 28 mai 2012, Curtea a reținut că acesteia îi sunt opozabile deciziile pe care le pronunță de la momentul pronunțării lor.

Având în vedere că prin Avizul consultativ nr. 1 din 6 iulie 2012 Curtea a constatat că Președintele României nu a săvârșit fapte grave prin care să încalce prevederile Constituției, Curtea ar fi trebuit să constate neconstituționalitatea

Hotărârii nr. 33 din 6 iulie 2012

prin care s-a dispus suspendarea din funcție.

Totodată, Curtea, în pronunțarea sa, ar fi trebuit să nu ignore pentru considerente procedurale gravele încălcări ale principiilor statului de drept prevăzut de art. 1 alin. (3) și al respectării supremației Constituției, prevăzut de art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală.